Toate școlile și grădinițele din România ar putea funcționa cu prezență fizică, începând de luni

Școlile și grădinițele din România ar putea reintra în normal, cu prezență fizică, începând de luni, după ce a fost eliminat criteriul ratei de vaccinare de 60% al personalului, a decis joi seară Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

Conform noii decizii, școlile și grădinițele trec în online în momentul în care în județele în care se află rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate pacienților COVID-19 este mai mare de 75%.

Astfel, este eliminat criteriul vaccinării în rândul cadrelor didactice. Actualul ordin al miniștrilor Educației și Sănătății – care urmează să fie modificat – prevede că în localitățile cu rată de infectare de peste 3 la mie trec în online școlile și grădinițele în care rata de vaccinare în rândul personalului este sub 60%.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pentru HotNews,ro că efectul va fi că luni, când începe semestrul al doilea, toate școlile și grădinițele din România ar putea fi deschise cu prezență fizică, în baza noului ordin care urmează să fie adoptat, pentru că gradul de ocupare a paturilor pentru pacienții COVID este departe de procentul de 75% în fiecare județ.

„Atunci când numărul cazurilor va crește atât de mult, înseamnă că avem un semnal de alarmă puternic și atunci într-adevăr trebuie să faci tor posibilul să micșorezi transmiterea virusului.

Aceste explicații au fost aduse în discuție de către Ministerul Sănătății, iar Ministerul Educației le-a agreat„, a afirmat Cîmpeanu.

El a precizat că București-Ilfov vor fi tratate împreună, dat fiind specificul zonei.

Cîmpeanu a apreciat că este o soluție „mai bună”, susținând că era greu de explicat de ce o școală cu rată de vaccinare de 58% nu poate funcționa cu prezență fizică, iar o altă școală din apropiere, cu rată de vaccinare de 60%, poate funcționa cu prezență fizică.

 

Rata de vaccinare a fost un indicator util până acum deoarce a stimulat vaccinarea în rândul personalului din educație. Acum însă, dată fiind specificitatea Omicron, care din păcate afectează și persoanele vaccinate, sunt alte condiții care necesită măsuri adecvate„, a afirmat ministrul Educației, precizând că rata de vaccinare în rândul personalului din educație este „mult peste 70%”, în timp ce în rândul elevilor se apropie de 40%.

De asemenea, conform noilor modificări, se vor schimba și condițiile în care se suspendă cursurile la apariția unor cazuri de COVID-19:

 

Activitatea într-o clasă sau grupă de grădiniță se suspendă pentru 10 zile la apariția a trei cazuri de COVID-19.

Conform regulilor de acum, clasa trece în online pentru 14 zile la confirmarea unui caz de COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here