Streinu Cercel câştigă procesul împotriva Rise Project. Jurnaliștii trebuie să șteargă două articole

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Tribunalul Bucureşti i-a dat joi câştig de cauză doctorului Adrian Streinu Cercel, fost manager al Institutului Naţional de Boli Intecţioase „Matei Balş”, în procesul împotriva publicaţiei Rise Project. Jurnaliştii trebuie să şteargă două articole de pe site şi să plătească 10.000 de lei daune morale. Decizia instanţei poate fi atacată cu apel.

„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul ADRIAN STREINU CERCEL. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat. Obligă pârâta la publicarea hotărârii judecătoreşti pe site-ul www.riseproject.ro al Asociaţiei RISE PROJECT, precum şi în trei ziare cu cea mai largă răspândire naţională, pe cheltuiala pârâtei. Respinge cererile de intervenţie voluntară principală formulate în cauză, ca neîntemeiate. Admite în parte cererea conexă formulată de către reclamantul INSTITUTUL NAŢIONAL DE BOLI INFECŢIOASE „PROF.DR. MATEI BALŞ”. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat. Obligă pârâta să retragă de pe site-ul ce-i aparţine şi din arhiva acestuia articolele „Institutul de boli inventate” şi „Spitalul meu de stat”. Obligă pârâta să publice pe site-ul ce-i aparţine dreptul la replică al reclamantului cu aceleaşi fonturi şi în aceleaşi condiţii grafice ca şi articolele menţionate mai sus, însoţite de scuzele publice ale pârâtei. Obligă pârâta să publice pe site-ul ce-i aparţine dispozitivul hotărârii cu aceleaşi fonturi şi în aceleaşi condiţii grafice ca şi articolele menţionate mai sus. Obligă fiecare dintre intervenienţii voluntari principali la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 811,258 lei reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată astăzi, 27.05.2021, prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei”, se arată în decizia instanței.

Povestea conflictului dintre Adrian Streinu Cercel şi Rise Project începe în 2018, când au fost publicate pe site-ul riseproject.ro două articole intitulate „Institutul de boli inventate”, respectiv „Spitalul meu de stat”, ai cărui protagonişti sunt Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” si prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, in calitate de reprezentant legal al Institutului (la acel moment).

Streinu-Cercel a reclamat faptul că articolele aveau un conținut defăimător, prin care se încerca inducerea ideii că la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, departamentul de statistică adaugă diagnostice fictive la diagnosticele reale ale pacienților internați cu diverse afecțiuni și că Institutul ar putea fi implicat în diverse acțiuni pretins frauduloase.

Cele relatate de Rise Project au fost contrazise inclusiv de deciziile date ca urmare a controalelor efectuate de către Curtea de Conturi și de către Casa de Asigurări de Sănătate, care, sesizate din oficiu și venite în control ca urmare a celor publicate de către RISE, nu au găsit niciun aspect pentru care să dispună tragerea la răspundere contravențională și/ sau să ia vreo măsură, de orice natură, nici împotriva Institutului și nici a profesorului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here