Mircea Geoană este ajuns din urmă (și în această campanie electorală) de incoerențele stridente din parcursul său public, politic, personal.
Recenta investigație a jurnaliștilor de la OCCRP ridică două cortine odată.
1. A readus în forță la masa discuțiilor “problema rusească” din traseul ca de slalom al lui Mircea Geoană.
După ce vreme de 15 ani MG nu a lămurit misterul vizitelor secrete la Moscova, mai nou apar alte mistere. E drept, de data asta vizat nu este propriu-zis Mircea Geoană, ci un personaj care făcuse parte din anturajul său de campanie. Însă asta nu-l face cu nimic mai înger.
Chiar dacă lui Geoană îi vine din nou mai comod să se autovictimizeze decât să lămurească, realitatea este că “problema rusă” atârnă tot mai greu și ar fi surprinzător ca în cele din urmă să nu-l scufunde. Căci nu e doar veche, ci pare și mereu actuală.
În orice caz, pentru un candidat la prezidențiale, care și-a centrat ca nici un altul marketingul politic pe un americanism notoriu și, de când cu funcția în care a activat la NATO, pe un nord-atlantism pur-sânge, Mircea Geoană este în mod bizar de constant bântuit de fantome moscovite. Și, poate, cu atât mai bizar este acest lucru cu cât nebuloasa de la est mai învăluie atât de persistent doar nume precum Simion și Șoșoacă. Tainică proximitate!
2. Un alt element pus în lumină de investigația OCCRP poate fi rezumat astfel:
- În perioada în care era încă secretar general adjunct la NATO, Mircea Geoană spunea, public, că va vorbi despre o eventuală candidatură la președinția României abia după ce își va termina “job-ul de la NATO”. Totuși, aflăm acum că în timpul ăsta avea deja un soi echipă de campanie, deci omul luase, discret, startul. Ba mai mult, coordonatorul echipei de campanie făcea business cu un rus implicat în propaganda putinistă. Ba încă și mai mult, toate astea se petreceau în plin război dus de Rusia în Ucraina, altfel spus la granița României, țară al cărei președinte Mircea Geoană mai visează o tură că va fi….
A naibii încurcătură, a naibii încrengătură! Ai zice că mai “Geoană” de atât, nici că se putea!
Incoerențele din traseul lui Mircea Geoană sunt, așadar, cât casa, cel puțin pe partea ce ține de Rusia.
Din nefericire pentru domnia sa, dar din nefericire și pentru electoratul care îl va întâlni pe buletinul de vot la prezidențiale, incoerențele curg și pe alte canale decât cel ilustrat mai sus, să-i zicem geopolitic.
Curg, de pildă pe canalul politic. Pentru a ajunge la Cotroceni, Mircea Geoană s-a profilat în ultima vreme ca o figură proaspătă și mai ales independentă.
Proaspătă, dar cu ce drept? Căci de trei decenii tot orbitează în jurul sferei puterii, dovadă funcțiile deținute până acum în aparatul de stat.
Independentă, dar cum așa? A fost o viață înregimentat în PSD. A condus acest partid, a candidat din partea lui (pentru Primăria Capitalei, pentru Președinția României, pentru un fotoliu de parlamentar). Bonus: a avut relații binecunoscute cu oameni deloc de rând, ca Marian Vanghelie sau Sorin Ovidiu Vîntu. Nu trebuie, nu poate fi uitat așa ceva!
Desigur, fiecare dintre noi, inclusiv Mircea Geoană, are libertatea de a decreta orice îi trece prin cap despre propria persoană. Dar asta nu poate ține loc de adevăr, iar trecutul, chiar dacă uneori poate fi dat uitării, totuși nu poate fi șters.
Apoi, incoerențele curg-fluviu și pe canalul personal.
Tatăl a fost general în perioada comunistă, soacra a fost cercetată pentru cât de “revoluționară” ar fi fost în decembrie ’89, iar cumnatul său a fost condamnat la ani închisoare și imediat a fugit din țară.
Pentru un candidat ce se prezintă imaculat și strașnic orientat spre clădirea unui viitor mai luminos, istoricul celor mai apropiați din propria familie pare înecăcios de nebulos.
Aer occidental la suprafață, dar dedesubturi profund orientale sub temelie. American și atlantist la vedere, dar descurajant de constant atins de mistere rusești, dincolo de aparențe. Independent din vorbe, azi, dar atât de profund implicat în partid, ieri. Acesta este portretul original al lui Mircea Geoană.
Nu e vorba că nu ar avea, chiar și așa, dreptul său constituțional, ca orice alt cetățean, la o (nouă) candidatură la Președinția României. E vorba, în schimb, că Mircea Geoană îi este dator electoratului să o facă sub steag autentic, iar nu așa cum le place îndeobște rușilor, sub steag fals.
Pe urmele unei lumi în plină schimbare. Am împlinit cinci ani și ne-ați convins să nu ne oprim aici
