Traian Băsescu: În realitate nu cred că va trece moțiunea de cenzură

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Fostul președinte Traian Băsescu a spus, în direct la Digi24, că nu crede că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va trece.

„În realitate, nu cred că va cădea Guvenul pentru că nimeni nu are acest interes. După părerea mea, socialiştii nu au interes să doboare guvernul şi vor să-l lase să suporte toate consecinţele guvernării lor dramatic de proaste pentru România, iar liberalii nu văd de ce ar genera o criză politică atunci când se află la guvernare şi au un PSD destul de slăbit. (…) Victor Ponta şi-a vândut voturile la toată lumea pentru că în baza promisiunii că nu va vota moţiunea, Ludovic Orban i-a dat subvenţie ca şi cum ar fi partid parlamentar care a participa la alegeri. Partidul lui Victor Ponta este subvenţionat. Acum a luat probabil şi ceva de la Ciolacu, o promisiune, şi uite aşa Victor Ponta devine important pentru jocul politic”, a spus Traian Băsescu.

Băsescu a spus și că, în scenariul unei moțiuni adoptate, acest lucru nu ar avea efecte deloc bune, mai ales în contextul în care la Bruxelles se stabilește bugetul până în 2027, iar Parlamentul României a decis ca țara noastră să lupte pentru 1,3% din bugetul UE, în condițiile în care alte țări iau 1%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here