Tolerarea atacurilor comise de houthi ar fi o nebunie

Sursa foto: iz.ru

Când ai de-a face cu huligani, să ai cu tine un băț mare

Este lucru rar ca guvernelor să nu le pese dacă propria populație este zdrobită în conflictele stupide pe care le-au declanșat. E de presupus că până și monștrii naziști au fost întristați de distrugerea suferită de Dresda și Hamburg, dar milițiile islamiste care preiau controlul asupra țărilor par să funcționeze astfel. Cel mai recent intrat în această galerie a huliganilor este subiectul colectiv cunoscut acum sub numele de „houthi” – prezentat în rezumatul nostru de weekend de acum câteva zile. Ei fac o mare gălăgie, așa că merită să-i explorăm mai profund.

În ultimii ani, houthi au preluat controlul asupra unei mari părți a Yemenului, o regiune săracă, mai cunoscută pentru tămâie, smirnă, conflicte tribale și o poziție strategică în extremitatea sudică a Peninsulei Arabice. Numele lor sună la fel cu al unui interesant grup etnic, dar de fapt sunt o armată furioasă de huligani denumiți după liderul lor original de acum două decenii, care provenea din tribul Houthi.

AP a anunțat că Administrația Biden se pregătește să reeticheteze houthi drept teroriști, în urma haosului pe care l-au semănat în comerțul maritim. Este un început bun. Probabil că nu va fi suficient.

Grupul, care a devenit o forță după dărâmarea Primăverii Arabe din 2011, este susținut de Iran. Acest lucru poate avea sens, deoarece sunt și ei șiiți, precum alt proxy iranian care a capturat o parte dintr-o nefericită țară – miliția Hezbollah din Liban. Dar asta este cu greu o condiție prealabilă: Iran susține și Hamas, grup sunnit care a produs multă suferință în Gaza.

În principal, Iranul susține perturbatori de aceeași factură. Clericii care conduc întunecata teocrație de acolo doresc să răspândească haos în Orientul Mijlociu, să-i înțepe pe israelieni în ochi și să submineze Occidentul. Susținerea houthi-lor îi permite Iranului să realizeze toate acestea, așa cum vom vedea.

În ultimele luni, houthii au decis – sau Iran a decis pentru ei – că trebuie să arate sprijin pentru palestinienii din Gaza.

Acei palestinieni, după cum știm, au fost loviți de Israel încă de când Hamas a invadat statul evreiesc, pe 7 octombrie, și a masacrat 1.200 de persoane într-o operațiune care a inclus violuri în grup, tortură, dezmembrare, incendieri de copii, secerarea a întregi famili și răpire. Aproximativ 240 de oameni, de la sugari până la activiști pentru pace trecuți de 80 de ani și lucrători din Thailanda.

Se spune că 14.000 de civili (și 9.000 de luptători Hamas) au fost uciși în efortul ce a urmat al Israelului de a îndepărta Hamas de la putere, în Gaza. În mod evident, grupării Hamas nu-i pasă de daune, colaterale și de altă natură, motiv pentru care nu se va preda, deoarece liderii săi se ascund în kilometri de tuneluri înconjurate de ostatici israelieni și protejați de scuturile lor umane, amărâții din Gaza, aflați deasupra.

Într-adevăr, Hamas este aproape sigur mulțumit de carnagiu. Grupul îl făcuse inevitabil prin derularea operațiunilor din orice fel de instalație civilă. Însă aceste morți reprezintă o calamitate reputațională pentru Israel, care a fost adus în fața Curții Internaționale de Justiție de la Haga sub acuzația de genocid. Strategia și tactica Hezbollah sunt destul de asemănătoare. Libanezi curajoși au cerut Hezbollah să nu mai bombardeze Israelul (o femeie israeliană în vârstă de 79 de ani și fiul ei au fost uciși în această săptămână), de teama unui război total. Oficialii americani i-au avertizat săptămâna aceasta cu privire la același lucru. Lui Hezbollah nu-i pasă. Dacă Israelul ar fi provocat să lovească Beirutul, Iranul ar fi încântat. Nimeni dintre cei care îi cunoosc pe mullahi nu ar nega asta.

Dar cum rămâne cu Houthi? Ei bine, s-ar putea să nu chefuiască de bucurie că ar atrage un foc mortal asupra Yemenului, o țară care, conform Băncii Mondiale, are în acest moment un venit pe cap de locuitor de aproximativ 50 de dolari/lună – aproape de prețul minim al barilului pe plan mondial. Dar acțiunile lor arată că, în conformitate cu scenariul, nici nu i-ar deranja.

Când eram editor pentru Orientul Mijlociu la Associated Press, echipa noastră a câștigat Premiul Pulitzer pentru expunere mizeriei din Yemen. Am găsit torturi îngrozitoare în închisorile conduse de houthi, furt de ajutoarele alimentare, folosirea la scară mare a copiilor-soldați și multe altele. Ca urmare a războiului încăpățânat al houthi-lor cu guvernul recunoscut internațional (dar inept și corupt), precum și cu saudiții (sprijiniți de Emiratele Arabe Unite), aproximativ 400.000 de yemeniți – peste 1% din populație – au murit din cauza războiului, foametei, torturii și holerei.

