Instalarea lui Donald Trump la Casa Albă și toată această cacofonie MAGA din trena sa îi conferă Americii de azi două mari trăsături: ridicol și pericol.
Cu zero risc de a exagera, ele pot fi combinate în toate variantele – până la urmă, America pe care semnalizează Trump că vrea să o obțină în urma seismului pe care i-l aplică acum va fi și ridicol de periculoasă, și periculos de ridicolă.
Componenta de ridicol este asigurată în general prin:
- Concedieri din greșeală, pe lângă faptul că sunt abuzive, făcute de echipa lui Elon Musk. Au existat situații în care a dat afară sute de oameni și a trebuit să îi reangajeze chiar a doua zi, altfel ar fi urmat nenorociri.
- Confundarea de către Casa Albă a provinciei Gaza din Mozambic cu Gaza condusă de Hamas.
- Elon Musk taie cheltuielile publice cu asemenea “eficiență”, încât în epoca Trump ele au crescut față de epoca Biden.
- Planuri de epurare etnică în Gaza, pentru a o transforma într-un soi de Las Vegas ridicat pe ceea ce, după războiul început în 7 octombrie 2023, poate fi lejer considerat drept cel mai dens cimitir din lume.
- Trump începe războaie tarifare, apoi le amână cu o lună, după doar 24 de ore. Și a făcut asta nu o dată (o dată cu Canada, de două ori cu Mexic).
- Eliminarea de către Pentagon a fotografiilor cu bombardierul care a aruncat bomba atomică la Hiroshima, pe motiv că apare cuvântul “Gay” în numele avionului (Enola Gay, nume de om). Eliminarea unor fotografii cu femei-fanion ale armatei SUA.
Zona de pericol e circumscrisă de:
- Complicitatea nedisimulată a lui Trump cu Putin.
- Înțelegeri ascunse între SUA și Rusia.
- Posibila aruncare în aer a NATO.
- Cenzură asupra presei, în Biroul Oval.
- Amenințarea studenților și oamenilor știință, cu pușcăria sau expulzarea, în caz de proteste.
- Războaie tarifare și comerciale de-a dreptul idioate, dar mai presus de asta nocive pentru toată lumea, inclusiv pentru americani, declarate de Trump împotriva Europei, a vecinilor SUA și împotriva Chinei.
Lucrurile acestea anunță vârtejuri evidente, pentru întreaga lume, dar și procese aparent contra-intuitive. Și tocmai asupra acestora din urmă mă voi apleca în cele ce urmează, pe primele le-am tot tratat în ultimele săptămâni.
Astfel, am semnalat din fugă, în textul precedent (link la final), dar încerc acum să dezvolt puțin ideea, faptul că odată cu intrarea oficială în vigoare a concubinajului dintre trumpism și putinism, am putea asista la zorii unei daune totale pe care o va suferi cine te-ai aștepta mai puțin: extrema dreaptă din statele europene, așa-zișii suveraniști.
Extrema dreaptă europeană are o intimă legătură depotrivă cu putinismul și cu trumpismul.
De altfel, fără sprijinul sistematic din ultimul deceniu, oferit de cele două mari curente, coagularea extremiștilor așa-zis suveraniști – din Franța până în Germania, din România până în Slovacia – ar fi fost semnificativ minată de sincope. Iar ascensiunea nu ar fi fost nici ea fulminantă, în lipsa aceluiași prețios sprijin venit dinspre Putin, venit dinspre Trump.
Azi, când Putin și Trump sunt în sfârșit contemporani ca președinți, așteptările convenționale ar curge în direcția unui moment fast pentru extremiștii europeni. Dar dacă lucrurile, de fapt, nu stau chiar așa?
Căci modul în care trumpismul a început să ia decizii, odată reinstalat la Casa Albă pe 20 ianuarie 2025, coroborat cu punctul în care se găsește azi putinismul (de trei ani în război cu Ucraina și tot de trei ani, în mod concret, din ce în ce mai amenințător pentru numeroase alte țări din Europa) a declanșat recent reacții de autoapărare de neimaginat până acum pe continent.
Practic, de când Trump a început să se înțeleagă cu Rusia (peste capul tuturor și pentru mize care merg dincolo de dosarul Ucraina) și totodată de când a început să torpileze bunăstarea și securitatea țărilor membre UE, aceste din urmă țări plus cele care sunt în afara UE au intrat în logică de defensivă ofensivă: se pregătesc de retaliere pe plan comercial și se pregătesc de o cursă a înarmării comparabilă cu cea a Germaniei dintre cele două războaie mondiale. Doar că acum e vorba de un întreg continent, pe când atunci fusese vorba de o singură țară. Desigur, motivațiile sunt total diferite, dar restul elementelor rămân valabile – bani, elan, voință.
