UE investește 880 de milioane de euro pentru modernizarea căilor ferate poloneze

Comisia Europeană a aprobat două proiecte majore de coeziune, pentru îmbunătățirea căilor ferate poloneze, în sensul creșterii capacității, vitezei și siguranței. Ambele proiecte ar urma să fie gata în 2023 și vor promova calea ferată drept un mijloc de transport curat și competitiv.

Primul proiect, în valoare de 838 de milioane de euro, are ca scop modernizarea unui tronson de 214 kilometri de cale ferată din vestul Poloniei, parte a coridorului pan-european care leagă Marea Baltică și Marea Adriatică. Vor fi îmbunătățite astfel serviciile atât pentru pasageri cât și pentru marfă. Proiectul include înlocuirea liniilor, ranforsarea teramentului, modernizarea podurilor și viaductelor existente dar și construirea unora noi. Astfel, durata drumului va scădea cu jumătate de oră, atât pentru trenurile de marfă cât și pentru cele de călători.

Al doilea proiect, în valoare 43 de milioane de euro, vizează cumpărarea de 930 de vagoane platformă pentru transportarea containerelor. Acestea vor deservi 91 de rute de pe întreg teritoriul Poloniei, conectând terminale maritime și terestre. Scopul este de a transporta mai multe bunuri pe șine, în loc de șosele, pentru a reduce emisiile de carbon și a crește siguranța pe drumuri, prin scăderea numărului de camioane.

„Conexiuni feroviare bune pentru pasageri și marfă vor crește coeziunea teritorială a Poloniei, îmbunătățind și calitatea aerului pe termen lung. Este încă o poveste de succes a politicii de coeziune” a spus Johannes Hahn, comisarul european pentru Vecinătate, Extindere și Politică Regională, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Polonia este cel mai mare beneficiar al fondurilor de coeziune. De la aderarea la UE în 2004, din aceste fonduri a fost finanțată modernizarea sau construcția a 12.200 de kilometri de drumuri, acces la internet de mare viteză pentru 9,1 milioane de oameni și crearea de 151.000 de locuri de muncă.

Pentru următorul exercițiu bugetar, Polonia are 72 de miliarde de euro la dispoziție.

sursă foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here