Pe 13 noiembrie 2024, Călin Georgescu s-a aflat în studioul Digi24, la o dezbatere electorală, ocazie cu care a produs un spectacol magistral, un spectacol cu o valoare uriașă de avertisment: timp de cinci minute, Călin Georgescu s-a învârtit atunci în jurul cozii, ezitând, cu sufletul sfâșiat și mintea în super alertă, să spună dacă îl admiră pe președintele Rusiei, Vladimir Putin. “Nu este treaba mea să răspund la așa ceva”, a fost în cele din urmă cea mai consistentă parte a replicii sale.
Acel moment din 13 noiembrie capătă o greutate cu adevărat gigantică acum, când poate fi pus în contextul dezvăluirilor privind modul în care a manipulat Rusia scrutinul din România, al dezvăluirilor din dosarele în care au fost puși sub urmărire penală Călin Georgescu și diverși colaboratori, al deciziei MAE de expulzare a atașatului militar rus și a adjunctului său, al dosarului DIICOT pentru trădare, făcut public chiar a doua zi după decizia de evacuare din România a celor doi oficiali ruși care-și aveau cartierul general în ambasada lui Putin de la București.
În cele cinci minute din 13 noiembrie 2024, cu doar 11 zile înaintea turului întâi, Călin Georgescu și-a expus practic culpa de a se fi aflat în plină colaborare subterană cu o entitate statală ostilă propriei sale țări.
Acel moment va trebui să rămână o lecție predată la cursurile de cultură civică din școlile românești. O simplă întrebare l-a forțat pe lupul în blană de oaie să se expună privirilor. Problema însă a fost că intervenția agresivă a Rusiei pe rețelele sociale – X, Facebook, TikTok și Telegram – a reușit să împingă un număr imens de români pe o pistă falsă, fapt reflectat în scorul obținut de pro-rus la urne. Și acest lucru va trebui de aici încolo să fie predat în școlile din toată România.
Anularea alegerilor, apoi intervenția procurorilor care au deschis un val de anchete, ca și sprijinul concertat – diplomatic și pe linie de servicii secrete – de care a beneficiat România din partea partenerilor europeni, au făcut ca operațiunea specială a Rusiei să eșueze.
Omul Rusiei, Călin Georgescu, nu a mai ajuns președinte, probabilitatea ca o eventuală nouă candidatură a sa să devină realitate a fost redusă până aproape de zero, rețelele cultivate de ruși în jurul lui Georgescu și pentru destabilizarea României au început să fie desființate.
Cinste celor din instituțiile de resort ale statului român, care au contribuit, într-un fel sau altul, la îndepărtarea celei mai mari amenințări din ultimele trei decenii la adresa suveranității naționale!
Însă munca lor este departe de a se fi terminat, căci după învestirea administrației Trump Rusia a procedat la o schimbare abruptă de abordare. Moscova a încasat o înfrângere, dar Moscova nu a renunțat încă.
După ce și-a văzut aruncat în aer Planul A, Kremlinul a trecut la operaționalizarea Planului B: utilizarea Americii ca trambulină pentru Călin Georgescu și suveraniștii putiniști din siajul său.
Faptul că rușii au trecut acum la exploatarea resursei americane a fost devoalat neechivoc tocmai de către… ruși.
Mai precis, tocmai de către serviciul rusesc de spionaj extern, SVR, care acum câteva zile a făcut un gest ieșit din comun pentru un serviciu secret: a intervenit public, cu un comunicat de presă în care a atacat destructurarea operațiunilor sale din România, implicit și pentru a-și apăra omul-cheie de la București.
Cutuma sugerează că atunci când un serviciu secret vorbește public și în acest mod, e semn că celelalte metode – subterane și secrete – și-au epuizat resursa de zbor.
Altfel spus, SVR practic a recunoscut, prin comunicatul de zilele trecute, că a fost implicat în deturnarea procesului electoral din România și totodată că acționează acum în logică de criză. Apoi, a făcut din Călin Georgescu o țintă în mișcare, căci practic și l-a asumat pe deplin.
Dar mai presus de asta, SVR și, prin el, Kremlinul însuși, au semnalat că se află într-o nouă fază a operațiunii “Georgescu”. Este acea fază în care Moscova încearcă să îl prezinte pe Călin Georgescu ca fiind al americanilor.
Este probabil un semnal dat nu atât pentru uzul marelui public, cât pentru uzul oficialilor români din instituțiile care pot face să eșueze definitiv operațiunea rusă și care, în virtutea relației privilegiate din trecut cu SUA, pot fi impresionați de o asociere, oricât de ridicol ar suna, Georgescu-SUA.
Este un semnal de intimidare pentru magistrați (judecători de la CCR, judecători din instanțele ordinare, procurori), este un mesaj pentru politicieni, este un mesaj pentru angajații din serviciile de informații de la București, este un mesaj totodată pentru oficialii din serviciul diplomatic al României.
