Statul român a activat frâna de urgență și a oprit trenul numit România tocmai când acesta risca să devină o garnitură second-hand atașată în coada Transiberianului.
Frânele de urgență nu sunt îndeobște ceea ce ai visa de la o călătorie: implică smucituri, produc senzații tari pentru toți călătorii și mai ales pentru cardiaci, generează o ușoară sau accentuată panică, ridică numeroase întrebări și îmbie la speculații.
Asta e prima fază, cea la cald, cea de hiperventilare emoțională.
Din fericire, prima fază este curând urmată de a doua, cea în care pune ordine în gânduri rațiunea. Căci: primești informații relevante, conștientizezi pericolul, înveți să accepți costurile disconfortului inițial odată ce devine clar că totuși o tragedie tocmai a fost evitată.
Desigur, și faza a doua este urmată de o a treia – anchete interne, cercetări penale și, teoretic, amendarea procedurilor care prezentau carențe și/sau înlăturarea factorilor umani care își dăduseră concursul.
România, așadar, a tras vineri seara frâna de urgență. Inevitabil, românii și statul român vor parcurge toate cele trei faze.
Frâna de urgență, trasă de CCR (cu toate smuciturile și angoasele asociate), a dus la evitarea tragediei naționale de a fi fost capturați peste noapte de istoric ostila Moscovă.
Pentru a înțelege decizia CCR trebuie privită nu doar decizia, ci și contextul mai larg, context care a suferit o redesenare radicală miercuri seară, când CSAT a declasificat informațiile referitoare la războiul hibrid declanșat de ruși contra românilor, pentru a-și unge calul-troian președinte.
Anunțul CSAT este un reper vital. El oferă fundalul de legitimitate deciziei CCR. Și creionează fără rest faptul că decizia a fost cel puțin în spiritul legii.
E drept, cu câteva zile înainte, Curtea Constituțională validase alegerile din primul tur. La fel de drept este însă și faptul că la acel moment nici Curtea și nici opinia publică nu dispuneau de informațiile care aveau ulterior să pună lucrurile într-o cu totul altă lumină.
Prin modul în care a fost concepută, CCR este o instituție chemată să vegheze asupra respectării procedurii de alegere a președintelui țării (printre altele). Pentru că rezultatul alegerilor să fie deopotrivă legal și legitim, procedura de alegere nu are voie să fie viciată.
Dar dezvăluirile CSAT au introdus noi variabile în ecuația electorală, juridică și geopolitică – dovezi limpezi că o putere străină, Rusia, a încercat o preluate ostilă a României, intervenind brutal în scrutinul prezidențial (este acum evident că a intervenit și în cel parlamentar).
În aceste condiții, CCR ar fi fost în culpă daca nu și-ar fi reevaluat propria și anterioara decizie, cea de de validare a primului tur. Acea decizie fusese luată în baza unui set diferit de informații.
Ce fel de stat ar fi acela care, deși deține informații critice cu privire la suveranitatea țării, rămâne paralizat și se agață de măsuri anterioare, bazate pe informații între timp demonstrat ca fiind obsolete?
Cu toate păcatele ei, așadar, Curtea Constituțională și-a făcut de data asta datoria. La modul superlativ!
Ca prim semnal că a acționat sănătos, Bursa de Valori București a cunoscut o creștere aproape instantaneu, după ce înregistrase pierderi de peste 10 miliarde de lei în doar câteva zile și numai din cauza declarațiilor făcute de candidatul Rusiei, Călin Georgescu.
Fostul ambasador american la București, venit la post în primul mandat al lui Donald Trump, a salutat și el intervenția CCR. CCR a salvat România de ruși, a afirmat, în esență, Adrian Zuckerman.
Adevărul este că dovezile privind sprijinul Rusiei pentru Călin Georgescu, prezentate de comunicatul CSAT de miercuri, au fost copleșitoare, au fost flagrante.
E vorba de dovezi a căror autenticitate e asumată de statul român, au fost declasificate documente serete în acest sens. Iar privind contextul într-un spectru mai larg, se observă că inclusiv Parlamentul European și Comisia Europeană au intrat puternic în joc, punând tunurile pe rețeaua chineză de influență și propagare a intereselor axei Beijing-Moscova, TikTok.
Argumentația de mai sus reprezintă prima dimensiune a dosarului anulării alegerilor prezidențiale din România.
Aș zice că există în total trei.
Așadar, să mergem acum mai departe cu cu cea de-a doua.
Iar această a doua dimensiune își are epicentrul în următoarea întrebare:
- Nu cumva a creat CCR un precedent periculos, în sensul că data viitoare, cu ocazia altui scrutin, pot să apară alți Terheși ale căror contestații să ducă la anularea alegerilor (sau alte organizații care să ceară public acest lucru)?
E o întrebare de bun simț și se impune a fi lămurită. Și o lămurim mai jos.
Ei bine, cred că CCR nu a setat un asemenea tip de precedent. Din nou, cheia este și aici contextul:
- Aceste alegeri au fost anulate în baza unor informații noi, extraordinare, concrete, verificabile, parțial expuse anterior chiar în investigații de presă.
- Aceste alegeri au fost anulate de CCR pe fondul derulării unui atac străin la adresa suveranității României.
- Și, repet, a existat o intervenție excepțională a CSAT, care a făcut publice informații secrete culese de serviciile secrete.
