Cum arată tabla de şah ruso-americană, cu câteva zile înaintea Summitului Biden-Putin, de la Geneva, care sunt mandatele celor doi lideri şi ce poate obţine până la urmă? O analiză Foreign Affairs, semnată de Michael Kimmage, profesor de istorie la Catholic University of America și autorul cărții The Abandonment of the West: The History of an Idea in American Foreign Policy.
<< Președintele SUA, Joe Biden, și președintele rus, Vladimir Putin, care se vor întâlni la Geneva pe 16 iunie, s-ar putea să se cunoască prea bine. S-au întâlnit prima dată în 2011, când Biden, pe atunci vicepreședintele SUA, i-a spus lui Putin, pe atunci premier: „Nu cred că ai suflet”. S-au confruntat din nou după 2014, când Biden a fost însărcinat să consolideze Ucraina în urma protestelor de acolo și să preseze Rusia să-și reducă intervenția militară în estul Ucrainei.
Putin şi-a propus apoi să riposteze împotriva lui Biden și a politicii încordate a SUA pe care el o reprezenta. Președintele rus a făcut astfel încât serviciile sale de informații să interfereze cu alegerile prezidențiale din 2016, în speranța că Donald Trump, odată ales, ar putea inversa poziția administrației Obama față de Rusia. În anii următori, slujbaşii lui Putin au transmis probabil informații sau dezinformări privindu-l pe lui Biden, Hunter, pe care slujbaşii lui Trump le-au primit cu nerăbdare și au făcut tot posibilul pentru a le folosi în campania din 2020. Cu atât de multă istorie zimțată între ei, cea mai recentă întâlnire dintre Biden și Putin va fi incomodă la nivel personal.
Dar absența unei relaţii între ei poate fi umbrită de absența unui acord de fond. Biden nu a pledat, în campanie, pentru un reset în relațiile SUA cu Rusia și nu a urmărit o astfel de abordare, ca președinte. În schimb, politica sa privind Rusia presupune un grad ridicat de fricțiune cu Moscova. Recunoaște numeroasele moduri în care Rusia face rău intereselor SUA, de la amestecul în alegeri până la ocuparea estului Ucrainei şi încercarea de a diminua influența SUA la nivel mondial. Scopul lui Biden nu este transformarea relațiilor cu Rusia, ci „restabilirea predictibilității și stabilității relației SUA-Rusia”, așa cum a explicat Jen Psaki, secretarul de presă de la Casa Albă, cu ocazia anunţului privind exiistenţa acestui summit.
Există astfel o limită a cât de mult poate realiza summit-ul Putin-Biden. Cu fiecare dintre cei doi lideri neîncrezător în celălalt şi, cu siguranță, neplăcându-l pe celălalt, niciunul dintre ei nu se va abate din drum pentru a oferi ceva semnificativ. Chiar și așa, optica deliberării şi consultării are o valoare reală. Cu noroc, astfel de optici pot evolua în realitatea consultării și deliberării. Acestea sunt bazele adevăratei stabilități și pot împiedica Rusia și Occidentul să fie atrase într-o confruntare directă – una care ar fi pe cât de neplăcută, pe atât de nedorită.
Calculul lui Putin
Putin va încadra probabil summitul de la Geneva mai degrabă în jurul propriilor sale competențe diplomatice decât în jurul unor rezultate anume. Știe că Biden nu va ridica în curând sancțiunile impuse de SUA. Jocul de a deteriora relaţiile dintre Statele Unite și aliații săi europeni, pe care Putin la practicat cu plăcere în era Trump, va fi mai puţin profitabil cu Biden, care a sprijinit alianța transatlantică; nu există puncte de propagandă care să fie marcate aici. De fapt, nici chiar summit-ul din 2018, cu Trump, la Helsinki, nu a făcut prea mult pentru Putin. Întrebat despre amestecul rusesc în alegeri, preşedintele american i s-a alăturat cu bucurie liderului Rusiei, în detrimentul propriilor săi profesioniști în informații, marcând un nadir pentru diplomația SUA. Chiar şi aşa, această aparentă pleaşcă de PR nu i-a oferit Rusiei o nouă deschidere geopolitică, iar cuvintele lui Trump, de la Helsinki, așa cum s-a întâmplat atât de des, au avut puțină influență asupra politicilor administrației sale.
