Un ofiţer al Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate din Bulgaria a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei, după ce a fost monitorizat timp de luni de zile, relatează presa bulgară, potrivit News.ro.
“Acţiunea este un fapt. Este rezultatul unor acţiuni comune ale serviciilor de securitate internă şi a procurorilor”, a confirmat, după descinderi care au avut loc luni dimineaţa la Direcţia de Criminalitate Organizată, secretarul general al Ministerului de Interne, Jivko Koţev, citat de Darik Radio.
Ofiţerul reţinut din Ministerul de Interne a fost monitorizat şi controlat timp de luni de zile. Până în prezent, a fost reţinut doar un singur ofiţer, dar este posibil să fie arestat mai mulţi, notează sursa citată.
“Este vorba despre un angajat al Ministerului de Interne care a fost monitorizat, controlat, deci confirm că este vorba despre activităţi de spionaj, dar în acest stadiu mă voi abţine de la alte comentarii”, a declarat secretarul general al Ministerului de Interne, Jivko Koţev.
Potrivit unor informaţii neoficiale citate de mediapool.bg, suspectul ar fi furnizat Rusiei informaţii clasificate. Acestea au fost transmise unui diplomat care a lucrat la Ambasada rusă de la Sofia şi care fusese declarat persona non grata cu ceva timp în urmă din cauza unor dovezi de spionaj.














