Ne despărțea doar un pod de războiul din Ucraina. Era seară la Sighet, când în fosta închisoare comunistă au răsunat strigătele unor gardieni-actori: începuse spectacolul studenților de la UNATC București- „Și atunci oamenii devin păsări”. Neobișnuit pentru ei, pentru noi, pentru toți, experimentul începe cu o strângere de inimă.
„Mi s-a părut cumva ofensator să jucăm în pușcărie, pentru că mă gândeam că oamenii nu o să înțeleagă sau mă speria aspectul, poate că n-ar trebui să facem un spectacol acolo despre oamenii ăia chiar au suferit, pentru că noi ne facem că trăim stările alea, dar nu le trăim de fapt”, mărturisește Anna Aroș, studentă în anul doi la Teatrologie.
„Dar ce făceau colegii mei”, explică ea, „și seriozitatea lor, asta m-a impresionat. Și faptul că prezintă evenimente și povești reale și că s-au documentat înainte. Îmi place spectacolul, pentru că te face să te simți și victimă și complice în același timp. Să înțelegi ce s-a întâmplat.”
Reprezentația – o instalație performativă – îi pune și pe studenți, îi obligă și pe spectatorii care devin „prizonieri”, pentru aproape o oră, în fața unor emoții și trăiri, pe care simpla prezentare a muzeului n-ar reuși să le provoace.
„Spectacolul a fost de un realism ieșit din comun – m-am simțit ca nemaifiind în 2022, ci în anii ’50. Nu puteam avea parte de o experiență ca aceasta niciunde în altă parte”, spune Timar Mandor, masterand la Facultatea de Istorie din Cluj-Napoca.
Radu Mihai Stăncescu este actor. El a jucat rolul unui gardian. Descrie întâlnirea lui cu pușcăria și cu istoria suferinței astfel: „Noi în prima zi am venit direct după drumul cu autocarul. Am dormit jumătate de oră cred și am venit aici să repetăm. Am repetat toată ziua, eram morți de somn, nu înțelegeam unde sunt. Doar repetam. Și, după ce s-a terminat tot, eram în curte. Atunci, deodată, m-a lovit tot și înțelegeam unde sunt. Auzeam ce se spunea despre faptul că oamenii care au fost închiși acolo sunt trecutul nostru. Sunt o parte din trecutul nostru care a fost tăiat, a fost pierdut și de care noi avem nevoie. Și eram în curte și aprinsese lumânările și ne duceam încet și îmi dădeam seama în sfârșit, atunci unde suntem. Suntem în penitenciarul ăsta în care oamenii au suferit pentru simplul fapt că ei și-au susținut țara, au susținut lucruri în care credeau, au trăit, au murit pentru adevăr. Ei credeau în artă, care nu era propagandă.”
„De departe, finalul mi se pare cel mai bun în contextul ăsta, tocmai pentru că nu se așteaptă aplauze sau merite pentru ce au făcut. Te lasă să pui lumânare acolo și să te gândești la tot ce ai văzut, ce s a întâmplat și apoi rămâne tăcerea. Liniștea, care este și dureroasă și apăsătoare”, spune colega lui, Anna.
Tinerii, istoria și democrația
„Când intri în Memorial, e o energie pe care o simți cum te strigă. Mi se pare mai mult decât interesant, este copleșitor”, spune Anna Aroș, studentă la Teatrologie la UNATC, după 14 ore de mers cu autocarul de la București la Sighetul Marmației. „Celulele, hainele, am citit pe pe pereți ce scrie acolo și deși știam dinainte anumite lucruri, dar să le vezi… E cu totul altceva! Mi s-a părut cumva copleșitor. Interesant”.
Fosta închisoare comunistă, devenită muzeu – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței – se află chiar în centrul orașului, în fața ei acum se întind mesele teraselor cu muzică, bere și înghețată. Vară de vară, acum la a 21-a ediție la Memorial se organizează o Școală de vară unde conferențiari și studenți se întâlnesc pentru câteva zile și-n răcoarea temniței încearcă să înțeleagă împreună cum se poate prăbuși o lume sub teroarea unei ideologii.
