Negarea violului sistematic a fost un pilon central al mesajelor lobby-ului pro-Hamas. Iar de-a lungul istoriei acest flagel nu a fost pedepsit.
A fost masacrul de la Hamas din 7 octombrie atât de îngrozitor încât să justifice răspunsul brutal al Israelului? Întrucât contra-invazia Gaza a ucis de câteva ori mai mulți oameni, întrebarea este esențială pentru orice discurs serios pe o problemă atât de emoționantă și de impact. În acest context, luni, ONU a emis – lucru ce părea deja improbabil – un raport util (poate fi citit AICI), confirmând existența atrocităților sexuale.
Ar trebui scrise cărți despre motivul pentru care Războiul din Gaza a inflamat o lume care, prin comparație, pare indiferentă nu numai față de dezastrul din Ucraina, ci și față de conflictele care au ucis zeci de mii de oameni din Sudanul de Sud până în Darfur și Rwanda, din Africa centrală până la represiunea împotriva uigurilor și a minorității rohingya, în Asia. Nivelul de obsesie față de Gaza este de așa natură încât ar fi de ajutor un nivel corespunzător de cunoștințe.
De altfel, asta e valabi în ambele sensuri. Partizanii Israelului ar trebui să înțeleagă faptul că campionii lor îi asupresc într-adevăr pe palestinienii din Cisiordania în moduri care sunt greu de apărat și care ar fi stârnit furie chiar și în rândul unor populații mai calme decât palestinienii. Apărătorii Hamas ar trebui să știe că eroii lor nu încearcă în niciun fel să pună capăt lucrurilor de mai sus, ci mai degrabă să le perpetueze; ei caută să distrugă o soluție cu două state și să promoveze un război perpetuu în care speră să ștergă Israelul de pe fașa Pământului și să instaleze o teocrație islamică într-o parte cât mai mare a lumii (în cadrul căreia, apropo, comunitatea trans și genul non-binar nu s-ar simți în siguranță).
Dar de ce să vorbim despre context, istorie sau perspectivă globală? Este un demers prea ambițios atunci când există o negare atât de răspândită chiar și a faptelor elementare aflate la îndemână.
Pe rețelele de socializare sunt vehiculate numeroase prostii. Unele dintre ele încearcă să lege cumva Israelul de brutalitatea împotriva împotriva lui. Unii neagă cifrele – 1.200 de oameni au fost uciși, peste 200 de ostatici capturați, inclusiv copii mici. Și, în principal, apărătorii Hamas neagă zeloși rapoartele persistente despre torturi sexuale înfiorătoare care au însoțit incendierea până la moarte a familii întregi și mitralierea a sute de tineri la un concert rave. Raportul ONU a constatat că aceasta este o minciună.
O a doua linie de apărare este că orice abuzuri ar fi putut avea loc, nu fuseseră ordonate de Hamas, fiind comise de cei rămași în urmă, care au pătruns în Israel într-un al doilea și al treilea val, prin breșele din gardul de la graniță. Raportul nu a fost concludent în această privință, dar ar trebui să fii deosebit de naiviîn privința teroriștilor jihadiști pentru a încerca atât de mult să-i dezvinovățești.
O a treia linie de apărare ține de whataboutism – afirmația că și Israelul comite violență sexuală împotriva prizonierelor palestiniene. Raportul se referă vag la afirmații ale palestinienilor privind un comportament problematic, dar nu ia partea nimănui. Asta e foarte rău. În Israel, ca și în SUA sau Marea Britanie sau în orice altă țară democratică, pot avea loc abuzuri comise de indivizi și pot exista chiar cazuri de instituții care se uită în altă direcție. Însă asemenea situații reprezintă cu totul altceva decât armata de zombi drogați care se dezlănțuie în zone civile, hăcuind și pângărind cadavre într-o frenezie maniacală, amplificată de fanteziile hidoase ale fecioarelor cerești care-i așteaptă pe „martiri”.
Raportul Națiunilor Unite a găsit „motive rezonabile pentru a crede” că victimele din Israel au fost agresate sexual, existând inclusiv viol și viol în grup. „În majoritatea acestor incidente, victimele supuse violului au fost apoi ucise”, se arată într-un comunicat de presă. „Echipa misiunii a găsit, de asemenea, un model de victime, în mare parte femei, găsite complet sau parțial goale, legate și împușcate în mai multe locuri”.
Raportul de 23 de pagini spune că echipa a găsit, de asemenea, „informații clare și convingătoare” că unele dintre femeile și copiii duși de Hamas în Gaza, în acea, au fost supuși „violului și torturii sexualizate și tratamentelor crude, inumane și degradante sexualizate”. Documentul mai precizează că există „motive rezonabile să credem că această violență poate fi în desfășurare”.
Echipa a fost condusă de Pramila Patten, reprezentantul special al ONU pentru violența sexuală în conflict, și a inclus un patolog criminalist și specialiști în tratamentul etic pentru supraviețuitorii violenței sexuale. Echipa a intervievat supraviețuitori și martori și a parcurs peste 5.000 de fotografii și aproximativ 50 de ore de filmări ale atacurilor. Totodată, a vizitat o morgă, o bază militară și locațiile mai multor atacuri.
Raportul a cerut „un proces de investigație complet” pentru a determina măsura în care Hamas, ca organizație, a fost în mod specific vinovat.
Acest lucru vine pe fondul tensiunilor continue dintre Israel și ONU privind pretențiile – într-adevăr, dovezile – că unii membri ai UNRWA (agenția ONU pentru ajutorarea palestinienilor) au participat la invazia din 7 octombrie și că organizația este, în diferite moduri, complice cu activitățile Hamas în fâșie. Este complicat, întrucât organizația rămâne un element critic pentru educația, sănătatea și serviciile sociale oferite într-un teritoriu care acum a fost devastat, cu peste un milion de persoane strămutate. Și totodată nu este atât de complicat. ONU este văzut în Israelul zilelor noastre ca o organizație dedicată complet faptului de a găsi vină în acțiunile sale, în detrimentul total absurd al altor probleme globale.
