Spitalizare forțată pentru italienii infectați cu COVID-19 care refuză tratamentul

Ministrul italian al Sănătății propune spitalizarea forțată a pacienților infectați care refuză tratamentul pentru coronavirus, ca urmare a apariției de noi focare în regiunea Veneto, din nordul peninsulei, relatează The Guardian.

Noul val de infectări a fost provocat de un bărbat care s-a întors dintr-o călătorie de afaceri în Serbia și, deși avea simptome de îmbolnăvire cu coronavirus, a refuzat, inițial, tratamentul.

Evaluez, acum, împreună cu departamentul juridic, posibilitatea spitalizării obligatorii în cazuri în care o persoană trebuie să fie tratată, însă refuză tratamentul”, a declarat Roberto Speranza, ministrul Sănătății din Italia.

Corriere della Sera a scris că măsura a fost deja folosită în cazul unei femei în vârstă din Monza, Lombardia, regiunea cea mai afectată de virus, care în martie a refuzat să meargă la spital deși avea simptome severe.

Speranza a avertizat, de asemenea, că cei care sunt bolnavi și încalcă regulile de izolare riscă închisoarea și că perioada de carantină de 14 zile pentru cei care vin în Italia din țări din afara zone Schengen este obligatorie.

La nivel național, rata infectărilor și deceselor a scăzut semnificativ de la relaxarea măsurilor de restricție de la începutul lunii mai. Luni au fost raportate 208 cazuri și 8 decese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here