Evreii ultra-ortodocși votează pentru naționalism și apoi refuză să lupte. Numărul lor în creștere face acest lucru să nu mai țină. Indignarea crește pe măsură ce se apropie aprilie.
Puțini vor fi surprinși să afle că războiul costisitor din Gaza provoacă revolte politice în Israel. Dar problema principală nu ține de lucrul la care s-ar putea aștepta cei mai mulți – viitoare aranjamente cu palestinienii. Mai degrabă, e vorba de indignarea față de refuzul larg răspândit al populației ultra-ortodoxe de a servi în armată. Se profilează un termen limită pentru aprilie.
Pe problema cea mare despre care oamenii se informează de la știri, lumea pare împărțită. În rândul celor care nu ignoră faptele, există argumente legitime atât pentru a spune că, după masacrul din 7 octombrie, Hamas trebuie zdrobit cu orice preț, cât și pentru a crede că Israelul a mers prea departe sau că a acționat greșit. Criticile sunt mai puternice, dar sondajele sugerează că, în SUA cel puțin, sprijinul pentru Israel rămâne destul de puternic.
Dar chiar și criticii Israelului ar putea fi interesați de tărăboiul iscat pe marginea evitării înrolării de către ultra-ortodocși, care sunt cunoscuți în Israel ca Haredim (iar în SUA, oarecum incorect, ca Hassidim). Cu șapte copii în medie, această comunitate s-a transformat într-o sectă separată, reprezentând o șesime dintre evreii israelieni; o comunitate în care devotamentul față de o versiune fundamentalistă a religiei evreiești întrece orice, iar modernitatea este ținută la distanță.
În primele zile ale statului, haredimilor li s-a dat o cotă de câteva sute de înțelepți Tora care să fie scutiți de la înrolare, în mod informal – pentru a păstra învățarea religioasă academică, după decimarea acesteia în timpul Holocaustului. Naționalistul Menachem Begin a ajuns la putere în 1977, cu o majoritate parlamentară dependentă de politicienii haredi, și a extins imediat scutirea pentru oricine studiază în yeshiva, seminariile evreiești. Astfel a început una dintre înșelătoriile spectaculoase ale actualei epoci; este, din punctul meu de vedere, interesantă la nivel global, întrucât este legată de orice – de la economie la demografie, teologie și etică până la cele mai înalte șmecherii politice.
Este o problemă majoră cu care se confruntă multe națiuni: ce-i de făcut cu fundamentaliștii? În anumite părți ale lumii arabe, variantele violente s-au răsculat devastator; în alte părți, acestea au fost complet interzise, rezultând state polițienești. În Europa, un asemenea radicalism este larg acceptat pe baza libertăților liberale; care are un mod de a se întoarce. În SUA, creștinii evanghelici și coastele liberale ar putea la fel de bine să locuiască în țări separate.
Ani buni am dezbătut problema Haredi cu figuri religioase evreiești (un demers recent – AICI). Multă vreme, schimbarea a părut fără speranță. Și apoi a venit cel mai lung război pe care l-a cunoscut Israelul de la fondare, în 1948.
Când atât de mulți își sacrifică viețile și când povara publicului care servește este în creștere la niveluri debilitante din punct de vedere fizic și economic, faptul că atât de mulți evită recrutarea creează o furie de nestăpânit.
Planează un termen-limită, în aprilie, pentru înrolarea lor ca pe toți ceilalți sau pentru adoptarea unei legislații care să îi scutească în mod oficial. Furia publicului față de dezastrul din 7 octombrie este de așa natură încât protestele în masă împotriva guvernului sunt deja pregătite să revină în stradă; dacă guvernul alege această din urmă cale în problema proiectului haredi (AICI, o analiză a legii propuse), nivelul de furie ar putea deveni insuportabil din punct de vedere politic.
Asediata coaliție a lui Benjamin Netanyahu, despre care sondajele arată că ar pierde orice noi alegeri, depinde de haredi; așteptați-vă la tactici de întârziere și mașinațiuni febrile.
