Rusia trece printr-o schimbare a opiniei publice în urma pseudo-referendumurilor orchestrate de ruși, a anexării teritoriilor ucrainene și a mobilizării decretate în țară. Cel din urmă eveniment a șocat în special opinia publică. Acum, văzând că 25 de milioane de ruși se confruntă cu amenințarea directă de a fi recrutați, consensul anterior în rândul oamenilor care susțineau războiul s-a fracturat. Noile date ale sondajelor sugerează că publicul ar putea fi pe cale de a-și consolida dezamăgirea față de Vladimir Putin ca președinte. Site-ul Meduza a discutat despre cele mai recente date ale opiniei publice și implicațiile acestora cu Kirill Rogov, un politolog rus și fondator al centrului analitic Re: Rusia, care a oferit un interviu despre imaginea prăbușită a lui Putin, fermenții de la vârful puterii și ce scenarii de viitor se întrevăd pentru Rusia în aceste condiții.
„Să avem toată Rusia legată prin sânge”
<< În baza unor studii recente, putem izola trei facțiuni diferite în masa rușilor care susțin războiul.
Prima dintre ele poate fi descrisă drept facțiunea „războiului total”. Adepții ei cred că Occidentul nu poate face față în principiu existenței Rusiei. Ei cred că Occidentul se pregătea pentru o ofensivă asupra Rusiei și acum încearcă să o distrugă cu mâna Ucrainei.
În continuare, există o facțiune de „război drept”, care crede că acest război este o chestiune de dreptate. Ideea acestor adepți este că etnicii ruși și vorbitori de limbă rusă din estul Ucrainei au fost persecutați de „guvernul naționalist ucrainean” și că Rusia are datoria să-i apere. Această narațiune corespunde doctrinei internaționale a „responsabilității de a proteja”, care justifică intervențiile externe atunci când există o amenințare de genocid sau o altă cauză umanitară. Această facțiune crede într-o „operațiune specială” localizată, care nu implică un război total împotriva întregului Occident.
A treia facțiune o reprezintă „conformiștii”. Acești oameni ar anula retroactiv „operațiunea specială” dacă ar putea schimba trecutul. Nu sunt atât de siguri de argumentele folosite pentru a justifica războiul; ei cred că ar fi putut fi evitat. Dar, din moment ce oricum se întâmplă, ei îl „susțin”, deoarece conducerea știe mai bine. Și, poate de cele mai multe ori, acești oameni simt că ar fi periculos să nu-și arate sprijinul. Ceea ce cu siguranță nu vor este să se confrunte cu regimul sau cu opinia publică „majoritară” fabricată a acestuia.
Propaganda rusă reprezintă cel mai bine primele două facțiuni. Dacă schimbați canalul pe „60 de minute”, talk-show-ul condus de Olga Skabeieva sau emisiunea lui Vladimir Soloviov, toată lumea de acolo va striga că Rusia este în război cu întregul „Occident colectiv” și cu NATO și că trebuie să ne ridicăm cu toții pentru a apăra Patria. Dar, în același timp, programele de știri obișnuite de pe canalele principale vorbesc despre „operațiunea specială” extrem de localizată și foarte atentă a Rusiei, condusă de forțele noastre armate de înaltă profesie pentru a-i elibera compatrioții noștri care sufereau sub regimul naționalist de la Kiev.
Mobilizarea generală a fost un șoc atât pentru partida „războiului drept”, cât și pentru „conformiști”. Aceasta amenință consensul care fusese, până atunci, stabilit, adică vârât cu forța în mințile tuturor. Schimbarea s-a reflectat imediat în sondajele de după 21 septembrie. Chiar și Fondul de Opinie Publică (care desfășoară în principal sondaje pentru Biroul Președintelui Rusiei) a înregistrat acest lucru. Înainte de mobilizare, la întrebarea „Care este starea de spirit pe care o observi cel mai mult printre oamenii din jurul tău?”, răspunsul a fost „anxietate” – puțin peste 30%. În urma decretului de mobilizare, acest răspuns și-a dublat frecvența – oamenii menționează acum „anxietatea” în 69% dintre răspunsuri.
