Rețelele sociale au afectat democrația, au exacerbat învrăjbirea și ne-au afectat copiii – este timpul pentru o reglementare mult mai dură, scrie William Hague într-un editorial din The Times.
? Acum câțiva ani, un bărbat s-a apropiat de mine la o ședință a primăriei din sat și mi-a spus: „Am votat să părăsesc UE pentru că am aflat că vor desființa Regina”. Ei bine, am răspuns, este foarte interesant; și-am recunoscut că, deși au existat multe motive valabile pentru a vota Leave, acesta nu era unul dintre ele. Multe țări din UE au monarhii și, am subliniat, există chiar și un rege al belgienilor care locuiește în Bruxelles. L-am întrebat cum a „aflat” despre asta. „Aaa, am auzit despre asta pe Facebook și n-am citit niciodată ceva contrar. Și nu am știut pe cine să întreb despre asta până n-am dat de tine.”
Un bărbat care crede într-o poveste falsă de conspirație până când se întâmplă să se ciocnească cu un fost secretar de externe este un exemplu minor, dar grăitor, al modului în care social media modifică democrația. La începutul acestui an, sondajele din SUA au constatat că 29% dintre republicani credeau în afirmația de bază a cultului QAnon, care susținea că „Donald Trump a luptat în secret cu un grup mondial de traficanți sexuali, care implică elite democratice și figuri hollywoodiene proeminente”. O proporție similară a considerat că ar fi corect să recurgem la violență pentru a rezolva acest lucru.
Asta echivalează cu aproximativ 20 de milioane de oameni dintr-o națiune cu un nivel ridicat de educație, crezând cu sinceritate în tot felul de prostii. Adăugați încă zeci de milioane care nu acceptă că Joe Biden a fost ales în mod legitim președinte și ne confruntăm cu o amenințare foarte serioasă pentru acceptarea unor rezultate care stau la baza democrației.
Răspândirea deliberată a zvonurilor false a făcut, desigur, întotdeauna parte din politică. Când William Wilberforce lupta pentru locul său în Yorkshire la alegerile generale din 1807, oponenții săi au răspândit vestea că a murit brusc și că nu avea rost să-l voteze. Dar cel puțin când alegătorii au văzut că trăiește și se plimba pe străzile din York, și-au revizuit opinia.
Astăzi, când avem mai multe surse potențiale de informații decât oricând în istoria omenirii, tot mai mulți oameni sunt conduși la o viziune mai restrânsă asupra lumii de către algoritmii din social media, care îi mențin conectați și implicați, hrănindu-le obsesiile. De la procese electorale în America, până la vaccinurile sigure și eficiente aici, în Marea Britanie, milioane de oameni nu mai văd dovezile a ceea ce nu doresc să creadă. Iar dacă își revizuiesc opinia, o fac pentru a fi și mai radicală.
Nu-i vina alegătorului. Un raport realizat anul trecut de MIT Technology Review a constatat că, la alegerile prezidențiale din 2020, cele mai populare pagini de Facebook pentru conținut creștin american erau conduse de fermele de troli din Europa de Est, care răspândeau puncte de vedere provocatoare și dezbinatoare. Aproximativ 140 de milioane de americani primeau astfel de materiale în fluxurile lor de știri, de obicei nu pentru că aleseseră asta, ci pentru că sistemul de recomandare a conținutului Facebook le furniza așa ceva.
Din această cauză trebuie s-o ascultăm pe denunțătoarea Facebook, Frances Haugen, care a declarat Congresului săptămâna trecută că produsele de pe rețelele sociale „dăunează copiilor, întrețin învrăjbirea și ne slăbesc democrația”. Dovezile lui Haugen în privința copiilor, prezentate pentru prima dată de Wall Street Journal, au fost deosebit de grăitoare. Ea susține că Facebook știa că algoritmul său „a condus copiii de la subiecte foarte inofensive, cum ar fi rețetele sănătoase… până la conținutul care promovează anorexia.”
În timp ce studiile privind impactul rețelelor sociale asupra tinerilor sunt adesea neconcludente, este dincolo de orice dubiu faptul că viața adolescenților a fost transformată de cantitatea de timp petrecută pe smartphone-uri. Cartea iGen a lui Jean Twenge descrie modul în care adolescenții se întâlnesc acum mai rar cu prietenii lor și sunt mai susceptibili să se simtă „lăsați pe-afară”.
Un raport recent al fundației 5rights, o organizație de caritate scoțiană, a constatat fără echivoc că „copiii sunt prinși în sisteme extrem de automatizate care maximizează atenția, maximizează răspândirea și maximizează interacțiunea cu orice preț, chiar și atunci când utilizatorul este un copil”. Raportul subliniază că lumea digitală este concepută de bărbați și femei, „construită de o serie de alegeri conștiente.”
Cu siguranță, știm destule acum ca să spunem că respingem acele alegeri. Marile companii de social media au fost înființate cu lăudabilul scop de-a conecta oamenii și au adus multe beneficii, experimentate de noi toți în pandemia Covid. Recent au luat măsuri pentru a controla conținutul site-urilor lor. În Marea Britanie, proiectul de lege privind siguranța online își propune să le atribuie noi responsabilități pentru a face mai eficientă combaterea escrocheriilor online, a urii rasiale, a abuzurilor sexuale asupra copiilor, a materialelor teroriste și conținutului de sinucidere.
Toate aceste eforturi ar trebui să fie recunoscute, dar ele reprezintă remedii slabe pentru o boală gravă. Acestea ar putea fi completate cu mai multe cerințe pentru a proteja oamenii de informații false și înșelătoare, clarificând sursa originală a unei povești; adăugarea de filtre la schimbul de postări, cum ar fi întrebarea „ați citit asta?”; reducerea influenței algoritmilor fluxurilor de știri; și reducerea abilității micii minorități de „hiperparticipanți” de-a invada și alți utilizatori. Dar realizarea oricărei schimbări serioase a efectului „captivant și plin de conspirație” al rețelelor sociale în chestiunea politicii, așa cum a spus Hillary Clinton, ne duce la reglementarea în întregime a algoritmilor.
Acești algoritmi sunt într-adevăr proiectați în mod deliberat de oameni pentru a servi un anumit mod de-a face afaceri – un serviciu gratuit pentru care plătesc agențiile de publicitate, iar utilizatorul și datele reprezintă produsele. Dar ar putea fi reproiectate pentru a servi o societate liberă, educată și democratică. De ce nu putem avea companii de social media care își proiectează algoritmii pentru a expune oamenii la puncte de vedere variate și pentru a pune valoare mai mare pe dovezi și adevăruri, pentru a ne lărgi mintea și cercurile de prieteni, mai degrabă decât să caute să ne țină pe noi în priză, verificând, glisând, urmărind și dând întruna like-uri de teama de-a nu fiu excluși?
Da, ar trebui să plătim un abonament la un astfel de serviciu și aceasta este problema. Dar poate că mulți dintre noi suntem pregătiți pentru asta. În cea mai bună dintre lumi, piața liberă va produce o astfel de întreprindere. În caz contrar, guvernele vor trebui să se agite pentru a forța problema prin necesitatea transparenței și-a reglementării algoritmilor. China tocmai a anunțat o reducere a algoritmilor de dependență, deși puteți fi siguri că dependența de gândurile lui Xi Jinping va fi încurajată. Un sistem totalitar a început să se protejeze. Societățile democratice trebuie să-și găsească propria cale de-a opri valul abuzurilor, diviziunii și ignoranței. Modelul actual de social media este unul care nu poate fi lăsat să-și facă de cap.?
