Va veni un moment pentru negocieri, dar apelurile de a ajunge acum la o înțelegere cu Kremlinul sunt mai greșite ca niciodată, scrie Timothy Garton Ash în The Guardian.
<< În timp ce marcăm sfârșitul celei de-a noua luni a celui mai mare și mai brutal război din Europa din 1945 încoace, cel mai rău lucru pe care îl putem face pentru pacea de pe continentul nostru este să insistăm pentru negocieri de pace cu Vladimir Putin. Cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru pace este să ne sporim sprijinul militar, economic și umanitar pentru Ucraina, până când, într-o zi, aceasta va putea negocia de pe o poziție de forță.
Donald Trump a sugerat recent că ar putea fi candidatul perfect pentru a exersa arta înțelegerii cu Putin. Silvio Berlusconi s-a propus, de asemenea, ca mediator. Ce echipă de vis ar fi împreună – echipa de vis a Moscovei. Lui Putin nu i-ar plăcea nimic mai mult decât o încetare a focului în Ucraina, în timp ce cei doi stau în jurul mesei sale lungi și securizate anti-Covid de la Kremlin. Între timp, forțele armate ale dictatorului rus, lovite și demoralizate, ar putea săpa pentru a apăra întinderea încă mare a Ucrainei pe care o ocupă, s-ar regrupa, s-ar odihni, s-ar reînarma, și-ar adue întăririle recent recrutate – și apoi va porni din nou războiul, trimițând un lot de mulțumire cu vodcă lui Berlusconi și Trump. Dacă Rusia ar păstra teritoriul ucrainean pe care îl ocupă în prezent, care este de peste trei ori mai mare decât Belgia, acest lucru ar putea fi totuși revendicat de Putin ca o victorie istorică, restabilind cel puțin o parte din Novorossiya (Noua Rusie)) a Ecaterinei cea Mare. Ar fi, de asemenea, o demonstrație globală că agresiunea armată dă rezultate. Ai grijă, Taiwan. Dar ucrainenii oricum nu ar accepta niciodată acest lucru. Sondajele de opinie arată că aceștia sunt pregătiți să plătească un preț foarte mare, inclusiv alte pierderi militare și civile, pentru a-și recâștiga teritoriul. Așadar, aceasta ar fi o rețetă nu pentru pace, ci pentru un război și mai lung.
Va veni un moment pentru negocieri. Un război cu Rusia, o țară care are una dintre cele mai mari arsenale de arme de distrugere în masă din lume și un lider suficient de rău și potențial disperat pentru a le folosi, nu se poate încheia cu o capitulare necondiționată, ca în cazul Germaniei în mai 1945. (Această situație aruncă o lumină retrospectivă tulburătoare asupra întrebării cu privire la ce s-ar fi putut întâmpla dacă Germania nazistă, și nu SUA, ar fi fost prima care ar fi reușit să dezvolte cu succes bomba atomică). Guvernul ucrainean începe deja să se gândească, împreună cu prietenii săi occidentali, la aranjamentele de securitate și la alte prevederi pe care ar trebui să le caute. Ucraina are un drept legal și moral absolut de a-și recâștiga fiecare centimetru din teritoriul său suveran, inclusiv Crimeea. Orice compromisuri pe care le-ar putea face în cele din urmă – de exemplu, unele aranjamente speciale pentru Crimeea – nu pot fi decât decizia suverană a Ucrainei. în mod evident, o pace în acest sens ar fi inacceptabilă pentru Putin, mai ales de când a anunțat că patru regiuni din Ucraina fac acum parte din Rusia. Prin urmare, dictatorul rus fie trebuie să fie obligat să o accepte, fie acordul de pace va trebui să fie încheiat cu o Rusie care nu mai este controlată de Putin. Nimeni nu știe când și cum se va produce schimbarea la Moscova, iar momentul schimbării poate fi și unul de pericol sporit. Cu toate acestea, aceasta este cea mai bună șansă pe care o avem de a ajunge în cele din urmă la o pace durabilă după un război îndelungat.
