Surse talibane anunţă că forţele lor au cucerit Panjshir şi controlează acum întreg Afganistanul

Combatanţii talibani au luat sub control întreg Afganistanul, inclusiv valea Panjshir, unde forţele opoziţiei au fost înfrânte, au anunţat vineri trei surse talibane, în timp ce se auzeau focuri de armă trase în aer în capitala Kabul pentru a sărbători victoria, informează Reuters, citată de Agerpres.

„Cu ajutorul lui Allah Atotputernicul, avem controlul asupra întregului Afganistan. Scandalagii au fost învinşi şi Panjshir este acum sub comanda noastră”, a declarat un comandant taliban.

Nu a fost posibilă imediat confirmarea informaţiilor. Fostul vicepreşedinte Amrullah Saleh, unul dintre liderii forţelor de opoziţie, a declarat televiziunii Tolo News că informaţia potrivit căreia el a fugit din ţară este minciună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here