Tăriceanu: MCV este o riglă de bătut la palmă copiii care nu își fac lecțiile cum vrea Bruxelles

calin popescu tariceanu
Călin Popescu Tăriceanu Foto: Inquam Photos George Călin

Raportul MCV este atacat din nou de unul dintre principalii promotori și susținători ai luptei cu justiția, Călin Popescu Tăriceanu. Liderul ALDE a scris că rapoartele par să fie scrise de la București și trimise la Bruxelles pentru semnare și asumare. Fostul premier aduce în discuția și teoria conspirației potrivit căreia MCV ar fi un mecanism de subjugare a României.

„Și nici nu vreau să dau crezare teoriei conform căreia ridicarea MCV ar consfinți, de fapt, frângerea definitivă pe genunchi a unei țări din Est, adică exact situația Bulgariei, unde corupția e în floare, dar nu există crâcneli față de puterile ”protectoare”. La loc de cinste Rusia și Germania, care și-au împărțit egal economia țării.

E România pedepsită cu MCV, pe mai departe, pentru că nu s-a predat încă total? Pentru că încă mai are zvâcniri de orgoliu și de demnitate și nu înghite necondiționat tot ce i se livrează din exterior?

Cred că a venit momentul ca povestea să înceteze, iar UE să abandoneze acest mecanism tendențios, incorect și inegal numit Mecanismul de Cooperare și Verificare, în fapt o riglă de bătut la palmă copiii care nu își fac ”lecțiile” strict conform viziunii ”profesorilor” de la Bruxelles.” a scris Tăriceanu pe Facebook

Liderul ALDE nu înțelege nici cum România este criticată iar Bulgaria este apreciată, deși țara vecină nu face nimic să lupte cu corupția.

„Circulă deja o ironie amară în media, conform căreia, anul ăsta, Bruxellesul a confundat România cu Bulgaria, țară în care nu a fost condamnat niciun mare corupt, niciun ministru, niciun parlamentar, în timp ce la noi numărul lor e de ordinul zecilor.

Ca să fie tacâmul complet, șeful anticorupției din Bulgaria și-a dat recent demisia pe motiv de corupție. De fapt, vecinii noștri nici nu au catadicsit să-și facă un DNA, având o droaie de organisme mai mici și circulă la ei glume gen „dacă fiecare stat are mafia lui, în Bulgaria mafia are un stat“ „ a mai afirmat fostul președinte al Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu își bazează comentariul pe un articol de la România Curată, site-ul Alinei Mungiu Pippidi, care susține că România a progresat mai mult decât Bulgaria în ceea ce privește independența justiției în ultimii 10 ani. Analiza România Curată pornește de la Indexul Competitivității Globale făcut de World Economic Forum. În acest clasament, la capitolul independența justiție, România este pe locul 62, două locuri sub Italia, iar Bulgaria, pe 89, cu două trepte peste Rusia.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here