Un francez a fost arestat după ce a sunat de 27.000 de ori la Poliție și a adresat insulte

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost arestat în apropiere de Lyon, estul Franţei, sub suspiciunea că ar fi hărţuit membri ai Poliţiei şi ai Jandarmeriei, în special femei, cu aproximativ 27.000 de apeluri telefonice efectuate între aprilie şi mai, a informat vineri Poliţia, relatează AFP.

„Foarte cunoscut” justiţiei „pentru fapte similare”, bărbatul a fost localizat într-un hotel de la periferia oraşului Lyon, unde a fost arestat miercuri dimineaţă.

Între 7 aprilie şi 18 mai, bărbatul ar fi apelat 14 servicii ale Poliţiei sau Jandarmeriei de pe teritoriul naţional, făcând în special „observaţii de natură sexuală funcţionarelor şi uneori rostind insulte”. În total, 34 de victime au fost identificate în cadrul procedurilor.

O expertiză psihiatrică a suspectului efectuată în timpul custodiei sale arată că bărbatul avea discernământ în momentul comiterii faptelor.

Bărbatul, care şi-a recunoscut faptele însă nu a fost în măsură să le explice, urma să fie adus vineri în faţa parchetului din Lyon pentru a fi trimis în judecată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here