Ucraina respinge relaxarea sancţiunilor contra Rusiei în schimbul revenirii acesteia în înţelegerea privind exportul cerealelor

Ucraina a respins vineri ideea privind o ridicare parţială a sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei în schimbul revenirii acesteia din urmă în înţelegerea care a permis timp de un an exportul cerealelor ucrainene prin porturile de la Marea Neagră, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

„Slăbirea unei părţi a regimului sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse în schimbul restabilirii acordului privind cerealele ar fi un triumf al şantajului alimentar rusesc şi o invitaţie la noi valuri de santaj ale Moscovei”, a motivat Ministerul de Externe ucrainean, într-un mesaj postat pe Facebook de purtătorul său de cuvânt Oleg Nikolenko.

Acesta a reacţionat astfel după publicarea de către ziarul german Bild a unei presupuse scrisori pe care secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a transmis-o ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, în care propune ridicarea parţială a sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei dacă aceasta din urmă revine în acordurile privind exportul cerealelor prin Marea Neagră.

Propunerea lui Guterres ar include revenirea Rusiei în sistemul internaţional de plăţi SWIFT prin crearea unei filiale a Băncii Agricole Ruse, eliberarea sechestrului asupra unor active ruseşti în Europa şi facilităţi de acces în porturile europene. În plus, compromisul ar garanta că navele ruseşti nu vor fi atacate de Ucraina în Marea Neagră.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat joi că a trimis Rusiei „un set de propuneri concrete” menite să reinstituie înţelegerea care permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur.

Moscova a refuzat în iulie prelungirea acestei înţelegeri, acuzând că nu a fost respectată componenta ce prevedea înlesnirea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti, îngreunate indirect prin efectul sancţiunilor financiare occidentale împotriva Rusiei, şi că prea puţine cereale ucrainene au ajuns în ţările sărace, deşi aprovizionarea acestor ţări era scopul invocat de Ucraina şi aliaţii ei occidentali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here