Tranzacţie de 347,5 milioane euro pe piața bancară. OTP Bank România SA, cumpărată de o mare bancă românească

Sursa: Pexels

Consiliul de Administratie al Bancii Transilvania, cea mai mare bancă după active din Romania, a aprobat joi, 8 februarie, achiziţionarea a 100% din acţiunile OTP Bank Romania SA, precum si a altor companii din Grupul OTP Romania (inclusiv OTP Asset Management SAI SA si OTP Leasing Romania IFN SA), semnarea contractului avand loc vineri. Preţul total al tranzacţiei ce urmează sa fie plătit de către Banca Transilvania este de 347,5 milioane euro, se arată într-un anunţ transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), informează News.ro.

”Consiliul de Administraţie al Bancii Transilvania a aprobat în data de 08.02.2024 perfectarea tranzacţiei pentru achizitionarea a 100% din acţiunile OTP Bank Romania S.A., precum şi a altor companii din Grupul OTP Romania (inclusiv OTP Asset Management SAI SA si OTP Leasing Romania IFN SA), semnarea contractului având loc în cursul zilei de azi. Preţul total al tranzactiei ce urmează să fie plătit de către Banca Transilvania este de 347,5 milioane euro. Dorim să precizăm că atât Banca Transilvania, cât şi OTP Bank Romania SA vor acţiona ca entităţi separate până la finalizarea tranzacţiei. Ulterior semnării şi în vederea integrării entităţilor amintite mai sus în cadrul Grupului Financiar BT, vor fi demarate şi derulate procedurile legale pentru obţinerea tuturor aprobarilor necesare din partea autorităţilor competente”, anunţă BT.

Banca precizează că investitorii pot accesa informatii suplimentare pe website-ul Bancii Transilvania la Sectiunea Relatii Investitori.

De-a lungul timpul, Banca Transilvania a achiziţionat şi Volksbank, Banc Post, Idea Bank, dar şi Victoriabank şi Microinvest din Republica Moldova.

Banca Transilvania are acum o capitalizare de 19,88 miliarde lei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here