Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez, în vârstă de 90 de ani, se află internată la Spitalul Elias din Capitală, anunță news.ro.

Este internată de ieri (miercuri,n.r.) la Terapie Intensivă. Este conştientă, cooperantă. Nu este intubată sau ventilată”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al spitalului, Silvius Negoiţă.

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut în 1929, în Tighina, Republica Moldova.

Este una din reprezentantele generației de aur a teatrului românesc, supranumită „Doamna comediei românești”, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul emblematic fiind profesoara Isoscel din seria „Liceenii”.

A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.

A avut roluri importante în teatru în piese precum „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa „Dimineață pierdută” după Gabriela Adameșteanu. De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o carieră impresionantă și în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul „Tamara Buciuceanu” ce cuprinde o selecție din aparițiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

În 2014, a primit din partea Casei Regale a României decoraţia Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here