Armata Rusiei are o perspectivă complicată asupra armatei israeliene, scriu Andrei Soldatov și Irina Borogan, într-o analiză CEPA.
<< Da, armata sovietică a susținut încercările de ștergere a Israelului e pe hartă, prin sprijinul acordat armatelor arabe în războaiele din anii 1960 încoace. Și da, a rămas perplexă și cu dureri din cauza distrugerii de către Israel a forțelor armate antrenate și echipate de către Uniunea Sovietică.
Dar exista totuși și o admirație serioasă, atât pentru componenta militară, cât și pentru serviciile secrete ale Israelului.
Toate acestea s-au schimbat dramatic odată cu atacul Hamas din 7 octombrie. Canalele rusești pro-război de pe Telegram au fost inundate de fotografii cu tancuri israeliene și comentarii precum: „Un alt Merkava arde strălucitor… se pare că conducerea IDF (Forțelor de Apărare a Israelului) a trecut cu vederea complet lecțiile SVO (Operațiune militară specială, termenul Kremlinului pentru războiul său din Ucraina) și se odihnește pe laurii victoriilor trecute”, a declarat, pe platforma Telegram, expertul militar Boris Rojin, apropiat de forțele rusești care luptă în Ucraina.
Alexandr Koț, corespondent militar al Komsomolskaia Pravda, a postat pe 7 octombrie: „După ziua de astăzi, nu m-aș mira dacă [IDF] ar intra în enclava palestiniană în coloană, pentru a fi arse de drone”.
Mulți comentatori militari ruși s-au bucurat pentru utilizarea de către Hamas a lecțiilor din războiul din Ucraina și de incapacitatea IDF (Forțele de Apărare a Israelului) de a face același lucru.
Așadar, ce se întâmplă aici? Ei bine, destul de multe.
În primul rând, aceste comentarii dezvăluie traumele psihologice acute suferite de armata rusă după ofensiva sa dezastruoasă împotriva Ucrainei în primele luni ale anului 2022. Nu numai că armata Rusiei a fost zdrobită de un omolog ucrainean presupus a fi inferior, dar a fost supusă ridiculizării pe scară largă din partea numeroșilor experți occidentali și ai altor țări. Pierderea respectului global este greu de suportat pentru o națiune cu o mândră tradiție militară. Așadar, bucuria oferită de Hamas a declanșat o avalanșă de schadenfreude. Ați râs de incompetența noastră? Acum e rândul nostru.
În al doilea rând, există un dispreț rusesc profund față de toate armatele arabe.
Acesta poate fi urmărit înapoi până la înfrângerea suferită de către armatele arabe în Războiul de Șase Zile din 1967. Acest eveniment a marcat o schimbare semnificativă de opinie în rândul militarilor ruși. Victoria absolută a Israelului a fost explicată de către corpul de ofițeri sovietici ca fiind cauzată de „capacitățile slabe de luptă ale arabilor”, conform lui Victor Suvorov, comandant de tancuri în 1967 și ulterior dezertor GRU în Regatul Unit, care, în cartea sa The Liberators. My life in the Soviet Army, a descris sentimentul de confuzie și dezamăgire existent printre camarazii săi din armată.
Cum altfel să explici de ce tot sprijinul militar sovietic, împreună cu ajutorul militar sovietic, inclusiv sisteme avansate de arme, au eșuat în aducerea victoriei împotriva israelienilor?
De atunci încoace, disprețul armatei sovietice s-a combinat cu o xenofobie vulgară față de arabi. Forțele israeliene, pe de altă parte, au fost puse pe un piedestal. Și acest sentiment a continuat, fără întrerupere, odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și nașterea armatei ruse.
Astfel, conturile militare rusești au postat și răspunsuri xenofobe la evenimente, menite să arate presupusa prostie a militanților Hamas; unul dintre acestea a ridiculizat un palestinian aflat în fața unui tanc Merkava capturat, ținând o șurubelniță.
Dacă acest lucru pare contradictoriu, se întâmplă asta pentru că într-adevăr este. Este desigur adevărat că KGB a orchestrat campanii antisemite în societatea sovietică, care au fost explicate în propagandă prin „poziția agresivă a Israelului”. Serviciile de securitate ruse și politicienii rămân profund antisemiți și în zilele noastre.
Rusia a asistat deschis țările arabe pe tot parcursul Războiului Rece și încă revendică o legătură anticolonială cu „lupta” lor. Asistența acordată în trecut a inclus sprijin militar și ajutor pentru adversarii Israelului, inclusiv grupuri militante și teroriste. Între misiuni, militanții palestinieni din perioada Războiului Rece se odihneau și se refăceau în stațiuni termale cehoslovace precum Karlovi Vari, unde se întâlneau cu personalul KGB din consulate.
La începutul anilor 2000, serviciile de securitate ruse s-au alăturat și ele admiratorilor armatei israeliene și ale forțelor speciale și agențiilor de informații israeliene.
Autorii își amintesc o conversație cu un ofițer din grupul Vimpel, cea mai faimoasă unitate de operațiuni speciale a FSB, formată în începutul anilor 1980 pentru a desfășura operațiuni speciale în străinătate, dar care și-a petrecut cea mai mare parte a anilor ’90 și 2000 luptând împotriva militanților în Cecenia de Nord.
Serghei Șavrin, un colonel decorat care a primit titlul de Erou al Rusiei pentru salvarea vieților soldaților săi în timpul asediului asupra Groznîi, ne-a spus: „Uitați-vă la Mossad [echipe de asasini]. De ce nu putem face același lucru cu teroriștii noștri în străinătate?”
Șavrin era evident impresionat de eficacitatea și lipsa de milă a agenților israelieni, lansând vânători globale de oameni precum asasinarea teroriștilor de la Olimpiada din München din anii 1970, în operațiunea Mânia lui Dumnezeu.
Doi ani după acea conversație, Putin a introdus o legislație care le permite serviciilor ruse să comită asasinate în străinătate, imitând clar abordarea israeliană, deși încă de la început lista țintelor a inclus inamici politici personali ai lui Putin. >>
