Președintele Americii efectuează o vizită de stat într-o țară în care se aud din ce în ce mai multe apeluri la „a face Anglia măreață din nou”, notează The Economist.
<< Până la 150.000 de oameni s-au alăturat lui Tommy Robinson, un activist de extremă dreapta, la un miting în Londra pe 13 septembrie. Poate că a fost unul de extremă dreapta, unii din mulțime chicotind la scandări precum „De la râu până la mare, să facem Anglia liberă de Abdul!”, dar marșul „Unite the Kingdom” a adunat o gamă largă de nemulțumiri, de la percepția asupra represiunilor guvernamentale împotriva libertății de exprimare până la migrație și politica net-zero. Cu toate că și-a făcut apariția și obișnuita gașcă a lui Robinson de huligani dornici de scandal (26 de ofițeri de poliție au fost răniți), ei au fost depășiți numeric de oameni de tipul celor pe care i-ai putea vedea la un festival de muzică sau la supermarket.
Și atmosfera a fost ciudat de transatlantică. Charlie Kirk, influencerul de dreapta ucis recent, apărea pe multe tricouri. Șepci cu inscripțiile MAGA, MEGA (Make England Great Again) și MBGA (Make Britain Great Again) au fost împrăștiate prin mulțime. Predicatori evanghelici îi îndemnau pe britanici să-L iubească pe Iisus, conducând mulțimea într-o recitare publică a rugăciunii Tatăl nostru, iar manifestanții cereau deportări în masă și protestau împotriva „îndoctrinării copiilor noștri” prin DEI. Pe măsură ce marșul s-a încheiat în fața Whitehall, Elon Musk a apărut pe ecrane uriașe, printr-o legătură video. În aplauze furtunoase, el a spus mulțimii: „fie că alegeți violența sau nu, violența vine către voi. Ori ripostați, ori muriți”.
În contextul în care regele Charles se pregătește să-l primească pe președintele Donald Trump la Windsor pentru o vizită de stat, cât de trumpistă a devenit Marea Britanie? Vizita face parte dintr-o strategie britanică de a încerca să reducă prăpastia politică dintre Trump și administrația de stânga a lui Sir Keir Starmer, apelând la fascinația președintelui pentru familia regală britanică. În timpul unei vizite în Biroul Oval, în februarie, Sir Keir a scos cu un gest teatral invitația din partea regelui Charles pentru o a doua vizită de stat, „fără precedent”, din buzunarul sacoului. „Este ceva cu adevărat special. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată până acum”, a exclamat el.
Trump va ateriza în Marea Britanie, marți, și va beneficia de toată fastuoasa ceremonie pe care statul britanic o poate oferi: plimbări cu caleașca, salve de tun și un banchet de stat alături de regele Charles la Castelul Windsor. Joi, el va avea discuții cu Sir Keir la Chequers, reședința de la țară a prim-ministrului. Guvernul britanic va sublinia beneficiile pe care comerțul cu America le aduce „oamenilor simpli”, urmând să fie anunțate noi investiții americane în energie nucleară și inteligență artificială. Însă, întrucât evenimentele vor avea loc departe de Londra, șansele unor întâlniri cu publicul britanic vor fi reduse.
La fix, căci YouGov raportează că doar 16% dintre britanici au o percepție pozitivă despre Trump, ceea ce îl face puțin mai puțin popular decât prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu. Dar dacă privim dincolo de persoană, ideile de tip MAGA câștigă teren. Multe dintre nemulțumirile care l-au dus pe Trump la Casa Albă se apropie de un punct critic și în Marea Britanie.
The Economist a identificat 34 de întrebări din British Election Study (BES) care se aliniază cu mișcarea MAGA din America, acoperind subiecte de la imigrație la ajutor extern, participarea femeilor transgender în sport și libertatea de exprimare a persoanelor rasiste. Privite individual, unele dintre aceste opinii reflectă un conservatorism de modă veche sau un liberalism clasic; privite colectiv, ele reprezintă un indicator util pentru MAGA. Proporția britanicilor care împărtășesc opinii MAGA la majoritatea celor 34 de întrebări a scăzut de la 40% în 2014 — când predecesorul de extremă dreapta al partidului Reform UK, UKIP, se afla la apogeul popularității — la puțin peste un sfert în 2020. De atunci, viziunile trumpiste au revenit, ajungând la 36% în 2025.