Întrucât rușii, folosindu-se de greutatea Rusiei, nu au reușit totuși să intimideze autoritățile române – dovadă anchetele în curs contra rețelei Georgescu și amploarea lor -, tot rușii încearcă acum să acrediteze ideea că pro-rusul Călin Georgescu ar fi de fapt omul americanilor.
Este elocvent din acest punct de vedere faptul că textul comunicatului SVR îmbrățișează aproape până la plagiat discursul rostit la Munchen de vicepreședintele SUA, JD Vance. Toată crema tezelor lui Vance se regăsește și în comunicatul SVR.
Moscova speră că dacă ea însăși nu a putut fi o sperietoare suficientă pentru București, atunci ar putea deveni Washingtonul această sperietoare.
Vance a făcut, e drept, campanie pentru Călin Georgescu, dovadă rafalele sale de la Munchen, dar și cele trase ulterior, cu privire la anularea alegerilor din România. Elon Musk, miliardarul care îl eclipsează tot mai mult pe președintele Trump, duce o campanie furibundă împotriva autorităților române, tot pe tema anulării alegerilor. Iar Donald Trump însuși începe să vorbească despre alegerile din alte țări – a început cu Ucraina, tocmai a trecut însă și la Canada.
Prin urmare, este adevărat că Vance, Musk și Trump îi oferă Rusiei, pe dosarul alegerilor prezidențiale din România, oportunități de aur pentru a fi exploatați (în orb sau conștient) din perspectiva intereselor strict ruse. Dar Vance, Trump, Musk îi oferă Rusiei asemenea oportunități și pe numeroase alte dosare de strategic interes pentru ruși (de la abordarea pe care cei trei o au față de NATO și UE, la abordarea lor cancerigenă în privința funcționării democrației și statului de drept în America însăși, și până la retragerea din organisme internaționale vitale pentru proiectarea intereselor americane în lume).
Altfel spus, Călin Georgescu nu este omul americanilor, nici măcar al administrației Trump. În schimb, orientarea sa anti-NATO și anti-UE se întâmplă să fie pe placul triunghiului Vance-Musk-Trump căci cei trei sunt porniți să folosească orice mică sau mare pârghie cu care pot lovi unitatea NATO și UE. Iar Călin Georgescu este cel mult o mică variabilă din ecuația lor până la urmă prost formulată.
Stimați români, stimați oficialii români, nu confundați planurile: Călin Georgescu este omul Rusiei lui Putin, nu a fost niciodată omul Americii și nu este nici măcar omul Americii lui Trump.
Rușilor le convine însă să semene confuzia întrucât în acest moment este singura armă pe care o mai au pentru a încerca să convingă Bucureștiul să-i lase în pace omul de la București. Moscova însăși știe că numai omul americanilor nu este Călin Georgescu, Moscova nu plânge pe umărul sorții lui Călin Georgescu, ci fapt este că Moscova are pur și simplu stringentă nevoie de pro-rusul Călin Georgescu la Cotroceni.
Nu m-ar mira ca în perioada următoare să asistăm la împrăștierea de mesaje alarmiste, operată de ruși pe varii canale, cum că România este sau riscă să rămână singură, că America o va părăsi, că militarii americani vor fi retrași, că europenii sunt neputincioși și nu au ce să ne ajute.
Ce m-ar mira, însă, ar fi ca românii, opinia publică și/sau oficialități, să mai fie naivi și de data asta și să muște din noul măr otrăvit băgat de Rusia sub nas.
România are un Parteneriat Strategic cu SUA, iar denunțarea lui de către Trump nu poate fi făcută cu lejeritatea cu care decizi să vinzi sau nu un apartament. Apoi, însăși ideea că America și-ar putea retrage toate trupele din Europa e una care trebuie privită în contextul realității, nu al ficțiunii.
Căci chiar și într-un asemenea scenariu, timpul va lucra în defavoarea administrației Trump (nu poți retrage peste noapte mii sau sute de mii de militari, logistica și tehnica de luptă aferentă).
Apoi, banii, atât de prețuiți de Trump, vor deveni o problemă colosală chiar și pentru America. Numărul uriaș de militari americani găzduiți în țările europene devin o cheltuială greu de angajat în imediat – de la procesul propriu-zis de relocare și până la faptul că finanțarea șederii lor e partajată, altfel spus există o contribuție europeană consistentă la acest capitol. Cu ei, acești militari, duși înapoi în SUA, bugetul SUA, cel “reformat” de Musk, la ordinul lui Trump, va trebui să suporte integral efortul financiar – pentru totdeauna.
Bineînțeles, ar apărea de rezolvat și problematica legată de “depunerea” acestor militari. Unde, în America, vor fi ei redistribuiți? Desigur, pot apărea rezolvări și pe acest palier, însă, din nou, va fi nevoie de timp, căci lucrurile nu se pot face cu rapiditatea cu care sorbi o cafea.
