TASS: Kremlinul afirmă pentru prima oară de la începutul conflictului că Rusia se află în „stare de război” în Ucraina

Sursa: X

Rusia se află în ”stare de război” în Ucraina, declară – pentru prima oară de la începutul conflictului, în februarie 2022 – un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat site-ului rus aif.ru, citat de agenţia oficială rusă de presă Tass, potrivit News.ro.

”Ne aflăm în stare de război. Da, a început ca o operaţiune militară specială, dar imediat ce s-a format acest grup acolo, atunci când Occidentul colectiv participă alături de Ucraina, pentru noi a devenit deja un război. Sunt convins de asta. Iar toată lumea trebuie să înţeleagă asta”, declară acest apropiat al lui Vladimir Putin, proaspăt reales în al cincilea mandat, în acest interviu acordat site-ului ”Argumentî i faktî”.

Oficiali ruşi au început să folosească în mod treptat cuvântul ”război”, din când în când, după ce au insistat mult timp ca acest cuvânt să fie evitat.

Dmitri Peskov declată că Rusia urmează să-şi ”elibereze” deplin ”noile regiuni”, pentru a asigura siguranţa persoanelor.

El se referă la patru regiuni ucrainene, a căror anexare a fost anunţată de Moscova în septembrie 2022.

Kievul respinge aceste anexări drept acaparări ilegale ale teritoriului său şi anunţă că nu se va opri până când toţi militarii ruşi nu vor fi daţi afară din Ucraina.

Ucraina se declară hotărâtă să recucerească Peninsula Crimeea, la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014.

Moscova, care a investit masiv în Crimeea, subliniază că peninsula face parte din Rusia şi că statutul acesteia fost rezolvat o dată pentru totdeauna.

După cum era de așteptat, victoria lui Putin înseamnă suferința poporului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here