Un Mustang SUV, electric și 4×4 mai este un Mustang? Ford crede că da

sursa: Jalopnik.com

Ford Mustang Mach-E este un Mustang cum nu a mai fost altul. Noua mașină este o adevărată revoluție pentru legendarul model american. Nu mai vorbim despre o mașină sport cu două uși, tracțiune spate și un motor V8 mare pe benzină amplasat în față. În schimb, Mustang Mach-E este un SUV cu patru uși, tracțiune integrală și motor electric. Este opusul diametral al Mustangului, așa cum a fost el cunoscut până acum.

Mustang Mach E este și primul crossover complet electric al Ford. Mașina se lansează abia astăzi, dar jurnaliștii de la Jalopnik au găsit fotografii, prețuri și restul detaliilor chiar pe site-ul oficial al Ovalului Albastru.

Noul Mustang revoluționar nu este menit să rivalizeze cu verii pe benzină din paddockul Ford, ci cu Tesla. Modelul de bază, potrivit Jalopnik, începe de la 43.895 de dolari (Tesla Model Y – 39.000) și va avea o autonomie de 230 de mile (370 de kilometri, cât Tesla Model Y).

Pentru cei care vor să renunțe la experiența Mustang, va fi disponibil și vârful de gamă GT, care promite că accelerează până la 100 de kilometri pe oră în puțin peste 3 secunde. Prețul este pe măsură, peste 60.000 de dolari.

La designul exterior se pot observa urme ale ADN-ului familiei Mustang. Farurile și stopurile sunt foarte similare cu cele de la actuala generație a Mustangului obișnuit.

În schimb, interiorul pare inspirat de la Tesla, cu ecranul uriaș pe centru de pe care se controlează funcțiile mașinii.

Mașina ar urma să apară pe piață anul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here