Este demn de reținut faptul că extrema dreaptă și așa-zis suveranistă a proliferat în Europa în anii în care America era percepută, și pe bună dreptate, ca partener al Europei, chiar dacă trumpismul acționa deja că inamic al ei. Rusia, în schimb, era atunci ceea ce este si acum – un inamic, dar cu nuanța că percepția europenilor fusese destul de nuanțată de la țară la țară, cel puțin până la momentul 24 februarie 2022.
Mutația fundamentală, survenită după 20 ianuarie 2025, este aceea că trumpismul a acaparat America, prin urmare America a devenit pentru Europa un partener abuziv, în cel mai bun caz, sau un inamic, în cel mai rău și tot mai realist caz.
Asta înseamnă că Europa se confruntă cu o Rusie revizionistă care forțează Europa să pună accent pe creșterea cheltuielilor militare pentru a face față unor potențiale scenarii de război dincolo de granițele Ucrainei. Și mai înseamnă că Europa se confruntă subit cu o Americă de care trebuie să se protejeze comercial, din cauza războaielor tarifare, și militar, din dubla cauză a înțelegerilor ei subterane cu Rusia, ca și a dublelor semnale că, pe de o parte, nu va respecta Art. 5 din Tratatul NATO, iar pe de alta ar putea retrage o parte din militarii și tehnica de luptă staționate de SUA, de atâtea și atâtea decenii, pe teritoriul european.
Prin urmare, din moment ce țările europene sunt forțate de sinergia dintre putinism și trumpism să avanseze pe linia unui autentic suveranism economic și militar, alocând uriașe resurse financiare publice și private în acest sens, apar două seturi de întrebări:
1. Ce sens va mai avea “suveranismul” marginal al extremei drepte din Europa?
2. Ce sprijin în rândul populațiilor europene vor mai putea avea partidele așa-zis suveraniste și de extremă dreaptă, în condițiile în care au două păcate capitale și se confruntă cu un context cu totul nou? Păcatele capitale țin de faptul că au fost și sunt sprijinite de Rusia lui Putin și de America lui Trump. Contextul cu totul nou este acela că Rusia e percepută acum, ca niciodată și de acum fără nuanțe, ca inamic de moarte, iar America s-a transformat și ea din partener în dușman comercial (deci inamic pentru companiile, fermele și lucrătorii din Europa), dar și în potențial inamic din perspectiva securității (prin complicitatea cu Rusia și prin faptul că semnalează că nu-și va mai respecta angajamentele în materie de contribuție la securitatea cetățenilor europeni).
Într-un context, așadar, în care putinismul și trumpismul devin dușmanii sinergici ai europenilor, cum vor putea putiniștii europeni și trumpiștii europeni să mai facă paradă electorală de putinismul și de trumpismul lor?
Uniunea Europeană tocmai a anunțat un program masiv, fără precedent, de cheltuieli cu înarmarea și de dezvoltare a unei infrastructuri de producție militară care să o facă pe deplin suverană pe dimensiunea înzestrarării.
Iar mai presus de asta, programul urmărește ca fiecare euro cheltuit să se întoarcă în spațiul european, fără deci a mai trece Atlanticul. Asta se va traduce inclusiv printr-o descătușare fulminantă de creare de locuri de muncă pentru oamenii de pe continent.
Țări precum Germania și Franța, dar nu mai puțin Polonia (și probabil va fi și cazul altora), au inițiat deja planuri personalizate de cheltuieli. Sumele anunțate deja sunt amețitoare, iar planurile de asigurare a resurselor, avute în vedere nu sunt nici ele mai modeste.
Reținem, deci: din cauza putinismului și trumpismului, țările europene sunt pe punctul de a construi o economie de război care pe de o parte va implica alocarea de resurse publice și private uriașe, iar pe de alta va presupune crearea de locuri de muncă.
Într-un asemenea context (încă în fază incipientă, dar el se va dezvolta), câte dintre argumentele tradiționale ale extremei drepte și ale așa-zișilor suveraniști vor mai avea sex-appeal-ul de odinioară? Cate vor mai putea rezista?
Aș îndrăzni să pariez că din ce în ce mai puține. Aș îndrăzni să spun că logica naturală încă rămâne accesibilă plajei largi de public, indiferent că e vorba de publicul german, francez, polonez ori publicul român.
Ție, ca european, putinismul îți amenință integritatea teritorială și suveranitatea națională. Trumpismul îți amenință nivelul de bunăstare și-ți lasă la mâna hazardului securitatea țării tale.
Cum te mai poți asocia, în aceste condiții, cu putinismul și/sau cu trumpismul? Cum te-ai mai putea legitima de la putinism și de la trumpism?
Astea sunt întrebările momentului, pe care să și le pună toți trumpisto-putiniștii – de la Marine Le Pen la Alice Weidel și până la George Simion, Diana Șoșoacă, ori deja defunctul politic Călin Georgescu.
