Nivelul periculos atins de iluzia republicană cu privire la revolta de la Capitoliu

Foto: Unsplash

„Revizionismul partidului, din 6 ianuarie, este un pas mare pe un drum întunecat”, notează The Economist.

<< La o săptămână după ce un grup de susținători ai lui Donald Trump au atacat Capitolul, Kevin McCarthy era încă suficient de șocat de experiență pentru a o prezenta cu acuratețe. „Președintele poartă responsabilitatea atacului de miercuri asupra Congresului de către mulțimea agitată”, a declara liderul californian al Republicanilor din Camera Reprezentanților, despre care s-a spus că urla în telefonul său, la Donald Trump, pe 6 ianuarie, chiar în timp ce huliganii MAGA escaladau ferestrele biroului său. „Ar fi înțelept să fie deschisă o cercetare a faptelor”.

Dar după o călătorie în Florida, făcută pentru a-l vedea pe Trump, McCarthy a dat înapoi. El a sugerat că fostul președinte a făcut tot ce a putut pentru a opri revolta și, gândindu-se mai mult, a simțit că singura cercetare a faptelor care se mai impunea era stabilirea motivului pentru care Capitoliul nu a fost mai bine pregătit pentru o invazie a 10.000 de insurecționiști. S-a opus unei propuneri democratice pentru o investigație bipartizană, după modelul comisiei din 11 septembrie. După ce omologul său democrat, Nancy Pelosi, l-a invitat săptămâna trecută să numească cinci republicani pentru o anchetă a Camerei inferioare, opțiunile lui McCarthy au inclus doi adepți ai teoriei conspirației lui Trump, care au contribuit la răspândirea minciunii privind furtul alegerilor, pe care se bazase insurecția, și care au criticat imediat ancheta ca fiind o înșelătorie. Când doamna Pelosi i-a respins, dl McCarthy și-a retras ceilalți trei nominalizați, a condamnat ancheta și i-a denunțat ca „republicani Pelosi” pe doi membri republicani ai Camerei, care se arătaseră dispuși ca, independenți, să ia parte la aceasta – Liz Cheney și Adam Kinzinger, ambii conservatori fermi. În ziua deschiderii anchetei, săptămâna aceasta, al treilea în rang după domnul McCarthy, Elise Stefanik, a spus că insurecția a fost vina dnei Pelosi.

Deși include elemente ale jocurilor partizane din trecut, acest lucru este revoluționar. De exemplu, amintește de un efort conservator anterior pentru a delegitimiza un președinte democrat: milioane au crezut că Barack Obama era un musulman născut în străinătate. Totuși, această minciună nu a fost îmbrățișată de liderii republicani. În schimb, fantezia că domnul Trump a fost jefuit victorie de către Joe Biden a fost promovată activ sau acceptată în liniște de către cei mai mulți dintre ei. Doar o mână de republicani, inclusiv doamna Cheney și domnul Kinzinger, au respins-o ferm.

În mod similar, domnul McCarthy și colegii săi din Camera Reprezentanților au vânat-o odată pe Hillary Clinton din cauza unei acuzații mincinoase că ar fi fost responsabilă pentru un atac asupra oficialilor americani, așa cum aceștia o urmăresc acum pe doamna Pelosi. Cu toate asta, puțini americani, inclusiv ei înșiși, știau sau le păsau de îndepărtatul incident din Benghazi, în Libia. Episodul violent pe care McCarthy și majoritatea republicanilor din Cameră îl denaturează sau pe care îl lasă de izbeliște, în speranța că vor minimiza implicarea domnului Trump, nu ar fi putut fi mai vizibil sau mai semnificativ. Nici nu ar fi putut fi documentat mai grafic, așa cum a fost subliniat de mărturiile de deschidere ale anchetei, date de patru ofițeri de poliție care au luptat împotriva insurecționiștilor.

