Stroe: Prioritatea nu e rotativa, ci rezolvarea crizelor din educaţie

Sursa: Facebook

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe afirmă, după ce premierul Nicolae Ciucă a anunţat că nu îşi depune mandatul dată fiind situaţia creată de greva cadrelor didactice, că prioritatea zilei nu este rotativa guvernamentală, ci este rezolvarea crizelor din zona Educaţiei, pentru că este evident că nu poţi să schimbi un Guvern în mijlocul unei situaţii sociale în care şcolile sunt închise, când sunt purtate negocieri şi este nevoie de autoritatea unui premier şi a unui cabinet cu puteri deplinea. El a precizat că PNL îşi asumă responsabilitatea guvernării până în ultima zi de mandat, transmite News.ro.

”Este absolut normal şi firesc ca această rotativă să se respecte, este o înţelegere foarte clară, asumată în mod transparent. Dar, înţelegeţi că putem să o amânăm puţin, evident, dacă asta ajută pentru stabilitatea guvernării şi pentru rezolvarea crizelor urgente. Cel mai important lucru este că această rotativă este un mijloc de a avea o guvernare stabilă, nu un scop în sine. Ideea de a pune termene limită, într-o situaţie foarte volatilă din punct de vedere social, ar crea iarăşi discuţii şi o presiune inutilă. Practic, ar slăbi şi apoi orice fel de dialog cu sindicatele ar risca să se tot prelungească. De aceea, românii trebuie să ştie că există un Guvern cu autoritate şi un premier cu echilibru şi orientat către soluţii, că există responsabilitate”, a declarat Stroe la Prima News.
El a sbliniat că modul în care se va realiza această rotativă, cum se va stabili modul de reaşezare a funcţiilor în Guvern, sunt stipulate în protocol.
”Prioritatea zilei nu este această rotativă, ci este rezolvarea crizelor din zona Educaţiei pentru că este evident, şi oricine poate înţelege, că nu poţi să schimbi un Guvern în mijlocul unei situaţii sociale în care şcolile sunt închise, când sunt purtate negocieri şi este nevoie de autoritatea unui premier şi a unui cabinet cu puteri depline. Aşa că după, foarte probabil să se întâmple şi această rotaţie”, a explicat purtătorul de cuvânt al PNL.
Întrebat ce s-a schimbat după ce toată săptămâna liderii politici au afirmat că protocolul merge înainte, purtătorul de cuvânt al PNL a declarat că nu s-a schimbat absolut nimic.
”Singura chestiune care s-a adoptat prin consensul tuturor partenerilor de coaliţie este data acestei rotaţii. Nu văd nicio diferenţă dacă se face azi sau peste o săptămână. De altfel, noi am spus toată săptămâna că trebuie să ne luăm o marjă în calendar, pentru a ne lăsa timp pentru ca împreună să putem să redeschidem scolile, să putem să avem un dialog cu profesorii, să putem să găsim soluţii la revendicările lor. Repet, data rotativei nu este un scop în sine. Nu era niciun fel de reper să facem rotativa la o dată fixă. Dacă erau condiţii simple şi perfecte, fără vreo situaţie sociale delicate, evident că am fi putut să o facem. Dar în momentul de faţă asumăm acest lucru. PNL a rămas tot timpul pe poziţii când au fost crize, nu este prima, o vom rezolva şi pe aceasta”, a precizat el.
Stroe a subliniat că liberalii îşi asumă responsabilitatea guvernării până în ultima zi de mandat.
”Şi la bine şi la greu, noi, liberalii, am asumat cele mai dificile momente şi am preluat guvernarea, dacă e să ne uităm în istoria recentă, în cele mai dificile momente. Ne asumăm responsabilitatea guvernării până în ultima zi de mandat. Stabilitatea României este ceva cu care nu te joci şi pentru PNL acesa este cel mai important lucru în acest moment, şi aşa vom proceda mereu”, a conchis Ionuţ Stroe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here