Cu Biden, Putin va juca rolul unui om de stat. El va încerca să facă astfel încât summitul să fie prezentat ca o întâlnire a egalilor. În niciun caz cedând în faţa lui Biden, el se va strădui să demonstreze că Rusia este o mare putere. Să implore ceilalți lideri mondiali atenția SUA, la care președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, tânjește public de când a intrat Biden în Biroul Oval. Se se întâlnească europenii cu Biden, în forurile lor multilaterale bizantine. Să aştepte alții în frig, prea marginali sau nedemocratici sau enervanţi pentru a obține o întâlnire cu președintele SUA. Putin se va întâlni individual cu Biden – așa cum, în opinia sa, Rusia şi are dreptul.
Cu toate acestea, dincolo de statura internațională, Putin caută, de asemenea, aceleași lucruri pe care Biden le dorește: predictibilitate și stabilitate. Este adevărat, Putin nu s-a sustras de la destabilizarea vecinilor Rusiei sau chiar a Statelor Unite. Poate că a asistat sau nu operațiunea guvernului belarus de a forța un avion de pasageri să aresteze, având la bord un jurnalist care zbura din Grecia în Lituania, dar cu siguranță, ulterior, a acceptat acest act. Cu toate discuțiile despre Rusia ca „spoliator revizionist”, aceastî ţară revizuiește și spoliază mult mai puțin decât ar putea. În Ucraina, a refuzat să mărşăluiască spre Kiev. În Orientul Mijlociu, a continuat să permită Israelului accesul la spațiul aerian sirian. Iar în Statele Unite, a dat înapoi de la a-și desfășura întregul arsenal de capabilități cibernetice, care cu siguranță ar putea face ravagii în economia SUA.
Un autocrat din ce în ce mai necontenit care prezidează o economie înrăutățită, Putin nu își poate permite o intensificare necontrolată a conflictelor internaționale – în special cu Statele Unite. Putin are nevoie de pârghii pentru a gestiona conflictul. O relație de lucru cu Biden nu l-ar costa nimic și s-ar putea să-i cumpere răgazul geopolitic de care are nevoie pentru a se ocupa de tapiseria destrămată a politicii ruse interne.
Jocul lui Biden
Biden ar trebui să abordeze summit-ul căutând un echilibru între cele necesare pe termen lung şi cele pe termen scurt. Un câștig practic util ar fi îmbunătățirea serviciilor consulare pentru rușii din Statele Unite și americanii din Rusia. În ultimii câțiva ani, ca represalii pentru amestecul electoral și pentru hărțuirea diplomaților americani, Statele Unite au expulzat diplomații ruși și au închis consulatele ruse din Seattle și San Francisco, precum și misiunea comercială rusă la Washington, DC. Între timp, Rusia a expulzat zeci de diplomați americani. Statele Unite, la rândul lor, s-au simțit obligate să închidă consulatele de la Vladivostok, Ekaterinburg și Sankt Petersburg, lăsând ambasada de la Moscova drept singura sa misiune diplomatică în Rusia – pe care Kremlinul o amenință în prezent cu privarea de personalul său rus.
Lipsa consulatelor în ambele țări face extrem de dificil, pentru cetățenii fiecărei țări, să o viziteze pe cealaltă, întrerupând contactul cultural și științific de care au beneficiat, istoric, ambele. Situația interpersonală este acum mai gravă decât era în cea mai mare parte a Războiului Rece. Pentru a corecta situaţia, Biden ar trebui să se ofere să relaxeze unele dintre condiții – care să permită redeschiderea consulatelor Rusiei în Statele Unite sau cel puțin o extindere a serviciilor consulare ale SUA în Rusia – în speranța de a pune capăt reacțiilor de pedepsire reciprocă, din ultimii ani.
