Soția lui George Simion se laudă în autobiografie că a intrat la Liceul Militar din Breaza, însă lista oficială de admitere din 2014 arată că a picat la examen

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Ilinca Simion a scris în cartea autobiografică faptul că a „trecut cu brio” examenul de la Liceul Militar din Breaza, dar în lista de admitere, care este publică, soția lui George Simion (al cărei nume de fată era Munteanu) apare la numărul 137 din 144 de candidați ca fiind respinsă, relatează Libertatea.

Neconcordanțe privind admiterea la liceu

Informațiile publice despre soția lui George Simion sunt aproape inexistente. Iar în privința studiilor se știe doar că a învățat la Facultatea de Drept de la Universitatea Titu Maiorescu din București și că a făcut un Master la aceeași facultate privată. Aceste informații apar însă numai pe pagina ei de Facebook și nu pot fi verificate.

Astfel, în cartea „Eu sunt Ilinca”, a scris că a fost admisă la Liceul Militar Cantemir din Breaza, dar Libertatea a căutat și a găsit că, de fapt, a picat examenul din 2014. „M-am înarmat deci cu răbdare şi am pornit în Aventura Breaza. Primele probe – după consultul drastic de la Spitalul Militar, pe care puteai să îl pici în multe feluri care nu țineau de tine – au fost maratonul epuizant al probei psihologice şi apoi testele fizice, pe care le-am trecut. Urmau probele scrise, pentru care mă simţeam – și eram – pregătită din anii de şcoală”, a scris soția lui George Simion în autobiografia apărută în toamna anului trecut, la pagina 25.

Comtinuarea – AICI.

„N-am timp, mă!”. George Simion, surprins în timp ce sare peste rând la aeroport și bate în geamul unui ghișeu închis