Publicul este în stare de șoc din cauza mobilizării, dar încă nu a stabilit pe cine să dea vina. Între timp, Putin este un manipulator experimentat al temerilor publicului și al altor „emoții de masă”. În prezent, el încearcă să extindă facțiunea de război total în detrimentul moderaților. Ideea lui Putin este ca toți rușii să aibă mâinile pătate de sânge – să-i unească ca vinovați în comun în ochii lumii. În logica sa criminală, oamenii care i-au pierdut pe cei dragi, prietenii sau rudele în război, trebuie să se alăture facțiunii răzbunării și războiului total. Ei trebuie să se implice. Luați în considerare contrastul: la începutul războiului, Putin se pregătea clar pentru un „cosplay” din 1945: iată-ne, urmărim o paradă a victoriei. În schimb, retorica sa de azi reconstituie anul 1941: dușmani la porți, patrie în primejdie, frați și surori „se ridică unul, se ridică toți”.
Dar șocul mobilizării poate genera exact opusul – și poate înlătura cele două facțiuni moderate de la sprijinirea războiului. Înainte de mobilizare, costul rezistenței și protestului era mai mare decât costul conformismului. Acum este invers. Comportamentul viitor al acestor foști susținători ai războiului moderat – a căror viziune asupra lumii tocmai a fost spulberată – este cel care va decide viitorul opiniei publice din Rusia.
Dar clasa conducătoare?
Printre diferitele facțiuni din cadrul conducerii ruse – și chiar în cadrul cercului cel mai intim al lui Putin – „partidul de război” este o minoritate certă. Puțini oameni au urmărit transmisiunea reuniunii Consiliului de Securitate care a precedat recunoașterea de către Rusia a „DNR” și „LNR” în februarie, declanșând războiul. Vorbitorii cheie la acea întâlnire au fost ministrul de Externe Serghei Lavrov, ministrul Apărării Serghei Şoigu, secretarul Consiliului de Securitate Nikolai Patrușev, prim-ministrul Mihail Mişustin şi Serghei Narîșkin, directorul serviciilor de informaţii externe.
Putin le-a pus o întrebare: „Americanii nu vor să negocieze cu noi. A vorbi cu ei este inutil. Să trecem la acțiuni decisive, recunoscând LNR și DNR?” Fiecare dintre cei cinci vorbitori a spus că președintele are dreptate, dar am putea încerca din nou, și să dăm Occidentului o altă șansă. Acest lucru l-a enervat la culme pe Putin, așa că a început să-l „troleze” pe Narîșkin. Apoi Lavrov și Șoigu s-au exprimat din nou – și deodată au avut o poziție diferită.
Putin este cel care a târât elitele și oamenii în război – pur și simplu i-a pus pe toți înaintea faptului împlinit. Iar tentativa de protest tăcut a Elvirei Nabiullinei la acea întâlnire – prin așezarea la masă cu brațele încrucișate, privind în jos – a dus doar la numirea demonstrativă de către Putin a Nabiullinei în funcția de șef al Băncii Centrale. Toți ceilalți au înțeles că situația exclude rezistența și protestul: restul acelui cerc nici măcar nu are curajul Nabiullinei.
Asta nu înseamnă că toată diviziunea a dispărut. În ultimul timp, eșecurile militare ale Rusiei au încurajat fermentul de la vârf. Principala dovadă nu este atât ceea ce spun Kadîrov și Prigojin, ci faptul că Putin însuși și-a schimbat concepția despre război – nu o dată, ci de două ori.
„Buldogii sub covor”
Prima concepție a lui Putin despre război – felul în care l-a încadrat – a fost „Blitzkrieg” sau „Kievul în trei zile”. Acest lucru a eșuat, din cauza incompetenței absolute a acestor calcule.
