Statele UE pot obliga militarii să se vaccineze, estimează avocata generală a CJUE

Foto: INQUAM/Raul Ștef

O țară membră a Uniunii Europene poate obliga membrii forțelor sale armate să se vaccineze, chiar dacă este o acțiune ce contravine opiniilor personale ale acestora, a estimat joi avocata generală a Curții de Justiție a UE (CJUE), relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Opiniile personale care au la bază preocupări legate de sănătate în ceea ce privește efectele unui vaccin și dezacordul față politica de vaccinare a unui guvern nu pot fi invocate pentru argumentarea vreunei discriminări, potrivit avocatei generale a CJUE, Tamara Capeta.

Raționamentul avocatei generale, ale cărei aprecieri nu sunt obligatorii, dar influențează adesea hotărârile finale adoptate de instanța europeană, se referă la un caz deschis în Italia în timpul pandemiei de COVID-19, când o lege adoptată de această țară a impus vaccinarea obligatorie împotriva coronavirusului pentru membrii forțelor armate, iar unii dintre aceștia au fost suspendați temporar fără plată după ce au refuzat să se vaccineze.

Un militar a argumentat că refuzul său s-a bazat pe două motive, și anume considera că vaccinul era ineficient și nesigur și nu era de acord cu politica guvernului, considerând inacceptabil ca autoritățile să nu își asume responsabilitatea în cazul unor efecte secundare ale vaccinului.

Acest militar a fost suspendat fără plată timp de aproximativ două luni, după care obligativitatea vaccinării a fost ridicată. El a contestat suspendarea, susținând că aceasta a fost discriminatorie, conform directivei cadru privind egalitatea de tratament la locul de muncă.

Consiliul de Stat italian, organul consultativ-juridic al guvernului de la Roma, s-a adresat CJUE pentru clarificarea acestei chestiuni. În opinia sa formulată ca răspuns, avocata generală a considerat că respectiva directivă invocată de acel soldat nu se aplică în cazul prezentat, estimând că refuzul soldatului de a se vaccina a avut la bază mai degrabă o opinie personală critică asupra vaccinării obligatorii.

Prin urmare, mai notează avocata generală a CJUE, acesta nu poate fi considerat un caz de discriminare, ci probabil cel mult o discriminare ‘indirectă’, dar care ar putea fi justificată de scopul legitim de protejare a sănătății publice, întrucât ‘vaccinarea obligatorie a fost o măsură necesară și proporțională pentru atingerea acestui obiectiv în contextul urgenței provocate de răspândirea coronavirusului’.

Nu lăsați inteligența artificială să vă facă temele, îi povățuiește papa Leon pe tinerii americani