Controlul armelor se va afla, de asemenea, pe agenda de la Geneva. La doar o săptămână după ce Biden a preluat funcția, el și Putin au fost de acord să reînnoiască tratatul NEW START, dar există loc de îmbunătățire. Nu numai că mai mult control al armelor ar putea economisi bani, dar ar oferi, de asemenea, un bun exemplu altor țări. Dacă Rusia și Statele Unite, primele puteri nucleare ale lumii, nu pot găsi un acord cu privire la reducerea arsenalelor lor, atunci acordurile de control al armelor cu Iranul și Coreea de Nord sunt obligate să eșueze. Din fericire, zona este pregătită pentru progres. Prin natura sa, controlul armelor necesită o muncă lentă și minuțioasă, întreprinsă de oamenii de știință care sunt mai puțin preocupați de chestiunile iritante din relaţia bilaterală decât sunt decidenții politici și diplomații. Ca prim pas, cei doi lideri ar putea stabili grupuri de lucru, unele dintre ele multilaterale, pentru a conceptualiza viitoarele provocări de control al armelor.
Pe termen lung, scopul lui Biden ar trebui să fie normalizarea relațiilor SUA-Rusia. Pur și simplu având loc, un summit Putin-Biden ar ajuta pe acest front, sugerând că este normal ca președinții ruși și americani să se întâlnească și să se întâlnească des. Președintele Barack Obama a avut o primă întâlnire bună cu Putin la Moscova, în 2009. A fost urmată, în 2010, de veselul „summit hamburger”, cu Dmitri Medvedev – care l-a înlocuit pe Putin, ca președinte, timp de patru ani – în timpul căruia cei doi tineri președinți au făcut o fotografie la un restaurant din Arlington, Virginia. Dar apoi lucrurile au luat-o în jos. În 2013, Obama a anulat un summit planificat cu Putin, după ce Edward Snowden, fostul contractant al NSA care a publicat mii de documente clasificate, a primit azil în Rusia. După aceea, cu excepția întâlnirilor tensionate în marja unor adunări internaționale mai mari, a existat doar summitul din iulie 2017, între Trump și Putin, care a fost pe cât de neproductiv, pe atât de jenant.
În timpul Războiului Rece, chiar dacă, prin proxi, cele două capitale s-au luptat pe tot Globul, Statele Unite și Uniunea Sovietică au organizat reuniuni diplomatice regulate la nivel înalt, ceea ce a însemnat că conflictul nu era în sine un război convențional. Starea sa finală nu a fost o predare necondiționată, ci o coexistență precaută și imperfectă. În schimb, reuniunile la nivel înalt post-război rece, dintre liderii SUA și ruși, trebuiau să exprime parteneriatul. S-au oprit în a doua jumătate a administrației Obama, când pretenția de parteneriat nu mai putea fi susținută. Relația a devenit atât de încâlcită şi și incertă, încât acum trebuie demonstrat că Rusia și Statele Unite nu sunt în război. Chiar și un summit compus în întregime din puncte de discuţie prestabilite ar ajuta la acest lucru.
Pentru administrația Biden, summitul de la Geneva nu privește doar diplomația. Sub Trump, politica față de Rusia și Ucraina s-a încurcat în politica SUA. Trump a avut numeroase legături ciudate cu guvernul rus, deși nu au apărut niciodată dovezi că ar fi un bun rus și acuzațiile că ar fi colaborat cu Rusia au avut adesea motivații partizane. În mod obiectiv, totuși, Trump a permis folosirea de dezinformări sau informaţii ruseşti despre fiul lui Biden, Hunter, în campania de realegere. Acestea au fost relațiile murdare pentru care Trump a fost acuzat în 2019. Începând să normalizeze relațiile dintre SUA și Rusia, Biden poate readuce Rusia la locul său legitim în Statele Unite: ca o chestiune de politică externă, nu de politică internă.
Care este miza
Așteptările pentru summitul Putin-Biden sunt pe bună dreptate scăzute. Miza este însă mare. Rusia și Occidentul merg în prezent ca un somnambul către abis. Niciuna dintre părți nu simte vreo presiune pentru compromisuri. Politica internă din ambele țări recompensează duritatea. Fiecare parte este convinsă că cealaltă este în declin, făcând compromisul mult mai puțin de dorit, deoarece prăbușirea unei părți – și, prin extensie, victoria celeilalte – este doar o chestiune de timp.
