Ucraina cere G7 să confişte activele ruseşti îngheţate şi să fie folosite la reconstrucţia sa

Sursa: Flickr

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat vineri că a cerut grupului celor şapte state puternic industrializate (G7) să confişte activele ruseşti îngheţate, iar acestea să fie folosite la reconstrucţia ţării sale, relatează AFP, citată de Agerpres.ro.

„Astăzi, le-am cerut statelor G7 să adopte legislaţie şi să aplice toate procedurile necesare pentru a confisca activele ruseşti şi a le da Ucrainei pentru reconstrucţia ţării”, a declarat ministrul, invitat la o reuniune a miniştrilor de externe din statele G7 de la Wangels, în nordul Germaniei.

„Canada a făcut-o deja şi am impresia că ceilalţi o vor face mai devreme sau mai târziu”, a dat el asigurări.

„Rusia trebuie să plătească politic, economic, dar şi financiar” pentru pagubele provocate de invazia sa, a insistat el.

Săptămâna trecută, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a pronunţat în favoarea confiscării activelor ruseşti îngheţate în UE în cadrul sancţiunilor împotriva Moscovei.

„Personal, sunt absolut convins că este extrem de important nu numai să îngheţăm activele, ci şi să facem posibilă confiscarea lor, pentru a le putea pune la dispoziţia ţării care reconstruieşte”, a declarat el pentru agenţia de presă ucraineană Interfax.

A fost solicitat un aviz serviciului juridic al Consiliului European asupra fezabilităţii unei astfel de măsuri, întrucât „există 27 de sisteme juridice în UE şi în numeroase state membre ale UE este necesară o decizie a tribunalului”, a subliniat totuşi Charles Michel.

Preşedintele american Joe Biden a cerut Congresului SUA la sfârşitul lunii aprilie să dea posibilitatea confiscării activelor oligarhilor ruşi blocate în SUA pentru a le utiliza în beneficiul Ucrainei.

Ministrul german de finanţe Christian Lindner s-a declarat miercuri „deschis” ideii de a utiliza capitalurile îngheţate al Băncii Centrale ruse pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei.

Situaţia privind bunurile persoanelor private şi ale companiilor este mai complicată, a atras el atenţia, întrucât exproprierile sunt supuse unor „norme de drept de care nu putem să nu ţinem cont la nivel politic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here