Ucraina şi Canada se angajează să îşi continue cooperarea pe termen lung

Sursa: Pixabay

Premierul canadian Justin Trudeau şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au anunţat luni continuarea programului bilateral de cooperare pe termen lung, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.

Cei doi lideri au avut luni o conversaţie telefonică la finalul căreia şeful guvernului canadian s-a angajat să susţină „Ucraina cât va fi nevoie”.”Canada va continua să le ofere asistenţă militară, umanitară şi financiară”, a asigurat premierul Trudeau pe Twitter.

La rândul său, în cadrul discursului zilnic televizat, preşedintele ucrainean a lăudat luni seara programul „de cooperare pe termen lung în domeniul apărării dintre Ucraina şi Canada”.”Canada a început deja confiscarea bunurilor ruseşti”, a afirmat preşedintele Zelenski, adăugând că „acesta este un exemplu semnificativ pentru toate celelalte ţări ale lumii”.

Canada a antrenat deja peste 36.000 de soldaţi ucraineni din septembrie 2015 şi această misiune a fost prelungită până în martie 2025.

Ottawa a anunţat în martie că misiunea sa de formare a inginerilor ucraineni a fost prelungită până în octombrie şi a anunţat decizia de a oferi instruire în domeniul medicinei de război.

La mijlocul lunii aprilie, cele opt tancuri Leopard 2 promise de Ottawa Kievului au ajuns în Polonia. Aceste tancuri de 55 de tone sunt una din componentele cheie ale arsenalul canadian, fiind printre cele mai avansate echipamente ale sale.

Războiul din Ucraina, în imagini – Zilele 430-432

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here