STUDIU. Coronavirusul nu se transmite de la femeile însărcinate la nou născuţi

Un studiu realizat de cercetători chinezi sugerează că maladia COVID-19 nu se transmite de la femeile însărcinate la nou născuţi, informează EFE, citată de Agerpres.

Studiul a fost publicat în revista Frontiers in Pediatrics, iar autorii descriu faptul că patru bebeluşi născuţi din mame infectate într-un spital din Wuhan (China), epicentru al pandemiei de coronavirus, nu au dat semne de infecţie la naştere şi au continuat să fie sănătoşi. Acesta este al doilea studiu condus de cercetători chinezi în ultima lună care relevă că femeile care suferă de COVID-19 în timpul sarcinii nu-şi infectează bebeluşii.

„În sfârşit au apărut şi câteva veşti bune”, scrie revista.

După cum informează Frontiers in Pediatrics într-o notă de presă, cele patru mame au născut într-un spital din Wuhan în timp ce erau infectate şi niciunul dintre sugari nu a dezvoltat vreun simptom grav asociat cu COVID-19, cum ar fi febra şi tusea.

Chiar şi aşa, toţi bebeluşii au fost izolaţi iniţial în unităţi de terapie intensivă; trei din patru nou născuţi au fost testaţi negativ pentru infecţie respiratorie acută, în timp ce mama celui de-al patrulea bebeluş a interzis medicilor să facă testul.

Unul dintre nou născuţi a avut o problemă respiratorie minoră timp de trei zile, care a fost tratată cu ajutorul ventilaţiei mecanice neinvazive, iar doi bebeluşi, inclusiv cel care avea probleme respiratorii, au avut erupţii cutanate care au dispărut de la sine.

„Este imposibil să concluzionăm dacă există o conexiune între aceste probleme medicale şi COVID-19”, a subliniat Yalan Liu, de la Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Huazhong şi de la Departamentul de Pediatrie de la Spitalul Unional din Wuhan, adăugând: „nu suntem siguri dacă iritaţia este o consecinţă a infecţiei cu acest coronavirus”.

Cei patru bebeluşi sunt sănătoşi, iar mamele lor s-au recuperat complet.

În pofida rezultatelor acestui studiu care urma să fie dat publicităţii luni, autorii atrag atenţia că este nevoie de mai multe investigaţii asupra altor aspecte ale posibilei infecţii cu COVID-19 la nou născuţi şi copii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here