Dar și dacă România se va vedea lăsată cumva din brațe de către America lui Trump, tot ar rămâne cealălaltă fațetă a noii realități (și e în plină configurare). După decenii de vacanță, europenii au început în sfârșit să acționeze decisiv, în sensul reconfigurării politicii de securitate pe continent.
Europa nu mai doarme! În sfârșit! Și trebuie să înțelegem că de data asta nu e un semnal fals.
Franța și Marea Britanie sunt extrem de active, inclusiv în România, iar ceea ce se vede e doar o fracție din ceea ce de fapt se face. Germania reintră în scenă în forță. Fapt inimaginabil până acum, cel puțin pentru un cancelar sau viitor cancelar creștin-democrat, Friedrich Merz a dat semnalul redobândirii independenței în materie de apărare față de SUA.
Împreună, Franța, Marea Britanie și Germania coagulează în jurul lor nucleul viitorului european, ca răspuns dur și pragmatic la distrugerea de către Trump a unui trecut care fusese reciproc avantajos pentru cele două maluri ale Atlanticului și care, mai presus de orice, a asigurat pacea pe acest continent vreme de aproape un secol.
Polonia, ca să venim acum spre Est, le este perfect aliniată celor trei puteri europene, Polonia lui Tusk e creativă și este proactivă. România ar trebui să o secondeze îndeaproape.
Căci România, contrar opiniilor defetiste, are cu ce, are cu cine și mai ales are de ce.
În plus de toate astea, România este dorită la masa cea mare din Europa, ca atare nu îi revine decât să joace dur și eficient cartea anti-Putin, să își asume un pragmatism cu limite clare și răspicate în relația cu America lui Trump, să aibă inițiativă în dialogul cu partenerii europeni care i-au fost alături în cel mai negru moment al său de la prăbușirea comunismului și până acum.
În fine, merită să începem cu toții să conștientizăm potențialul crizei care se va instaura în rândul mișcărilor așa-zis suveraniste din țările europene (nici mișcarea de acest tip din România nu va fi scutită de noile dinamici).
Cultivate, promovate și finanțate de Moscova ani la rând, aceste mișcări au cunoscut o vreme un succes fulminant. Iar odată cu succesul trumpismului, poziția lor părea că a devenit și mai promițătoare.
Însă trumpismul a acționat atât de brutal față de aceste țări, încât guvernele lor au început să reacționeze pe măsură. Cu fiecare nou pas ostil făcut de Trump împotriva economiilor europene, se va eroda și capacitatea trumpiștilor europeni de a se mai asocia senini cu trimpismul în forma sa (de) brută. Căci economiile europene vor fi dur lovite dacă războaiele comerciale cu care amenință Trump bătrânul continent vor fi și puse în operă. Iar cu cât țările europene se vor înarma mai mult, investind bani europeni, dezvoltând armament european și achizționând armament european, asocierea cu Putin va deveni din ce în ce mai stânjenitoare.
Electoral vorbind, niciun partid european de extremă dreaptă nu va putea explica publicului, fără să simtă costurile aferente, de ce rămâne atașat mișcării Trump în timp ce mișcarea Trump reduce profiturile sau produce pierderi în rândul fermierilor și industriilor din țările Europei. La fel, fiecărui partid de extrermă dreaptă îi va fi tot mai greu să justifice și de ce are o relație dulce cu Putin, în timp ce din cauza lui Putin banii contribuabililor din propria țară trebuie să fie redirecționați tot mai prioritar spre complexul militar-industrial. Fantastică e ironia sorții! Trump și Putin vor contribui, în noua realitate construită de Trump și Putin, la prăbușirea extremei drepte promovate de Trump și Putin
Apoi, este și faptul că pe măsură ce UE va găsi soluții de a injecta sute de miliarde de euro în dezvoltarea capacităților de producție militară pe continent, fapt ce se va traduce natural prin crearea de locuri de muncă, vânzări în creștere și suveranism european autentic în ascensiune, prin importuri din SUA în prăbușire, argumentele pro-Trump și pro-Putin ale atâtor partide de extremă dreaptă se vor împuțina de la sine.
Altfel spus, suveranismul putinisto-trumpist de pe continent este mai degrabă amenințat de o traiectorie descendentă decât mângâiat de premisele unei traiectorii ascendente. Grație trumpismului, grație putinismului!
Cât privește România, rațional Călin Georgescu nu mai are viitor decât după gratii, Rusia nu mai are ași în mânecă, ci doar soluții de avarie. În plus, America lui Trump este în pierdere rapidă de influență pe plan global, nu mai este binevenită în Europa, Canada, Mexic, în curând probabil se va izbi de un zid și în Asia de Est, iar pe plan intern trumpismul va fi în curând chemat să dea socoteală pentru nenorocirile produse economiei.
România traversează un moment dificil, cel mai dificil pentru generațiile de după 1989, dar e totodată un moment cum nu a fost niciun altul mai cu sens pentru a lupta, căci chiar luptăm pentru ceva cu sens.
