Spaţiul aerian de deasupra castelului Windsor, unde locuieşte regina Elisabeta a II-a, va fi restricționat

Avioanele nu vor mai putea să survoleze la joasă altitudine castelul Windsor, de la periferia Londrei, unde regina Elisabeta a II-a locuieşte de la începutul pandemiei, a anunţat marţi poliţia locală, relatează AFP, citată de Agerpres.

Această restricţionare a spaţiului aerian până la 2.500 de picioare (760 metri) şi pe o rază de 1,25 mile nautice în jurul castelului va intra în vigoare pe 27 ianuarie, a precizat Thames Valley Police, subliniind că această decizie a fost luată în urma unei consultări publice.

„Orice zbor în interiorul acestei zone restrânse va necesita o autorizaţie”, iar contravenienţii sunt pasibili de urmărire penală în caz contrar, a precizat poliţia într-un comunicat.

Pe lângă patrulele de poliţie „obişnuite” şi „alte măsuri de securitate”, „acest ordin este o metodă suplimentară care permite menţinerea securităţii comunităţii care trăieşte în apropiere de acest loc emblematic”, situat foarte aproape de aeroportul londonez Heathrow, a adăugat instituţia.

Această decizie de a limita spaţiul aerian intervine după ce un bărbat a încercat în ziua de Crăciun să pătrundă, înarmat cu o arbaletă, în incinta castelului unde Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, locuieşte şi unde şi-a petrecut sărbătorile.

Decizia nu este văzută cu ochi buni de asociaţia ‘Stop Heathrow Expansion’, care militează împotriva extinderii aeroportului cel mai mare din Regatul Unit. Ea implică redefinirea traseelor de zbor la vest de aeroport, ceea ce „ar putea antrena survoluri ale altor zone şi perturbarea vieţii mai multor oameni”, a subliniat o militantă, Geraldine Nicholson, într-un comunicat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here