Deși oamenii cu astfel de opinii reprezintă o proporție ușor mai mică a populației decât în 2014, ei sunt mai furioși ca niciodată. În martie 2015, ei au acordat guvernului conservator condus de David Cameron un rating net de aprobare de +21. Un deceniu mai târziu, au dat guvernului lui Sir Keir Starmer un rating de –44.
La fel ca în America, neîncrederea în guvern domină acum politica britanică. Când National Centre for Social Research a început să îi chestionze pe britanici în 1986, 40% dintre respondenți spuneau că au încredere că guvernul acționează în interesul națiunii mai presus de interesele de partid „în cea mai mare parte a timpului”. Doar 12% răspundeau „aproape niciodată”. Astăzi cifrele s-au inversat. Proporția britanicilor care au încredere în guvern „în cea mai mare parte a timpului” a scăzut la 12%. Cei care nu au încredere „aproape niciodată” a atins 46%, un nivel record.
Îngrijorările legate de cenzura pe rețelele sociale și de sancționarea „incidentelor de ură care nu constituie infracțiuni” s-au aflat în prim-planul marșului de sâmbătă (descris de organizatori ca un „festival al libertății de exprimare”). Astfel de preocupări sunt larg împărtășite. Potrivit BES, 70% dintre britanici cred că oamenii se simt prea ușor jigniți de limbajul altora.
Sprijinul pentru deportările în masă, o adăugare de tip Trump la mișcarea anti-imigrație din Marea Britanie, a ajuns la 45% în timpul verii. Reform UK consideră realistă ținta de a deporta 600.000 de migranți în cinci ani. Dacă ar avea loc alegeri mâine, ar avea șanse bune să câștige.
Alte tendințe de tip MAGA, în Marea Britanie, includ o creștere a sentimentului anti-vaccin (ce a dus la cel mai mare focar de rujeolă din 2012 încoace) și o dublare, față de 2019, a celor care cred că Marea Britanie cheltuie prea mult pentru schimbările climatice și protecția mediului. Mulți dintre protestatarii de sâmbătă au găsit astfel de teme ca suficient de motivante pentru a sta înghesuiți ore întregi, sub ploaia torențială. În aproape două decenii de activism, Robinson nu mai reușise niciodată să mobilizeze un asemenea sprijin. Succesul marșului de sâmbătă se poate explica, parțial, prin caracterul său relativ vag. „Unite the Kingdom” a fost un nume potrivit, permițând oamenilor de diferite orientări să se adune sub o singură umbrelă, în mare parte anti-sistem. Aceasta este o strategie la care mișcarea lui Trump a excelat întotdeauna.
Totuși, în Marea Britanie polarizarea și gândirea conspiraționistă rămân în urmă față de America, iar succesul electoral cere păstrarea unei anumite distanțe față de extreme. Reprezentanții Reform UK au lipsit, vizibil, de la evenimentele de sâmbătă, iar liderul partidului, Nigel Farage, a respins de multă vreme asocierea cu Robinson și cei ca el. Farage speră că acești oameni vor vota oricum pentru Reform, în timp ce el rămâne acceptabil pentru clasele de mijloc curioase de MAGA.
Asta pare o mișcare politică abilă. La baza combinației de naționaliști creștini, susținători ai Brexitului și protestatari aflați pentru prima dată în stradă, prezentă sâmbătă, se afla o anxietate generalizată legată de aparentul declin ireversibil al Marii Britanii. Discuțiile au atins subiecte variind de la rute de autobuz anulate la prețuri inaccesibile ale locuințelor, azile de bătrâni aflate în colaps și criminalitate atribuită migranților. Și deși nimeni nu i-a scandat numele, Nigel Farage a fost singurul politician pe care oamenii au spus că ar îndrăzni să îl voteze. În niciun caz nu vor vota cu laburiștii. „Keir Starmer e un nenorocit” a fost, de departe, cel mai popular refren al zilei.
În mai, după un scurt turneu prin Marea Britanie, Charlie Kirk scria că „revoluția lui Trump vine în Regatul Unit”. Când Air Force One va ateriza în Marea Britanie, Donald Trump va păși într-o țară care devine din ce în ce mai simpatizantă, dacă nu cu el, atunci cu politica sa. >>
Asediu psihologic extraordinar al lui Putin asupra lui Trump. Legătura cu România