Pentru a ajunge acolo, Occidentul trebuie să își intensifice sprijinul pentru Ucraina, pentru a-i permite să continue să câștige din punct de vedere militar și să supraviețuiască unei ierni grele. Pierzând pe câmpul de luptă, Rusia a trecut la atacuri lașe și criminale asupra infrastructurii care susține viața civilă. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), jumătate din infrastructura energetică a țării a fost avariată sau distrusă, 10 milioane de ucraineni sunt în prezent lipsiți de energie electrică și peste 700 de unități medicale au fost afectate. (Săptămâna aceasta, se pare că un nou-născut a fost ucis când o rachetă rusească a lovit o maternitate din regiunea Zaporojie). Aproape 8 milioane de ucraineni sunt strămutați în afara țării, probabil aproximativ 5 milioane în interiorul țării, iar OMS se așteaptă ca alte 2-3 milioane de persoane să-și părăsească locuințele „în căutare de căldură și siguranță”. Europa nu a mai văzut așa ceva din 1945 încoace.
Cea mai imediată nevoie militară este apărarea aeriană, nu în ultimul rând pentru a contracara alte atacuri asupra infrastructurii civile. Sistemele multiple de lansare a rachetelor, cum ar fi HIMARS, de fabricație americană, au fost esențiale pentru succesul militar al Ucrainei și sunt necesare mai multe pentru a epuiza artileria convențională încă masivă a Rusiei. Pentru ca Ucraina să își recucerească propriul teritoriu – și pe măsură ce zona controlată de Rusia se va reduce, bătălia va deveni mai concentrată – trebuie să dispună de tancuri moderne, precum Leopard 2, de fabricație germană. Dincolo de acestea, are nevoie, de asemenea, de generatoare, de ingineri care să ajute la repararea centralelor sale electrice, de provizii medicale și de o cantitate mare de ajutor financiar doar pentru a preveni colapsul economiei sale.
În primele luni ale războiului, cea mai mare parte a sprijinului militar a venit din partea câtorva națiuni occidentale, mai ales din partea SUA, dar și din partea Marii Britanii, Poloniei, Estoniei și a altor câteva. Au fost foarte puține lucruri de care să fim mândri în bilanțul guvernelor britanice din ultimii ani, dar acesta este unul dintre ele. Faptul că, chiar și în mijlocul unei furtuni economice acasă, noul prim-ministru al Marii Britanii, Rishi Sunak, a considerat că este esențial să călătorească la Kiev reflectă un consens național larg, transpartinic. După cum i-a răspuns pe Twitter președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, lui Sunak: „Ambele noastre națiuni știu ce înseamnă să lupți pentru libertate”.
Cu toate acestea, și alte națiuni europene, cu experiențe de război diferite și atitudini publice mai contorsionate, își trag din ce în ce mai mult sufletul. Experții Consiliului European pentru Relații Externe au propus un „plan Leopard”, în cadrul căruia toate țările europene care folosesc tancul Leopard 2 s-ar uni pentru a echipa o brigadă blindată ucraineană. Consorții europene similare ar trebui să fie luate în considerare pentru apărarea aeriană, dar și pentru necesități civile, cum ar fi infrastructura energetică.
Nu cumva Putin va escalada în replică? A făcut-o deja. Și ar putea merge mai departe, posibil chiar să treacă pragul nuclear tactic. Dar niciun curs de acțiune în război nu este lipsit de riscuri. Pe termen lung, riscurile care ar decurge pentru întreaga lume dintr-o victorie a unei astfel de agresiuni armate ar fi mult mai mari. Răspunsul corect nu este să ne grăbim să negociem de frică, așa cum ne sfătuiesc protestatarii din țări precum Germania și Italia. Este de a face planuri de contingență detaliate pentru orice eventualitate posibilă, cum ar fi aterizarea rachetelor pe teritoriul polonez săptămâna trecută.
Nu va exista o pace durabilă în Europa cât timp Putin rămâne la Kremlin. Nu-l putem înlătura, dar putem contribui la crearea condițiilor în care rușii înșiși vor abandona în cele din urmă cursul autodistructiv pe care el și-a lansat țara. În cele din urmă, și Rusia va beneficia de pe urma unei înfrângeri rusești în Ucraina. Sau cred acei protestatari că Germania ar fi fost mai bine astăzi dacă aliații occidentali ar fi declanșat un proces de pace cu un Hitler înarmat nuclear?
Pare contraintuitiv, pervers, chiar imoral, să susții că războiul este calea spre pace. Dar acum, când am permis continentului nostru să se prăbușească într-un conflict armat major, cea mai bună cale spre o pace durabilă este de a permite părții corecte să câștige războiul.>>
Eșecul liberalilor ruși. Anne Applebaum: Imperiul rus trebuie să moară
