„Tortura în masă și crimele săvârșite de forțele ruse în Bucea, Irpin, Borodianka și alte orașe ucrainene adaugă un nou nivel de groază unui război teribil. Dar nu sunt doar un dezastru umanitar, ci schimbă și contextul strategic în trei moduri”, scrie
<< În primul rând, vor consolida ostilitatea ucraineană față de Rusia, completând înstrăinarea care a început cu prima invazie a Rusiei în 2014 și s-a intensificat cu a doua în februarie. În mai puțin de un deceniu, Putin a transformat un popor slav din est, care era destul de orientat spre Rusia, într-un obiect de ură profundă și personală.
În al doilea rând, publicul rus este împins spre un loc întunecat. Așteptându-se la o victorie rapidă și ușoară, statul nu a încercat să mobilizeze opinia publică înainte de invadarea Ucrainei. Când a început, mulți oameni curajoși, expuși riscului, au demonstrat împotriva ei, iar mai multe persoane publice și influenceri i-au susținut. Dar mașina de propagandă funcționează acum din plin pentru a justifica războiul și a discredita atrocitățile ca invenții. În ciuda cenzurii și represiunii severe, rușii au încă acces la o gamă mult mai largă de informații decât în orice moment al perioadei sovietice pre-internet, dacă aleg s-o caute. Cu toate acestea, majoritatea rușilor par să creadă minciunile oficiale în detrimentul dovezilor, chiar și dacă acestea sunt mărturii ale prietenilor și rudelor lor din Ucraina.
Acest lucru bulversează presupunerile că un conflict costisitor ar fi nepopular. Într-adevăr, mulți analiști au prezis că Putin nu va intra în război din acest motiv. Ascunderea de către regim a victimelor din Siria și critica publică a primului război cecen de la mijlocul anilor 1990 păreau să coroboreze acest lucru. În schimb, majoritatea rușilor s-au adunat în jurul unui regim și lider care, înainte de război, devenise la fel de nepopular ca în orice moment al președinției lui Putin. Acest lucru se întâmplă chiar dacă retorica oficială atinge noi niveluri de isterie și îi înfățișează pe ucraineni ca pe o populație nazificată ale cărei elite trebuie „lichidate”.
În al treilea rând, crimele de război arată că, atâta timp cât Rusia ocupă teritoriul ucrainean, încetarea luptei nu înseamnă încetarea violenței. Dimpotrivă: o încetare a focului ar permite forțelor ruse nu numai să se regrupeze și să se rearmeze, ci să ucidă nestingheriți civilii. După cum „Școala Realistă” a relațiilor internaționale nu pare să recunoască, nu doar spațiul geopolitic, ci și viețile umane sunt în joc. Toți ucrainenii știu acum cu siguranță ce îi așteaptă dacă forțele ruse intră în orașul sau satul lor și vor rezista în consecință. Rezultă că împărțirea teritoriului sau compromisul negociat nu vor aduce nici pace, nici stabilitate.
Chiar mai mult decât invazia Rusiei, crimele sale de război marchează un moment fatidic care fixează percepțiile și clarifică alegerile. Perspectiva chiar și a unei opriri temporare a războiului este acum exclusă. Rusia este, în multe privințe, mai izolată decât a fost în Războiul Rece, iar Occidentul este acum mai puțin dispusă să afirme că „cearta noastră este cu guvernul, nu cu poporul”. Vor urma și alte sancțiuni. Dacă Congresul amplifică legislativ ordinele executive de la Casa Albă, acestea ar putea dura ani de zile. Cu excepția cazului în care marile state occidentale aleg lideri cu priorități politice foarte diferite, pare practic de neconceput că sancțiunile vor fi relaxate în timp ce Rusia ocupă teritoriul ucrainean și Putin rămâne la putere. Prin întărirea opiniei publice din Finlanda și Suedia, crimele de război ale Rusiei accelerează, de asemenea, mișcările acestor țări către aderarea la NATO.
Unii susțin că documentarea și investigarea crimelor de război distrag atenția de la probleme strategice mai mari. Este de fapt invers. Aceste crime au consecințe strategice care vor modela cursul războiului. Mai presus de toate, ele fac mai probabil ca orice rezultat să fie definit nu prin compromis și reglementare, ci prin victorie și înfrângere.>>