Filmele de acțiune de la Hollywood au fost mai puțin dramatice decât scenele pe care le-au descris. Aquilino Gonell, un veteran irakian, a descris o „bătălie medievală” în care, cu sângele curgându-i din ambele mâini, a luptat pentru supraviețuire. Harry Dunn și-a amintit de revoltații care înaintau spre el, scandând „Boo fucking nigger”, în apropiere de sfânta sfintelor democrației americane, Rotonda Capitolului. Michael Fanone a descris momentele recurgând la camera sa video, pentru a completa spațiile libere, întrucât fusese târât prin mulțime, electrocutat până când a suferit un atac de cord, apoi bătut până a fost lăsat inconștient. Toți ofițerii – negri, albi și maro – au declarat sau au sugerat că domnul Trump este responsabil; „Trump ne-a trimis”, și-a amintit unul că spusese unul dintre atacatori.

Mărturii mai îngrozitoare se aud rar pe Capitol Hill, iar evenimentele descrise avuseseră loc acolo. Cu toate acestea, majoritatea alegătorilor republicani consideră că s-a petrecut deja prea mult timp cu insurecției, că dl Biden a fost în principalul vinovat de aceasta și că, după cum știe dl McCarthy, ancheta are puține șanse să schimbe acest lucru. Negarea de acest tip este, din nou, una familiară – domnul Trump a trecut astfel prin două proceduri de punere sub acuzare. Totuși, pe această scară și într-o astfel de problemă, este și una fără precedent. Este o dovadă a ceea ce Jonathan Rauch descrie într-o nouă carte, „The Constitution of Knowledge”, drept o „criză epistemologică” căreia viitorul democrației americane îi este acum ostatic.

Domnul Rauch (odată la acest ziar, acum la Brookings Institution) recunoaște că criza are multe cauze, de la declinul deferenței la anarhia internetului și că este într-o oarecare măsură evidentă și în cancel culture, practicată de stânga. Cu toate acestea, el o diagnostichează în principal pe zona de dreaptă, unde o atribuie unui atac deliberat de cinci ani al domnului Trump asupra percepției republicanilor asupra realității. Barajul zilnic de minciuni mici sau ridicole al fostului președinte, de la numărul celor care participă la mitingurile sale până la forma unui uragan în largul coastei Alabamei, a tocit atașamentul susținătorilor săi față de adevăr. De asemenea, i-a taxat pe toți experții și instituțiile – cu rol de roți dințate în procesul de verificare încrucișată și coroborare, prin care sunt redate faptele comune – care ar putea încerca să-l repudieze.

Când Trump a început să prezică – cu șapte luni înainte de alegeri – că oponenții săi îl vor fura, baza republicană devenise vulnerabilă la orice amăgire propusă de el. Faptul că mulți liberali nu au luat în serios pe cât ar fi trebuit modul în care s-a jucat cu adevărul a fost o dovadă suplimentară a geniului său în zdruncinarea simțurilor Americii. Scriind chiar înainte ca succesul minciunii lui Trump privind furtul alegerilor să devină clar, domnul Rauch citează cele mai șocante propoziții pe care George Orwell le-a scris vreodată pentru a-i descrie efectul: „Partidul ți-a spus să respingi dovezile ochilor și urechilor tale. A fost ultima comandă, cea mai esențială”.

Vandali la poartă

Este posibil ca lucrurile să se îmbunătățească. Alegerile de la jumătatea termenului, de anul viitor, pot arăta că republicanii moderați consideră că distorsiunile și violența lui Trump sunt, în cele din urmă, intolerabile. Acest lucru ar putea crea spațiu pentru lideri mai puternici decât dl McCarthy în a redirecționa partidul către realitate. Cu toate acestea, trebuie să se recunoască faptul că patru ofițeri de poliție vizibil traumatizați au descris o luptă mortală împotriva susținătorilor domnului Trump, iar partidul a ridicat din umeri, cum că majoritatea dovezilor indică spre altă direcție. >>

Iluzia anti-vax a Partidului Republican. Corelația dintre ratele vaccinării anti-Covid și procentele lui Trump la prezidențiale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here