Sub presiune, premierul Armeniei anunţă alegeri anticipate

Sursa: Wikipedia

Premierul armean Nikol Paşinian a anunţat, joi, alegeri parlamentare anticipate pe 20 iunie, încercând să rezolve astfel conflictul său cu armata, care-i cere să plece de la putere, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Opoziţia îi cere lui Paşinian demisia, din noiembrie, când acesta a semnat cu Azerbaidjanul un armistiţiu mediat de Rusia ce a pus capăt unui război de şase săptămâni în urma căruia Armenia a pierdut teritorii din enclava azeră cu populaţie majoritar armeană Nagorno-Karabah.

”Pe 20 iunie în Armenia se vor desfăşura alegeri parlamentare anticipate”, a anunţat Paşinian pe Twitter, precizând că decizia a fost luată în urma consultărilor cu preşedintele ţării, Armen Sarkisian, cu alianţa proguvernamentală ”Pasul Meu” şi cu formaţiunea de opoziţie ”Armenia Luminoasă”.

După ce armata i-a cerut pe 25 februarie să plece de la putere, Paşinian l-a destituit pe şeful Statului Major, care în cele din urmă a rămas în funcţie, întrucât demiterea sa a fost respinsă de preşedintele Armeniei şi de avocatul general.

Ajuns la putere în urma protestelor antiguvernamentale din 2018, Nikol Paşinian este considerat principalul responsabil pentru înfrângerea în războiul cu Azerbaidjanul. El insistă însă că a semnat armistiţiul pentru a evita pierderi umane şi teritoriale mult mai mari.

În virtutea acordului mediat de Moscova, care a pus capăt conflictului armat început pe 27 septembrie între armata azeră şi forţele etnicilor armeni din Nagorno-Karabah, Azerbaidjanul a preluat controlul asupra unei părţi a teritoriului acestei republici care şi-a autoproclamat independenţa în urma a trei referendumuri (în 1991, 2006 şi 2017), dar fără a fi recunoscută de comunitatea internaţională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here