Într-o evoluție majoră, ministrul Apărării, Yoav Gallant, a anunțat săptămâna trecută că nu va depune proiectul de lege privind scutirea, promis de Netanyahu partidelor haredi, decât dacă sunt de acord partidele care reprezintă centrul-stânga – iar acestea nu vor fi de acord. Haredi l-au avertizat pe Netanyahu că, dacă nu găsește o soluție, îi vor doborî guvernul. Dacă încearcă o soluție, se poate aștepta la milioane de oameni pe străzi.
Israelul a mai cunoscut momente similare, dar acesta poate fi decisiv întrucât chiar, și în absența unui context de război, creșterea sectorului Haredi a făcut situația nesustenabilă din toate punctele de vedere.
Este greu să găsești o paralelă în istoria națiunilor pentru o astfel de situație – un mediu de securitate care necesită în mod clar o armată permanentă mare, recrutare universală adoptată în principiu, dar totuși cu un grup atât de mare scutit (și apoi, desigur, există problema celor 2 milioane de cetățeni arabi, de asemenea scutiți). Sub o anumită definiție plauzibilă a situației, e ceva fără precedent.
Toate acestea sunt și mai problematice când sunt luate în considerare tendințele demografice. Dată fiind fecunditatea lor extremă, proporția ultraortodocșilor în populație se dublează cu fiecare generație. Chiar dacă tendințele se schimbă și ultra-ortodocșii nu vor fi majoritari în 40 de ani (și evaluez că într-adevăr nu vor fi din cauza uzurilor, deoarece propria lor situație devine imposibilă și economia nu îi poate susține), este clar că va fi totuși o comunitate. Ceea ce poate fi numit în mod corect o evaziune în masă este totodată și ceva absurd.
Argumentul oferit de conducerea comunității nu este doar că studiul religios este important și nu doar că este atât de important încât nu poate fi amânat nici măcar câțiva ani, ci că contribuie în mod specific la securitate nu mai puțin decât serviciul militar (câțiva zeloși chiar sugerează că contribuie mai mult). Pe măsură ce Israelul își numără sutele și miile de morți, o astfel de îndrăzneală face sângele să fiarbă nu numai în rândul secularilor, ci și al religioșilor non-haredi.
Faptul că aproape toți haredimii votează, într-un fel sau altul, pentru coaliția de dreapta-religioasă, garantând mai multă ocupație în Cisiordania și mai multe războaie în care marea lor majoritate nu vor lupta, adaugă amestecului o extremă și rară ipocrizie. Este o insultă la adresa inteligenței. Este într-adevăr o rușine pentru iudaism și o încălcare șocantă a principiului lui Kol Yisrael Arevim Zeh Ba-zeh – noțiunea de responsabilitate reciprocă evreiască.
În termeni practici, sub statu quo-ul reglementărilor Ministerul Apărării, haredimii sunt scutiți atâta timp cât rămân în yeshive, ceea ce îi determină pe mulți să evite și munca până când sunt prea bătrâni (sau au familii prea numeroase) pentru a fi înrolați, în general în jur de 30 de ani. Populația haredi a explodat atât de mult încât acesta este principalul factor în actualul nivel de 30% de nerecrutare în rândul bărbaților evrei israelieni. Ultimele cifre disponibile arată că din rândurile haredi servesc în armată aproximativ 10%.
Din cauza acestei structuri de stimulente, problema devine și mai profundă – nu doar evitarea serviciului militar, ci și participarea scăzută la forța de muncă. Doar jumătate dintre bărbații haredi lucrează, iar un număr semnificativ dintre aceștia lucrează în slujbe uneori fictive, în vasta birocrație a serviciilor religioase puternic subvenționate din țară. Adesea, acesta este un mijloc de trai modest – iar întreaga configurație garantează atât sărăcia în rândul comunității haredi, cât și o povară tot mai mare pentru publicul care muncește cu adevărat.
Nu în ultimul rând, situația muncii nu este în acest punct doar din cauza mecanismului nebunesc care stimulează evitarea înrolării. Este, de asemenea, o consecință a unui sistem educațional independent care nu pregătește studenții pentru o piață modernă a muncii. În acest moment, și cu tot respectul pentru studiile religioase, este pur și simplu devastator faptul că atât de mulți israelieni nu studiază matematica și știința în liceu.
Este greu de înțeles cum Israelul poate permite ca acest edificiu beteag să rămână în picioare. Economia se va prăbuși. Societatea se va dezintegra. Va exista, foarte probabil, violență. Secularii vor începe și ei să se eschiveze de la înrolare. Startup Nation va fi ca praful în vânt.
