The Guardian: Românce ascunse, victime tăcute ale exploatării sexuale în Marea Britanie, în pandemie

Foto: Pixabay

Poliţia britanică a descoperit opt românce – care purtau ”scuturi faciale” şi măşti – într-o descindere într-un bordel în sud-estul Angliei, pe ai cărui pereţi erau expuse fişe de sănătate şi certificate de securitate covid-19, o pandemie care pare să uşureze activitatea traficanţilor sexuali, care pot obţine un profit de un milion de lire sterline (1,1 milioane de euro) pe an într-un bordel, relatează The Guardian, preluat de News.ro.

Un flacon uriaş cu dezinfectant pentru mâini se afla la intrarea în bordel, scrie cotidianul britanic, care precizează că operaţiunea a avut loc în urmă cu trei săptămâni, în baza unui ”pont”.

”La prima vedere nu arăta ca un loc în care aveau loc infracţiuni şi o exploatare sexuală”, declară o specialistă în ajutarea victimelor traficului sexual, Cristina Huddleston, care a luat parte la operaţiune.

Potrivit investigaţiei poliţiei, bordelul şi femeile dinăuntru se aflau sub controlul unei grupări infracţionale care deţinea cel puţin alte trei bordeluri în care exploata românce.

Potrivit unor estimări, numai unul dintre cele trei bordeluri a adus un profit anual de un milion de lire sterline.

Potrivit unor statistici britanice cu privire la sclavia modernă, numărul victimelor traficului sexual a scăzut puternic în primele luni ale izolării.

Însă experţi din prima linie subliniază că grupările infracţionale care obţin profit de pe urma exploatării a mii de femei şi fete în întreaga Mare Britanie şi-au continuat activitatea ”ca de obicei”.

”Majoritatea muncii sexuale în Regatul Unit are loc independent şi consensual, însă în infracţionalitate există un model agil, extraordinar de eficient, care a transformat Marea Britanie în principala destinaţie a traficanţilor şi proxeneţilor care aduc femei din Europa de Est, mai ales din România”, declară Huddleston pentrtu The Giardian.

”Banii care se câştigă din exploatarea sexuală provin din această lume, din droguri şi arme de foc, fraude ale identităţii şi spălare de bani, care au loc în paralel”, precizează ea.

Huddleston, şefa Operaţiunilor europene la Asocialia caritativă şi antritrafic Justice and Care, gestionează o reţea de ”navigatori” ai victimelor care ajută poliţia la identificarea victimelor exploatării.

În pofida izolării impuse din cauza pandemiei covid-19, echipa sa lucrează la întreaga capacitate.

Unul dintre ”avantajele” impunerii unor restricţii din cauza pandemiei este faptul că au scăzut infracţiuni precum spargerile, ceea ce lasă poliţieimai mult timp pentru infracţiuni mai grave.

”Însă, într-un fel, asta înseamnă că am avut timp să facem mai multă modelizare şi investigaţii, iar amploarea problemei cu care ne confruntăm a devenit mai evidentă”, declară ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here