În ultima sa ședință, Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă a adoptat o hotărâre prin care se aprobă Studiul de fundamentare pentru construirea și operarea unei bănci naționale de sânge, plasmă umană și celule stem prin intermediul unui parteneriat public-privat, dezvăluie Newsweek.ro.

Despre această intenție a Executivului, Newsweek România a scris pe larg, mai ales că specialiștii din sistemul de donare de sânge și de transfuzie, luați prin surprindere de inițiativă, au reclamat că studiul de fundamentare conține date eronate și nu este clar în mult privințe. 

Marea problemă este că Guvernul PSD – la propunerea Comsiei Naționale de Strategie și Prognoză, care a elaborat proiectul de hotărâre de guvern, nota de fundamentare și studiul respectiv – a ales să renunțe la 75% din veniturile care i-ar putea veni din exploatarea, pe cont propriu, a plasmei și celulelor stem obținute de la românii care plătesc oricum asigurări de sănătate.

Potrivit surselor Newsweek, de această decizie păguboasă pentru stat ar urma să beneficieze o entitate, care deocamdată este necunoscută, dar în spatele cărora s-ar afla Darius Vâlcov, cel mai important consilier al Vioricăi Dăncilă. Acesta a fost condamnat în primă instanță la opt ani de închisoare pentru spălare de bani și doi ani pentru operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția.

La sfârșitul lunii februarie, Comisia Națională de Strategie și Prognoză a publicat un proiect de hotărâre de guvern, o notă de fundamentare și „un studiu de fundamentare privind construirea și operarea unei bănci naționale de sânge, plasmă umană și celule stem”.

Comisia a propus ca această bancă, care este intr-adevăr necesară României, să fie realizată printr-un parteneriat public-privat. Suma invocată este uriașă: 180 de milioane de euro, din care peste 45 de milioane de euro ar urma să vină din fonduri de stat, iar restul să fie achitate de partenerul privat care va semna contractul cu guvernul.

Statul va intra în acest parteneriat cu 45 de milioane de euro, din fonduri proprii, urmând ca partenerul privat, necunoscut la acest moment, să acopere restul sumei până la 180 de milioane de euro.

Proporțional, statul va beneficia de doar un sfert din eventualele profituri care vor fi obținute, timp de 25 de ani, din exploatarea plasmei extrase din sângele donat de români.

Asta deși specialiștii din domeniu susțin că suma necesară pentru modernizarea sistemului de transfuzie pe structurile actuale nu depășește suma pe care statul o investește în parteneriatul public-privat.

Dacă ar face singur această investiție, eventual din fonduri europene, Statul ar obține toate beneficiile din vânzarea la export a derivatelor din plasmă, nu doar un sfert, cum s-a gândit Comisia de Strategie și Prognoză. Numai că nu poți beneficia de fonduri europene pentru un proiect în parteneriat public- privat, susțin sursele Newsweek.

Cu 45 de milioane de euro se modernizează întreagul sistem de transfuzie din România, inclusiv cu clădiri și cu mașini de colectă. În primul rând, ar fi o greșeală să se achiziționeze aparatele folosite pentru testarea sângelui și exploatarea plasmei.

Acestea sunt foarte scumpe și peste tot se merge pe sistemul de comodat. Furnizorii de reactivi pentru teste pun la dispoziție, gratuit, și aparatele, căci acestea sunt modernizate permanent“, ne-au declarat surse din sistemul de transfuzie.

Sursa foto: Inquam Photos/George Călin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here