Apoi a trecut la a doua idee, care era limitarea „operațiunii speciale” la sud-estul Ucrainei. Acest lucru a eșuat, de asemenea, din cauza cooperării Occidentului cu Ucraina, pe de o parte, și a incapacității armatei contractuale ruse de a ține pasul cu pierderile, retrăgându-se. A devenit clar că armata rusă nu ține teritorii ocupate atât de mari.
A treia concepție a războiului îmbrățișată în cele din urmă de Putin este „mobilizarea”. Și aici, de asemenea, vedem o porție și mai mare din aceeași incompetență organizațională a sistemului lui Putin. Chiar și propagandiștii cheie subliniază acum acest lucru – deși fără a-l critica personal pe Putin.
Eșecul tuturor celor trei concepții de război ale lui Putin, unul după altul, este cu siguranță ceva care îi subminează imaginea. În ultimii 20 de ani, această imagine a avut două aspecte cheie. În primul rând, mașina guvernamentală a lui Putin trebuia să fie competentă și relativ eficientă. A doua a fost ideea că, într-un fel sau altul, în final Putin câștigă. Dacă se află într-o situație de pierdere, va escalada – și va câștiga. Aceasta este baza imaginii sale publice ca lider puternic și de succes. Dar astăzi, elitele sunt martorii eșecului său – de fapt, trei eșecuri epice la rând. Acest lucru îi confruntă cu o alegere, iar ceea ce aleg nu este o „strategie de câștig” – ci o strategie preferabilă de a pierde.
Războiul nuclear este un subiect mare și complicat, în care puțini oameni pot spune ceva valoros despre scenariile reale posibile. Singurul lucru pe care îl putem spune este următorul: frica de înfrângere a lui Putin nu are nicio limită, teroarea de-a fi nevoit să recunoască acest lucru și dorința lui de-a evita recunoașterea publică a incompetenței. El și-a construit întreaga carieră și imaginea personală pe ideea că mecanismul său guvernamental este perfect. Acest lucru este foarte periculos. Dar trebuie să ne amintim că amenințările nucleare nu pot fi aplicate unilateral. Și din moment ce elitele au văzut că pașii anteriori de escaladare nu au făcut decât să înrăutățească lucrurile, va fi greu să le convingi să accepte încă o rundă de escaladare.
În acest cadru, moartea subită (ipotetică) a lui Putin ar bucura și încânta elitele, provocând, în același timp, o luptă uriașă între „buldogii de sub covor”.
Mașinăria guvernamentală defectuoasă
Mașina guvernamentală a lui Putin conține un bloc intern – Administrația Președintelui, care adesea planifică diferite campanii politice. Acest bloc a petrecut două luni în polemici interne despre cum să conducă „referendumurile” ucrainene pentru a le face convingătoare. Apoi, deodată, cineva a intrat și a spus: „Asta e. O facem poimâine, iar anexarea peste două zile.” Acest lucru este în mod clar în afara metodei, deoarece chiar această mașinărie a planificat anterior campanii politice elaborate și întotdeauna foarte minuțios. În acest caz, situația a fost clar forțată, iar în goana de a duce lucrurile la bun sfârșit, nimănui nu i-a mai păsat să facă „referendumurile” să pară convingătoare. „Ridicăm un om de zăpadă: nu contează că este vară, avem ordinele noastre.”
Același lucru cu mobilizarea. Arăta ca o campanie sovietică târzie: șefii de partid vin cu ceva, guvernele locale se grăbesc să execute ordinele – și totul se termină într-o jenă monstruoasă.
Cauza acestui heirupism este prăbușirea celei de-a doua concepții a lui Putin despre acest război ca „operațiune specială”. El nu a răspuns la amenințările emergente: pierderea avantajului artileriei din pricina aprovizionării cu arme occidentale a Ucrainei și dificultățile în reumplerea armatei ruse. Eșecul lui a devenit clar când ucrainenii au început să avanseze pe două direcții diferite și toată lumea a înțeles că frontul se prăbușește.>>