Nu sunt multe de discutat cu conducerea haredi – sunt cinici și politicieni meschini, iar asta îi include pe mulți dintre venerații lor rabini. Se tem că educația, serviciile și munca vor duce la abandon în sectorul și au dreptate. Faptul că asta ar alege înșiși tinerii haredi nu demonstrează decât cât de necesar este. Nicio societate funcțională nu poate supraviețui cu o proporție atât de mare și în creștere de oameni care își dedică întreaga viață unei religii și depind material de alții.
Deci, ce ar trebui să fie Israelul modern? Să renunțe și să devină un Iran evreu? Să-și pună credința în Cel Atotputernic? În liniște să-i convingă pe haredi, unul câte unul, mângâindu-se cu rezultate modeste? Nu este timp.
În trecut, s-a acordat mult credit narațiunii auto-păguboase că situația nu poate fi schimbată prin coerciție. De ce poate fi constrânsă o persoană laică? Majoritatea soldaților au fost cel puțin implicit constrânși; dacă s-ar fi opus, ar fi cunoscut închisoarea din interior. Bineînțeles că pot fi constrânși. Atâta doar, că va fi neplăcut. Haredi vor face iad și deseori vor alege închisoarea – până când se vor opri.
Dar nu trebuie să fie așa. Există o metodă mai eficientă. Nu prin coerciție, ci prin bugetare.
Liberalii din întreaga lume au o tendință ciudată de a evita lupta pentru liberalism, în numele libertății și al unei toleranțe fără limite pentru tot felul de nebunii. Atunci când acest lucru contribuie la creșterea iliberalismului – așa cum se întâmplă în Europa – este un paradox. Secularii israelieni au o tendință suplimentară de a complica lucrurile cu neliniște, dispute și introspecție. Dar este într-adevăr destul de simplu ceea ce trebuie să facă Israelul cu acest dezastru.
Școlile care nu predau un curriculum de bază nu ar trebui să mai primească un shekel de la stat. Treptat.
Ar trebui adoptată o lege de recrutare pentru toți, în cazul haredim acordând o cotă modestă pentru înțelepții Tora, așa cum fusese în primele zile ale statului (iar deocamdată, cetățenii arabi ar trebui să aibă opțiunea serviciului național). Școlile care nu se încadrează în mod semnificativ vor pierde finanțare. Din nou, treptat.
Vrei să păstrezi „lumea Torei”? Foarte bine, dar după armată; ca lumea cunoașterii în cazul universităților. Acea lume contribuie și la securitate. Poate chiar mai mult.
Dacă cumva nu va funcționa, Israelul ar putea lua în considerare să-i trateze pe haredi la fel ca pe seculari, adică pedeapsa cu închisoarea pentru evaziune. Dar va funcționa.
Pentru ca toate acestea să se întâmple, aripa dreaptă nu poate fi la putere. Dreapta nu va face niciodată nimic din toate acestea, deoarece are nevoie de haredim pentru orice majoritate în Knesset și, prin urmare, este șantajabilă. Dreapta nu a avut niciodată o majoritate fără ultra-ortodocși. Fiecare victorie a dreptei în alegeri – după care au format o coaliție care uneori a fost diferită – a fost definită printr-o simplă ecuație: o majoritate pentru Likud plus extrema dreaptă plus național-religioasă plus haredi. O pierdere la dreapta a fost definită de o majoritate pentru toți ceilalți. Un fel de sistem cu două partide.
Prin urmare, pentru Israel este un imperativ național ca dreapta să fie îndepărtată de la putere la următoarele alegeri și ca forțele care o înlocuiesc să insiste asupra planului de mai sus. Curriculum de bază și o rezoluție a proiectului de evaziune – sau pierdere de finanțare. Pe parcurs, un astfel de rezultat va duce la politici mai sănătoase și în problema palestiniană, iar șansele de pace regională vor crește considerabil.
Problemele care par de nerezolvat sunt uneori rezolvate destul de repede atunci când mintea este concentrată. Dezastrele pot concentra mintea, iar Israelul se confruntă (împreună cu palestinienii) cu un dezastru. Poate vor mai apărea și alte epifani. Și pe partea palestiniană.