Houthii riscaseră încă din octombrie vieți yemenite, provocând Israelul prin lansarea de rachete în direcția sa. Forțele aeriene de talie mondială ale Israelului pot ajunge în Yemen într-o oră, la fel și armele nucleare ale țării.

Totuși, în principal, houthii au bombardat și au atacat cu drone zeci de nave care se îndreptau către Canalul Suez strâmtoarea prin Bab-el-Mandeb, largă de 25 de kilometri, care controlează accesul la Canal pentru transport maritim, pe drumul dinspre Oceanul Indian și Golful Persic până în Europa. Așa cum am scris duminică, în timp ce Yemenul în niciun caz nu deține trecerea, oricine controlează portul său Aden – așa cum fac houthii – poate perturba fluxul navelor. Dacă este destul de nesăbuit și de prost.

Mizele sunt uriașe: Canalul Suez reprezintă aproape o treime din traficul global de containere, aproximativ o optime din comerțul maritim mondial și o zecime din transportul țițeiului.

Deja, această situație a speriat marile companii de transport maritim, dintre care multe au început să ocolească Africa. Acest lucru ar putea da peste cap lanțurile de aprovizionare, ar putea genera o inflație globală și ar putea lăsa fără componente și materii prime industriile care depind de producția just-in-time. Aceasta înseamnă că bunurile de larg consum — sectoarele auto, electronice și bunuri de larg consum, printre multe altele — devin mai rare și, prin urmare, mai scumpe. Houthii sfidează Statele Unite (cea mai puternică armată din lume) și, cu excepția Iranului, în esență întreaga lume. Deja traficul prin Canal a scăzut cu o treime sau mai mult. Acest lucru este foarte rău pentru Egipt, o țară importantă care, pentru un sfert din veniturile sale în valută, depinde de taxele plătite de nave pentru trecerea prin canal.

A permite asta ar fi o nebunie.

Pe 18 decembrie, Statele Unite au anunțat un nou grup operativ care va patrula zona, în care sunt implicate atât țări occidentale, cât și țări arabe. SUA au acolo un portavion și distrugătoare. Joia trecută, în cele din urmă, SUA și Marea Britanie au contraatacat.

Țintele houthi au fost lovite cu muniții ghidate cu precizie, printre elementele atacate numărându-se noduri de comandă și control, muniții, depozite și sisteme de lansare.

Cel puțin cinci persoane au fost ucise, dar houthii au anunțat prompt că capacitățile lor nu au fost degradate. Un purtător de cuvânt a avertizat, sfidător, cu privire la „un răspuns mai mare” (vezi mai jos). Sfidarea este unul dintre modurile de acțiune al acestor miliții, un altul fiind folosirea „scuturilor umane” lipsite de apărare (întrebare adresată campusului „progresiștilor”: Cine este aici „opresorul”?).

S-ar părea că sunt necesare mai multe lovituri pentru a apăra comerțul maritim global de haiducii internaționali. Sau, poate, este nevoie de mai mult decât lovituri.

Este posibil ca o parte din reticența să provină din Arabia Saudită din cauza unui armistițiu semnat cu houthi, care din 2002 a blocat atacurile asupra regatului. Lungul război cu Yemen a inclus vizarea facilităților Saudi Aramco, companie care mânuiește o zecime din proucția de petrol.

Într-adevăr, unii vor spune că houthii nu pot fi liniștiți, indicând eșecul acelorași saudiți – cu sprijinul SUA – de a-i alunga. Dar negativiștii ar putea greși. Una este să încerci să-i scoți pe militanți din fortărețele lor, așa cum descoperă Israelul în invazia sa prelungită și murdară în Gaza. Alta este să-i faci să renunțe la atacuri. Israelul a învățat asta și în rundele anterioare de lupte, când obiectivul — atins de fiecare dată — fusese ca Hamas să nu mai tragă cu rachete.

Nu este garantat, dar suficientă putere de foc ar trebui să-i facă pe houthii să dea înapoi. Ar fi, de asemenea, un semnal util pentru Iran, că răul comis de el nu este lipsit de consecințe. Este mai bine decât să riști un atac asupra Iranului însuși, mai ales că idioata retragere a fostului președinte Donald Trump din acordul nuclear a lăsat Teheranul în pragul deținerii de arsenal nuclear.

A proiecta slăbiciune și indecizie față de houthi – și, prin urmare, față de Iran – ar fi ceva à la Chamberlain. Nu va face decât să stârnească apetitul Iranului, în timp ce îi va oferi o victorie masivă sub formă de haos economic global. Nu sunt nicidecum un belicist, așa cum probabil au putut observa cititorii acestei publicații, dar un lucru este clar: dacă houthi nu se retrag imediat și complet, ar trebui să simtă întreaga forță a puterii occidentale.

Falsă și nelegitimă, dar cu implicații serioase. Ce este în realitate acuzația de genocid adusă de Africa de Sud împotriva Israelului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here