Stelian Ion: Vom contesta pe toate căile proiectul privind desfiinţarea SIIJ, inclusiv la Curtea Constituţională

Foto: INQUAM/OCtav Ganea

USR va contesta pe toate căile, inclusiv la Curtea Constituţională, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, care intră luni în dezbatere şi la vot în plenul Camerei Deputaţilor, informează Agerpres.

„Astăzi în Camera Deputaţilor este adus la dezbatere şi vot final proiectul de aşa-zisă desfiinţare a SIIJ, de fapt este vorba despre o transformare a SIIJ, pentru că prerogativele SIIJ sunt preluate de noul mecanism gândit de actuala putere. (…) Orice s-ar întâmpla astăzi în Camera Deputaţilor, vom contesta pe toate căile, inclusiv la Curtea Constituţională, deşi unii dintre beneficiarii ai acestui pachet de acte normative este chiar CCR sau mai degrabă o parte a judecătorilor CCR, care şi-au dorit ei înşişi să nu poată fi anchetaţi de DNA. Este foarte trist, pentru că marea majoritate a magistraţilor din România nu îşi doresc nici legi care să îi protejeze, nici legi care să încalce flagrant principiul egalităţii în faţa legii”, a spus deputatul USR Stelian Ion, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că acest proiect „păstrează toate acele deziderate pe care le-au avut Liviu Dragnea şi cei care în 2017- 2018 au creat SIIJ” şi anume „să scape de DNA, să numească procurorii care anchetează magistraţi şi să poată trage din competenţa DNA acele dosare cu politicieni corupţi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here