„Cred că ne lipsește foarte mult și la facultate componenta… – sună ciudat! – componenta politică. Dar cred că avem nevoie. Pentru că nu există interesul necesar în școală, când ești copil și nu prea înțelegi. Dar cred că acum e momentul potrivit să faci cu oamenii educație civică, cu studenți adulți, pentru că trebuie și vor să se implice. Adică asta lipsește. Poate nu toți colegii sunt interesați de asta, dar cred că ar trebui să le formezi un obicei”, consideră Anna.
Horia Luca Drăghici, și el student la actorie, crede că e foarte important, chiar aici la Sighet fiind, și vorbind despre trecut, despre România, să spună că tinerii trebuie să iasă la vot. „Eu cred că este foarte important votul. Nici mie nu-mi place politica și nu pot să spun că mă identific cu vreun reprezentant al politicii, dar cred că este, totuși, important să dai un vot chiar și pentru răul cel mai mic. Dacă tot avem posibilitatea asta.”
„Alegerea în viață, alegerea politică, alegerea contează”, explică el. „Și ce au făcut martirii noștri în pușcărie, a fost o chestiune de alegere.Trebuie să milităm foarte tare pentru păstrarea unei democrații reale, pentru că dacă se ajunge la o democrație teoretică pe hârtie, cum e și în Rusia acum, nu ne ajută cu nimic.”
Istoricul Armand Goșu vine la Școala de vară de la Sighet de mulți ani. Le vorbește studenților despre teme mai puțin discutate din istorie, iar anul acesta a conferențiat despre războiul Rusiei contra Ucrainei. Își amintește cum i s-a întâmplat de câteva ori să se întâlnească cu tineri în campusuri universitare internaționale și să i se spună: Mai țineți minte când ne-am întâlnit la Sighet și ne-ați vorbit despre cutare și cutare lucruri. „Eu am uitat despre ce am vorbit în acea vară și despre seria lor de la Sighet. Și totuși, ei nu au uitat. Asta înseamnă că pentru ei a fost important. Au fost câteva întâlniri formative și mă bucur. E o onoare să fiu printre cei care am modelat caractere. Am transmis cunoaștere până la urmă”, spune acum profesorul. „Este un fenomen interesant”, continuă istoricul. „Observ, de mai mulți ani, artiști la București. Sunt câteva teatre care privilegiază genul acesta de spectacol. Ori, e foarte important, pentru că în felul ăsta, la nivelul opiniei publice, la nivelul ADN-ului, simți că lucrurile se schimbă. E un fel de metabolizare a istoriei care abia acum se întâmplă. Și, grație acestei noi generații de actori, zic eu că România astăzi poate să metabolizeze propriul trecut recent și să se vindece. Dar nu poți să visezi sau să disperi, dacă nu știi ce-a fost.”
„Eu am înțeles aici că libertatea nu este ceva ce ți se dă”, spune Alexandru Virgil Anton, din anul II Actorie, „ci ceva ce-ți iei și, nu este pentru totdeauna!”
Organizarea lecției despre trecut
Școala de Vară de la Memorialul Sighet este parte a proiectului FUSI – Festival of unSettled Ideas, un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa pentru Cetățeni.
A avut loc între 4 și 8 iulie, 2022, cu participarea fondatoarei, poeta Ana Blandiana, președintă a Fundației Alianța Civică, a Cristinei Guseth, președintă Freedom House, a profesorului Liviu Lucaci, rectorul U.N.A.T.C. „I.L. Caragiale” care a vorbit despre – Artă și memorie”, a Oanei Pellea care a vorbit desre rolul actorului azi, a jurnalistei prof. univ. dr. Brîndușa Armanca, care a vorbit despre „Fenomenul «frontieriștilor»”, precum și a istoricilor Armand Goșu, Virgil Țîrău și Liviu Țîrău, care au prezentat contextul actualului război Rusia Ucraina. Proiectul este derulat prin parteneriatul a patru organizații din România și Polonia: Freedom House (partener principal), Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenței (România), Fundacja Krzyzowa Dla Porozumienia Europejskiego (Polonia) şi Instytut Pawla Wlodkowica (Polonia).
