Tir nord-coreean de artilerie, pentru a trimite un „avertisment grav” Coreei de Sud

Coreea de Nord a tras cu obuze de artilerie în largul coastelor sale de est şi de vest, a anunţat, marţi seară târziu, armata sud-coreeană, după ce Seulul a dat startul exerciţiilor anuale de apărare menite să îi sporească capacitatea de a răspunde la ameninţările nucleare şi cu rachete ale Nordului, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Nordul a tras aproximativ 100 de obuze în mare, în largul coastei sale de vest, în jurul orei 22.00 (13.00 GMT) şi a tras alte 150 de proiectile în largul coastei sale de est, a declarat miercuri, într-o declaraţie, Statul Major al armatei sudice.

Coreea de Nord a precizat ulterior că aceste tiruri au fost concepute pentru a trimite un „avertisment grav” Coreei de Sud, ca răspuns la tirurile sale de zeci de obuze de artilerie efectuate marţi, între orele 9:55 şi 17:22.

 

Statul Major al Armatei Populare Coreene (KPA) a declarat că „exerciţiul de război al Sudului împotriva Nordului se desfăşoară într-o manieră frenetică”.

„Pentru a trimite încă o dată un avertisment serios, s-a asigurat că unităţile KPA de pe fronturile de est şi de vest au efectuat un foc ameninţător şi de avertizare spre mările de est şi de vest în noaptea de 18 octombrie, ca o contramăsură militară puternică”, se arată într-o declaraţie publicată de media de stat KCNA.

„Duşmanii ar trebui să înceteze imediat provocările nesăbuite şi incitante care escaladează tensiunea militară în zona frontului”, a adăugat Statul Major.

Exerciţiile Hoguk, care urmează să se încheie sâmbătă, sunt cele mai recente dintr-o serie de exerciţii militare desfăşurate de Coreea de Sud în ultimele săptămâni, inclusiv activităţi comune cu Statele Unite şi Japonia.

Gazprom, victima neașteptată a lui Putin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here