Prin urmare, orice viitoare măsură de anulare a unui viitor scrutin, de către CCR, nu va putea avea la bază mai puțin de atât. CCR nu va putea invoca, nu fără riscul de a ieși în decor, fapte mai puțin grave decât cele invocate în 6 decembrie 2024.
Apoi, mai este un detaliu: CCR nu a luat această măsură cât ai clipi.
Inițial, deci înainte de CSAT, CCR validase primul tur. Joi, a doua zi după intervenția CSAT, judecătorii CCR s-au strâns, dar au ezitat să anuleze alegerile. S-au reunit din nou vineri și abia vineri au renunțat la ezitări.
Pur și simplu, nu poți reproșa CCR-ului că a luat prea ușor, superficial și fără analiză această decizie extraordinară. A așteptat, la propriu, până în ultima clipă: votul deja începuse în anumite colțuri din diaspora, mai erau doar 16-17 ore până la încheierea campaniei electorale.
Pe fond, azi CCR a luat o decizie extraordinară dictată de vremuri extraordinare. A luat-o în baza unei documentații extraordinare.
Există într-adevăr un precedent setat vineri de CCR, pentru viitoarele alegeri, dar acest precedent este cu totul altul decât cel pe care au fost tentați să îl înfiereze unele voci din zona media și a politicului. Iar precedentul setat este acela că, la viitoarele alegeri, motivul pentru un asemenea pas, precum anularea scrutinului, va trebui să fie beton și va avea un etalon.
În fine, rămâne acum de abordat și cea de-a treia dimensiune a dosarului anulării sufragiului prezidențial.
Unui candidat precum Călin Georgescu trebuia să îi fie din vreme blocat drumul spre depunerea candidaturii. Personajul și conexiunile sale nu mai reprezenta, deja de ani buni, o necunoscută pentru instituțiile abilitate.
Informații, s-a văzut și din comunicatul CSAT, fuseseră din plin.
E posibil ca sincopele să se fi manifestat nu la firul ierbii, cel al culegerii de informații de către servicii, ci mai degrabă în sfera circulației între instituții a informațiilor culese și în sfera deciziei strategice, la vârf, cu privire la ce-i de făcut cu ceea ce ai aflat.
O analiză serioasă și nemiloasă a breșelor de varii tipuri, care au concurat la ajungerea în finala prezidențială a candidatului aservit unei puteri străine, se impune de la sine. E necesară o analiză de adâncime, o analiză în cele mai mici detalii.
Aș mai remarca un fapt. Republica Moldova a trecut și ea prin alegeri cruciale, de când a început războiul Rusiei în Ucraina, ca atare de când și ingerințele Moscovei în politica de la Chișinău s-au întețit paroxistic, în condițiile în care fuseseră deja uriașe și anterior.
Dar Republica Moldova – deși mai fragilă decât România, deși mai amenințată în mod natural de ruși decât suntem noi, deși nu este nici în UE și nici în NATO – a reușit să evite impasul teribil în care a fost prinsă România și pe care România l-a putut depăși doar acționând în forță în ultimul moment.
Cum de peste Prut s-a putut, iar dincoace de Prut nu?
Ei bine, un posibil răspuns ni-l poate oferi următorul tablou comparativ:
- Din 2023 și pe parcursul lui 2024, deci cu luni bune înainte de scrutinul prezidențial și referendumul pro-UE din Republica Moldova, au apărut constant știri referitoare la tot soiul de operațiuni polițienești și în cooperare cu serviciile autohtone și de afară.
- Operațiuni de demantelare a unor rețele pro-ruse mai mici sau mai mari, arestări, depistarea circulației banilor Moscovei prin diverși cărăuși către diverși beneficiari, scheme frauduloase, politicieni prinși în fapt, militari și foști militari implicați în jocurile Rusiei.
Toate aceste știri au curs nu într-o săptămână sau în câteva zile, ci luni și luni în șir. Iar în România, în lunile care au precedat alegerile parlamentare și prezidențiale, nu am asistat la o asemenea furtună de dezosări de rețele pro-ruse, deși rețele pro-ruse e clar că au peoliferat și activează la nivel de galaxie.
În final, operațiunile rusești de recapturare a statului moldovean, prin intermediul procesului electoral, au eșuat, dovadă rezultatul de la urne și absența nevoii de măsuri precum anularea alegerilor.
E cazul ca România să își însușească exemplu Republicii Moldova – pentru că, iată, este vital acest lucru. Pentru că, nu mă îndoiesc, încă este capabilă s-o facă și are sprijin substanțial din partea partenerilor strategici.
- PS: Nu ar fi exclus și nici nesănătos să urmeze interdicția igienică de a candida, pentru Călin Georgescu. Dar și o suită de arestări în zona Georgescu – el, nevasta, anturajul său legionaro-paramilitar. După cum, se impune și o analiză și măsuri în consecință referitor la tot ceea ce presupune curentul suveranisto-putinist din România – de la AUR, la SOS și până la POT. De golit de conserve ruso-chineze trebuie golit și PSD. Sunt necesare măsuri radicale și în sfera de infrastructură media online (site-uri, radiouri, televiziuni și rețele sociale), sferă care face deschis propagandă rusă și ale cărei fonduri nu sunt neapărat limpezi ca apa pură. Nu în ultimul rând, se impune o curățenie generală în sânul BOR. Ea poate începe cu arhipelagul pro-rus clădit de Teodosie, dar e musai să nu se rezume la el. În fine, de curățenie generală e nevoie în zona rezerviștilor din armată și din servicii.