Într-un rar cuvânt bun despre ONU, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe israelian, Lior Haiat, a postat că Israelul „salută recunoașterea explicită (a) comiterii de crime sexuale de către Hamas”.
Terorismul sexual este departe de a fi singura crimă comisă de Hamas. De peste 30 de ani, grupul desfășoară o campanie teroristă – atentate sinucigașe cu bombă, împușcături și înjungheri, atacuri cu rachete – al cărei scop este împiedicarea păcii între Israel și palestinieni.
În Gaza, a preluat puterea cu forța de la Autoritatea Palestiniană și conduce un stat polițienesc nemilos. A cheltuit o avere din ajutorul pentru dezvoltare și cel umanitar, pe care le-a confiscat și reutilizat pentru a construi o rețea extraordinară de tuneluri, întinsă pe sute de kilometri, în care liderii săi se ascund cu ostaticii lor – sugari, femei și persoane în vârstă, oameni smulși din casele lor.
Când provoacă Israelul la războaie care produc devastări îngrozitoare asupra populației sale captive – și exact în acest punct ne aflăm astăzi – pentru Hamas este un succes, iar nu un eșec. De reținut faptul că ei încă refuză, fără să dea socoteală și într-un mod incredibil, să se predea sau chiar să accepte exilul.
Este greu de exprimat în cuvinte cât de ignorantă sau de sucită ar trebui să fie o persoană pentru a sprijini această mafie teroristă – sau pentru a nu simți cel puțin simpatie pentru obiectivul Israelului de a pune capăt controlului asupra vieții a milioane de oameni. Nivelul de ignoranță concurează cu cel al occidentalilor care au susținut ori s-au alăturat ISIS în urmă cu un deceniu.
Acel grup jihadist a fost, desigur, colegul de drum al Hamas, când vine vorba de crime sexuale. „Luptătorii” săi au comis viol sistematic, sclavie sexuală și alte forme de violență sexuală împotriva femeilor și fetelor din zonele aflate sub controlul lor. Yazidii, un grup minoritar religios cu credințe și practici distincte, au primit un tratament deoseit de brutal din partea militanților ISIS. Grupul a capturat și a înrobit mii de femei și fete yazidi, supunându-le violurilor, sclaviei sexuale, căsătoriilor forțate și altor forme de violență sexuală. Multe dintre aceste femei și fete au fost ținute captive în închisori improvizate sau vândute în piețe ca niște mărfuri.
De asemenea, trebuie remarcat faptul că, deși aceste grupuri jihadiste probabil au dus astfel de crime pe noi culmi, totuși ele nu au și inventat genul. În mod tragic, de-a lungul istoriei, violența sexuală împotriva femeilor a fost o caracteristică recurentă a conflictelor din întreaga lume.
Doar câteva exemple:
- În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a avut loc pe scară largă, în special în zonele ocupate de puterile Axei. Cel mai infam caz este sistemul de sclavie sexuală militară instituit de armata imperială japoneză, cunoscut sub numele de „Femeile de confort”, în care femei și fete din teritoriile cucerite, în primul rând Coreea, China și Filipine, au fost constrânse sau răpite pentru aservire sexuală.
- Împărțirea Indiei Britanice în India și Pakistan, în 1947, a fost însoțită de violențe comunale pe scară largă, inclusiv violuri în masă și violență sexuală împotriva femeilor din toate comunitățile religioase.
- În timpul războiului civil nigerian, din 1967-1970, cunoscut și sub numele de războiul din Biafra, violența sexuală împotriva femeilor și fetelor a fost larg răspândită.
- În războiul din 1971, care a dus la independența Bangladeshului față de Pakistan, violența sexuală pe scară largă a fost comisă de armata pakistaneză și de colaboratorii săi locali împotriva femeilor și fetelor bengaleze.
- Mai recent, la începutul anilor 1990, forțele sârbe bosniace s-au angajat în campanii sistematice de violuri care le-au vizat pe femeile bosniace și croate. Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie a urmărit mai multe cazuri de violență sexuală ca crime de război, crime împotriva umanității și genocid.
- În timpul genocidului din Rwanda, din 1994, violența sexuală a fost folosită ca armă de război de către milițiile hutu împotriva femeilor și fetelor tutsi. Violul a fost larg răspândit și multe femei au fost supuse violenței sexuale brutale, inclusiv violuri în grup, mutilări și sclavie sexuală. Tribunalul Penal Internațional pentru Rwanda (ICTR) a urmărit mai multe cazuri de violență sexuală ca crime de război și crime împotriva umanității. Cu toate acestea, ca și în Bosnia, mulți autori s-au sustras justiției.
- Conflictul din Republica Democratică Congo a fost marcat de violență sexuală pe scară largă împotriva femeilor și fetelor, comisă de către diferite grupuri armate, inclusiv forțe guvernamentale, miliții rebele și miliții străine. ONU a condamnat în mod repetat acest lucru, dar nu a fost luată nicio măsură semnificativă.
În fiecare exemplu, violența sexuală împotriva femeilor a fost folosită ca tactică de război pentru terorizarea și controlul populațiilor civile. Pedepsele care au fost aplicate până acum nu sunt nici măcar pe măsura faptei. Așadar, chiar dacă Israelul reușește să elimine capacitatea Hamas de a face mai mult în Gaza, omenirea va avea încă destul de mult de lucru înainte de a-și putea celebra realizările, ca specie.