Puține se vor rezolva la Geneva. La șase ani după ce Rusia a invadat Ucraina, Crimeea rămâne anexată, iar estul Ucrainei a devenit încă un conflict înghețat din regiune. Acordurile diplomatice încheiate de Germania, Franța, Rusia și Ucraina pentru a pune capăt conflictului sunt o notă de subsol irelevantă pentru situația de pe teren. Între timp, Belarus se află sub conducerea unui dictator nebun, Alexander Lukaşenko, care fie va obține pentru ţara sa o izolare în stilul Coreei de Nord, fie va eşua încercând. Statele Unite și aliații săi europeni vor ca Belarusul să fie democratizat, în timp ce Rusia, care are o prezență militară substanțială în acea țară, insistă să rămână legată de Moscova. În Siria și în jurul acesteia, militarii americani și ruși se află în imediata apropiere, dar au obiective complet distincte.
Toate aceste incompatibilități vor persista timp de decenii. Ele nu recunosc nicio soluție clară și s-ar putea să nu se rezolve niciodată. Dar nu li se poate permite să devină metastaze. Acesta este mandatul lui Biden la Geneva: să înceapă călătoria grea către predictibilitate și stabilitate.
Reinventarea Occidentului sau cum tot raul este spre bine .America lui Biden – spre deosebire de america lui Trump a inteles repede ca nici macar ei ,de unii singuri, nu pot face fata ascensiunii previzibile a Chinei si a dotarilor – de ultima generatie – ale armamentului Rusiei .Ceea ce vedem este o reincarcare a tuturor tratatelor militare si economice intre SUA si UE la care se vor alipi si toti cei care doresc o lume democratica .Procentele- pe segmente de populatie – ce sustin atit NATO cit si formatul UE sunt in crestere peste tot in tarile membre UE. Prezenta unor forte europene , la granitele de facto ale Uniunii , se va mari considerabil – complementar fortelor SUA si NATO ce deja se aflla de ani buni si in Romania si in Polonia ba chiar , mai abitir , si in Tarile Baltice . Cu totii am inteles ,de multa vreme , ce inseamna forta manunchiului de nuiele si acum vedem cum MANUNCHIUL creste si tot creste . Noi parteneri vin a se alia Occidentului . Japonia – India – Australia – Noua Zeelanda – si citi or mai fi -vor face front comun impotriva Chinei si Rusiei (asta daca nu cumva PUTIN intelege ca nu are ce cauta alaturi de China )si isi va reconsidera atitudinea . Dealtfel, cei pe care presedintele Biden ii va aduce in acest joc comun au aproape totii banii din lume .Este evident pentru intreaga omenire cum China si Rusia nu au ce oferi umanitatii . Nu pot oferi o limba de circulatie internationala – nu pot oferi o bunastare comuna – nu pot oferi sentimentul sigurantei personale – nu pot oferi nici o filmografie universala – nici capacitati universale in domeniul muzicii sau al teatrului sau al artei scriitoricesti (cu exceptia trecutului ce tine de marii scriitori si muzicieni Rusi ) .Nimeni nu vrea sa mearga sa vada BEIJINGUL dar cu totii dorim sa ajungem macar o data in viata la Paris .
De exceptie prestatia presedintelui Biden (ce diferenta uriasa este intre actualul sef de stat si fostul , ce dorea a se retrage de peste tot din intreaga lume si sa stea ascuns sub matia vrajotorului din OZ ).Impaciuitorul Biden devine uriasul Biden . A mobiliza intreaga lume democratica si a reaseza astfel intreaga omenire, este practic o imposibilitate ce devine realitate pe zi ce trece . Nimeni nu a crezut, cindva, ca este posibila existenta Uniunii Europene , ca aceasta uniune poate uita toate relele trecutului si poate fi unita in jurul celor doua mari puteri Germania si Franta . Tot asa , sau la fel , se va intimpla si cu modelul adus in fata noastra de deja unicul (din multe puncte de vedere )Biden . O coalitie democratica pusa in slujba binelui natiunilor lumii este pe cale sa apara .Ne vom napusti cu totii sa acceptam aceasta mareata propunere de nerefuzat .Invictus este numele ce va sta pe buzele tuturor .
Subscriu.