Șoșoacă, scandal în față la „Matei Balș”. Către un jandarm: „Pot să intru pe unde doresc!”

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Senatoarea AUR Diana Șoșoacă și-a făcut apariția, vineri, la „Matei Balș”, încercând să între în curtea spitalului. Jandarmii s-au opus, iar Șoșoacă a început să facă scandal.

Întrebată de jandarmi de ce vrea să între, Șoșoacă a zbierat: „Vreau să aflu niște informații”. Ea i-a acuzat pe jandarmi că „nu respectă poporul român”.

„Avem spitale care s-au transformat în crematorii. De ce n-au luat atitudine? Toți parlamentarii trebuie să fie aici! Aveți cinci morți, nu vi se pare normal?”, a mai comentat Diana Șoșoacă.

„Sunt foarte agitată. Aveți cinci morți! Nu vi se pare anormal? Râdeți?!”, s-a răstit Șoșoacă și în fața jurnaliștilor.

Schimbul de replici dintre senatoarea AUR și jandarm:

„Diana Șoșoacă: Vreau să chemați pe cineva!

Jandarm: Dacă cineva din conducerea spitalului va da acceptul să intrați.

Diana Șoșoacă: Nu trebuie să-mi dea. Pot să intru pe unde doresc!

Jandarm: În momentul ăsta nu puteți să intrați pentru că este o anchetă în desfășurare!

Diana Șoșoacă: Chemați pe cineva. Contează cine sunt!

Jandarm: Este o anchetă în desfășurare!

Diana Șoșoacă: Va rog să chemați pe cineva.

Jandarm: Vă respect pe dumnevoastră și va respect funcția.

Diana Șoșoacă: Nu, dumneavoastră trebuie să respectați poporul român!

Jandarm: Trebuie să sunați!

Diana Șoșoacă: Nu am de ce să spun. Nu am telefoane de la Balș. Nu sunt la birou să spun de pe telefoanele speciale să vorbesc cu cineva de la Balș. Balșul nu e unitate militară!

Jandarm: Am luat legătura. Sunt toți în anchetă.

Diana Șoșoacă: Nu plec de aici!”