Ucraina cere evacuarea zonelor locuite din apropiere de Zaporojie

Ucraina i-a îndemnat miercuri pe locuitorii din zonele ocupate de Rusia din apropierea centralei nucleare Zaporojie să plece în teritorii sub control ucrainean, pentru propria lor siguranţă, relatează Reuters şi AFP.

Moscova şi Kievul se acuză reciproc de bombardarea acestei centrale, cea mai mare din Europa, ceea ce riscă producerea unui dezastru nuclear, aminteşte Reuters.

Fac apel la locuitorii districtelor adiacente centralei nucleare Zaporojie… evacuaţi-vă! Găsiţi o modalitate de a ajunge în teritoriu sub control (ucrainean)„, a scris vicepremiera ucraineană Irina Vereşciuk, într-un mesaj pe reţeaua Telegram, potrivit Agerpres.

Primarul în exil din Energodar, principalul oraş de lângă centrală, a scris la rândul său pe aceeaşi reţea că localitatea este atacată de forţele ruse şi nu are curent electric.

Un accident nuclear la Zaporojie riscă să afecteze nu doar Ucraina, ci şi ţările vecine, a avertizat în cursul zilei de miercuri şeful interimar al agenţiei de inspecţie a securităţii nucleare din Ucraina, Oleg Korikov.

În cazul unui incident grav, „vor exista consecinţe nu doar pentru Ucraina, ci şi, clar, consecinţe dincolo de frontiere”, a atenţionat Korikov într-o conferinţă de presă online, au consemnat Reuters şi AFP.

Acesta a explicat că centrala, situată în sudul ţării şi în prezent debranşată de la reţeaua electrică, riscă să ajungă în situaţia ca sistemele de securitate să fie alimentate de generatoare de rezervă, care funcţionează cu motorină. Or, „în vreme de război, e foarte greu de refăcut plinul de diesel”, fiind necesare patru cisterne pe zi, a adăugat Korikov.

Există posibilitatea să se ajungă la situaţia epuizării motorinei, ceea ce poate conduce la un accident în care părţile active ale reactoarelor să fie avariate şi în consecinţă să fie expulzate în mediu substanţe radioactive„, a indicat responsabilul ucrainean.

Având şase reactoare cu o capacitate de 1.000 de megawaţi fiecare, centrala Zaporojie se află din luna martie în mâinile forţelor ruse. Ultimul reactor operaţional al centralei a fost debranşat luni de la reţea, a anunţat operatorul statului ucrainean, Energoatom, precizând că debranşarea a fost necesară după ce un incendiu „s-a declanşat din cauza bombardamentelor”.

Într-un raport publicat marţi, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut instituirea unei ”zone de securitate” pentru prevenirea unui accident la Zaporojie, ocupată din luna martie de trupele ruse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here