Un deputat USR demisionează din partid și din Parlament: Dacă corupţia e un cancer al societăţii, pensia specială e un fel de COVID

Sursa: Facebook

Deputatul Cornel Zainea îşi anunţă demisia din USR şi din Parlament, precum şi faptul că în acest moment evaluează implicaţiile unei candidaturi independente la Camera Deputaţilor, în Ilfov, transmite Agerpres.

Într-un mesaj postat pe Facebook, el a arătat că USR „şi se pare că şi PLUS” devin partide în care câştigă cine „are control pe filială”.

„În 2016 am intrat în politică plin de entuziasm şi dorinţă. Nu ştiam cum trebuie construit un partid sau cum ar trebui să fie lucrurile în Parlament, dar am descoperit pe parcurs că ambele merg pe drumul greşit. Am luptat în USR pentru principiile şi valorile în care cred. Pentru interzicerea cumulului de funcţii care creează baroni locali. Pentru vot reprezentativ. Pentru transparentizarea cheltuirii sumelor forfetare ale parlamentarilor. Am vorbit sistematic despre meritocraţie, despre cum ar trebui să măsurăm performanţa unui parlamentar. Unele din aceste lupte le-am pierdut. USR şi se pare că şi PLUS devin partide în care câştigă cine ‘are control pe filială’. Demisionez din USR. Dar şi din Parlament”, a scris Zainea.

El a apreciat că „doar un mesaj politic extrem de puternic” mai poate produce schimbările pe care societatea le aşteaptă de 30 de ani.

„Limitarea mandatelor pentru orice funcţie publică. Vot pentru persoane, nu pentru liste. Un stat în care oamenii ajung în funcţii pe merit, nu un stat capturat de impostori. Într-un gest de onoare pe care îl consider obligatoriu, fiind ales deputat pe listele USR, mi-am dat şi demisia din Parlament. Oricum ar fi urmat s-o fac în ultima zi de mandat, pentru a nu rămâne cu tinicheaua pensiei speciale agăţată de coadă. E o discuţie mai veche între parlamentarii USR, încă de la preluarea mandatelor, de care colegii mei sper să nu uite. Dacă corupţia este considerată un cancer al societăţii româneşti, cred că pensia specială este un fel de… COVID: îi omoară cu zile pe cei vulnerabili, în timp ce ‘norocoşii’ nu prezintă niciun fel de simptome”, a menţionat Zainea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here