<< La o expoziție de produse realizate de deținuții Serviciului Federal de Penitenciare din Ekaterinburg, Ivan Șarkov, șeful departamentului de adaptare la muncă a deținuților din Regiunea Sverdlovsk al Serviciului Penitenciar de Stat rus, a declarat că sistemul rusesc de lagăre corecționale de muncă ar putea înlocui IKEA. Deținuții lucrează mai bine, a spus el, și sunt mai ieftini. Alexander Fiodorov, șeful Serviciului Central al Penitenciarelor, din regiune, a susținut că lagărele de muncă penitenciare ar putea înlocui alte companii străine care au părăsit piața >>, scrie Andrei Kolesnikov, în The Moscow Times.
<< Arhipelagul Gulag revine ca una dintre principalele unități de producție ale țării. Așa cum merg lucrurile, în curând FSB-ul se va sătura să acuze fizicienii profesioniști de trădare și spionaj și îi va trimite în „șarașki” pentru a inventa tehnologii avansate. În aceste tabere, vor aduce acea „suveranitate tehnologică” promisă de conducerea de vârf. Cam așa ar putea arăta „substituția importurilor” – pe care nimeni nu a văzut-o de fapt – în Rusia.
Rusia e închisă ca o scoică. Autoizolarea și autarhia – autosuficiența economică – au fost ridicate la nivelul de valoare managerială și virtute umană. Dar Rusia nu are suficiente resurse pentru autosuficiență. Așa că suntem forțați să ne întoarcem la metodele trecutului autarhic îndepărtat și să ne bazăm pe capacitățile unei forțe de muncă aproape libere, adică Gulagul.
În acest context, sunt ușor de crezut zvonurile conform cărora prizonierii își pot „răscumpăra vinovăția” în fața patriei, servind în armată, în Ucraina. Autoritățile neagă, ceea ce face ca un astfel de lucru cu atât mai probabil.
Poate că este o lipsă de forță de muncă, dar nu există lipsă de prizonieri. Și astfel, vedem o întoarcere la rădăcinile statului imperial sovieto-rus.
Gulagul avea odată o mare valoare economică. Dar asta a venit întâmplător, ceea ce ne face să ne gândim la rolul individului în istorie.
Frenkel-ul Frenkelizării
Pentru a transforma închisoarea Solovki într-un lagăr de muncă aveai nevoie de un prizonier ca Naftali Frenkel, o persoană atât de versatilă încât este greu să îl definești profesional și personal. Era ca un personaj dintr-o nuvelă a lui Isaac Babel, sau poate o combinație dintre gangsterul lui Babel din Odesa, Benia Krik, și un oligarh modern din timpul primei etape a acumulării de capital.
Frenkel a fost un contrabandist celebru care a condus peste jumătate din Odesa, un tip priceput să se adapteze la circumstanțe externe, inclusiv la autoritățile sovietice și gardienii închisorii la care a fost mutat în cele din urmă. Dar, odată prins, a fost aproape executat și a ajuns la Solovki. Acolo și-a continuat cariera ca omul care rezolvă probleme și ca organizator de diverse tranzacții profitabile, devenind în 1925 șeful Departamentului de exploatare și comerț al Administrației Lagărului Special Solovețki (USLON), departament pe care îl crease. Săptămânalul Novîe Solovki, ziarul USLON și celula Solovețki a Partidului Bolșevic au publicat chiar un articol de Frenkel. Pasiunea lui ar stârni invidia părintelui monetarismului, Milton Friedman, ca să nu mai vorbim de a părintelui reformei lui Kosîghin, Evsei Liberman.
De exemplu, Frenkel a remarcat că „modul în care funcționează fiecare unitate de producție necesită un calcul precis al tuturor cheltuielilor pe care le necesită și o determinare atentă a valorii produselor pe care le produce”. Nu este nevoie, susținea Frenkel, să se producă ceea ce nu este solicitat și neprofitabil: „…toată munca productivă trebuie, în toate părțile ei, să fie coordonată cu un singur criteriu principal al muncii economice — principiul autofinanțării”. El a fost tocmai un precursor al socialismului cu profit, din epoca perestroika, dar numai pe șinele șinelor Gulagului – la propriu și la figurat.
Principalul drum al dezvoltării
Eforturile lui Frenkel nu au trecut neobservate de poliția secretă, iar mai târziu de conducerea țării. Și-a început cariera strălucitoare făcându-și mai întâi departamentul autosuficient. Apoi a transformat întregul lagăr într-un singur magazin mare, care era profitabil în virtutea muncii ieftine a prizonierilor. Frenkel îi vedea ca pe o biomasă productivă. Datorită lui Frenkel, lagărele de prizonieri ale țării au fost transformate în lagăre de muncă corecțională, cu accent pe al doilea cuvânt. Belomorkanal a fost creația lui. Linia principală Baikal-Amur a început sub el. Frenkel a devenit general locotenent când a fost numit șef al construcției căilor ferate Gulag și a așezat șinele eficient și rapid. Trei ordine ale lui Lenin au încununat activitatea acestui personaj unic, care a pășit din „Poveștile Odesei” a lui Babel direct în inima – sau mai degrabă în creierul și mușchiul – iadului lui Stalin.
Scepticii au numit reformele lui Kosîghin „libermanizare”, după profesorul Evsei Liberman, de la Harkov, care a susținut o mai mare independență pentru întreprinderi. Procesul de formare a ordinii economice autarhice actuale, conceput să folosească forța de muncă din închisoare pentru a înlocui munca întreprinderilor străine avansate, ar putea fi numit „Frenkelizare”. Alături de „importurile paralele” – sau contrafacerea legalizată, o idee care lui Frenkel i-ar fi plăcut – poate că Frenkelizarea va fi principala cale pentru dezvoltarea producției industriale în Federația Rusă de după 24 februarie 2022.
Munca – în special munca forțată – te face liber! >>
Situație complicată pentru Putin. Bula de patriotism a comunității militare a Kremlinului s-a spart
