Soros donează Ungariei un milion de euro pentru lupta cu pandemia. Orban îl zugrăvise drept inamicul public nr. 1

Miliardarul american de origine ungară George Soros, în vârstă de 89 de ani, a declarat luni că organizaţia sa Open Society Foundations va contribui cu un milion de euro la lupta autorităţilor de la Budapesta împotriva pandemiei de coronavirus, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

„Pandemia de COVID-19 nu are graniţe, nu între ţări, comunităţi, religii sau oameni”, a declarat Soros într-un comunicat. „Oricine se poate infecta, însă unii dintre noi suntem mai vulnerabili decât alţii”, a mai spus el.

„M-am născut la Budapesta, în timpul Marii crize economice, la doar un deceniu după ce Gripa spaniolă a făcut mii de morţi la Budapesta”, a spus el. „Am fost martorul celui de-al Doilea Război Mondial, stăpânirii Partidului Crucilor cu Săgeţi şi asedierii oraşului. Îmi amintesc cum este să trăieşti în circumstanţe extreme”, a afirmat George Soros. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here