Mircea Geoană: Centrul de greutate al Europei se mută / E o şansă reală ca Europa de Est să devină mai robustă

Sursa: NATO.int

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că centrul de greutate al Europei se mută spre est şi există „o şansă reală” ca Europa de Est să devină mai robustă din punct de vedere politic, economic şi tehnologic, dar subliniază că lucruri precum buna guvernanţă, transparenţa şi lupta împotriva corupţiei contează în acest proces, transmite Agerpres.ro.

„Centrul de greutate al Europei se mută spre est şi există o şansă reală ca Europa Centrală, Europa de Sud-Est şi, desigur, Europa de Est, să devină mult mai robuste din punct de vedere politic, economic şi tehnologic. (…) Trebuie să spun, de asemenea, un lucru important, de care nu ar trebui să ne ferim. Buna guvernanţă contează. Transparenţa contează. Lupta împotriva corupţiei contează. Uneori, când vorbim despre aceste noi centre de greutate, avem tendinţa de a uita că, pentru a ajunge cu adevărat în liga mare, trebuie să ne asigurăm că avem şi instituţiile politice, economice şi de stat de drept, precum şi mecanismele de control şi echilibru, astfel încât adevăratul potenţial, strategic, economic şi uman, să fie eliberat”, a declarat Geoană, într-un mesaj adresat în deschiderea dezbaterii „Europa în ascensiune – un nou centru de greutate: O nouă perspectivă asupra Europei de sud-est, centrale şi de est”, organizate de Institutul Aspen România, în perioada 25-26 mai, la Bucureşti, sub egida „Bucharest Forum – Un nou program european de arhitectură”.

El a punctat, citat într-un comunicat de presă, că buna guvernare, transparenţa şi combaterea corupţiei sunt importante pentru a exista siguranţa că adevăratul potenţial, strategic, economic şi uman al României este eliberat.

„Nu există nicio posibilitate ca o regiune să se dezvolte, iar celelalte, nu. Cred că acesta este momentul ca fosta Europă comunistă, noii veniţi în NATO şi UE, să ajungă la maturitate deplină, la un nivel deplin de influenţă, la un nivel deplin de dezvoltare şi, de asemenea, la un nivel deplin de stimă de sine, de respect şi de potrivire a valorii strategice, pe care o avem cu toţii în această regiune, cu puterea economică şi politică”, a adăugat Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO: Alianţa îşi intensifică sprijinul pentru partenerii aflaţi în pericol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here