Acesta este un omagiu personal adus Roxanei Dăscălu care a fost o forță majoră în primul birou Reuters din București în timpul Revoluției Române și o activistă civică, o „luptătoare până la capăt”. Roxana a murit pe 25 februarie, la vârsta de 69 de ani, după o lungă suferință, în orășelul montan francez Chalabre, care i-a fost casă timp de mulți ani.
În câteva ore, două dintre cele mai bune prietene românce ale ei m-au sunat plângând, anunțând cu lacrimi și dragoste că se stinsese la ora 5:30 în acea dimineață. Câteva ore mai târziu, necrologurile se răspândeau deja în presa românească, semn al notorietății pe care Roxana a dobândit-o prin activitatea sa la Reuters și, ulterior, ca activistă politică.
Întotdeauna am cunoscut-o ca fiind entuziastă, extrem de talentată, o lingvistă strălucită, o traducătoare rapidă, foarte cultivată, o excelentă culegătoare de informații, capabilă să deschidă uși, o parteneră de discuții plină de energie, uneori greu de ținut pasul cu ea — și o tovarășă de pahar. O numeam o minge de foc.
Îmi amintesc că, odată, ne-am târât împreună prin canalele Bucureștiului pentru a intervieva orfani fără adăpost, pentru un reportaj. Și nu voi uita niciodată sprijinul pe care mi l-a oferit în momente dificile din viața mea de familie, în cei patru ani și jumătate în care am relatat din România. M-a dus, de asemenea, în casele unor fermieri din rândul rudelor ei extinse.
Glumeam și pe seama faptului că ne-am născut amândoi în Anul chinezesc al Maimuței (1956). Ne și ziceam „două maimuțe”. Și, sincer vorbind, chiar făceam multe năzbâtii în munca noastră de documentare jurnalistică. Biroul nostru era plin de viață. Iar Roxana împărtășea tendința mea de a bea uneori un pahar în plus, obicei pe care l-a dus până la plecarea ei finală.
Când am înființat primul birou permanent Reuters, la începutul anului 1990, Roxana și soțul ei de atunci, Adrian Dăscălu, au fost oamenii-cheie; fuseseră angajați ca freelanceri de echipa de intervenție Reuters venită după execuția lui Ceaușescu în ziua de Crăciun a anului 1989. Li s-au alăturat ulterior Laurențiu Ciobanică, Karin Popescu, Luli Popescu și alții. La apogeu, deserveam serviciile de știri, economic, foto și RTV, pe lângă producerea unui buletin informativ local.
Erau buni culegători de informații, dar, pe măsură ce am construit biroul pe termen lung, i-am instruit pe Roxana și pe Adrian ca reporteri Reuters care scriau în limba engleză pentru un public global, în stilul nostru specific. Roxana a fost întotdeauna cea mai strălucită și cea mai rapidă în a învăța modul nostru de a scrie. Avea surse excelente și găsea mereu rapid știrile, depășind constant concurența.
Roxana (născută Dumitrescu) își făcuse studiile până la nivel de master la Universitatea din București, în limba engleză și franceză. Urmase o parte din liceu în Elveția, pe când tatăl ei avusese o misiune acolo. Din această perspectivă, capacitățile ei nu ar trebui să surprindă pe nimeni.
A fost sub aripa mea mai bine de patru ani, până când am plecat din România pentru a urma o bursă la Harvard. Știam că las în urmă o stea. Am rămas în contact în toți acești ani, iar ea m-a consultat când a scris, acum câțiva ani, cartea Chronicles of the East, în care a rememorat o mare parte din experiența sa la Reuters. „Reuters mi-a schimbat viața”, spunea ea.
Am fost mai mult decât colegi. Am fost prieteni. În ultimele luni, cât timp a fost bolnavă, am avut multe conversații cu Roxana. Era în continuare combativă și încerca să-și facă planuri de viitor. A fost mereu o fire electrizantă, aceeași minge de foc de odinioară. Dar noile ei ambiții au fost trădate de propriul trup.
Am organizat pentru ea un eveniment online de Ziua Îndrăgostiților, cu numeroși colegi Reuters din întreaga lume. Însă înainte ca Ziua Îndrăgostiților să sosească, s-a prăbușit, iar zece zile mai târziu ne-a fost luată. Aș fi vrut să o mai văd o dată și să-i strâng mâna. Din păcate, nu a fost să fie. Oriunde s-ar afla acum, sper că și-a găsit liniștea. Îmi va lipsi. Ne va lipsi tuturor. Odihnește-te în pace, Roxana. Dar mă întreb dacă, asemenea personajului Maimuța din fabula chineză Călătorie spre Apus, nu cumva „face probleme prin cer”.
Este prima colegă de exact aceeași vârstă cu mine, care a murit. A fost un semnal de alarmă care m-a lăsat în stare de șoc.
Roxana și-a petrecut ultimii 15 ani vizitând și apoi locuind în sudul Franței, la poalele Pirineilor, alături de noul ei soț, Radu Tănăsescu, artist ceramist român. Au trăit într-o moară veche din Rivel, lângă Chalabre, unde el avea un atelier de ceramică, deși Roxana își petrecea adesea iernile la București. L-a pierdut pe Radu în urmă cu aproape trei ani, răpus de cancer.
După zece ani la Reuters, începând din 1990, a fost una dintre victimele unei reduceri substanțiale a biroului, dar s-a reorientat ușor către industria de PR, lucrând pentru Cook Communications. Ulterior a activat drept consultant independent și activist civic, cu misiunea de a proteja democrația și orientarea europeană a României în fața forțelor politice extremiste. A fost profund implicată în Inițiativa Română. A continuat să consilieze grupuri civice și să propună subiecte presei românești până la sfârșitul vieții.
La începutul lunii ianuarie s-a aflat în centrul unei reuniuni online cu 50 de prieteni și colaboratori români, pe care a numit-o „o celebrare a iubirii”. Pentru acea ocazie au pregătit un montaj video cu imagini din viața ei. Știa că sfârșitul era aproape. Și voia „să fie amintită pentru momentele frumoase pe care le-am trăit împreună”, nu ca o bătrână bolnavă. Mi-a zis că își dorea ca întâlnirea să fie una de „auld lang syne” și „o cupă a iubirii”.
Același scop l-a avut și reuniunea online cu foști colegi Reuters, pe care m-a rugat să o organizez, stabilită pentru 14 februarie și denumită „întâlnire de Ziua Îndrăgostiților”, pentru a evita orice referire la situația ei. Eu și fostul coleg de la Reuters, Paul Holmes, confirmasem aproximativ 15 participanți, iar Paul urma să găzduiască întâlnirea pe Zoom.
Pe 12 ianuarie mi-a trimis un mesaj și m-a rugat să o sun. Mi-a spus că se află în îngrijiri paliative și crede că este pe ultima sută de metri. Era în stadiul patru, iar memoria i se derula ca o peliculă de film, readucând scene din viață și oameni pe care îi cunoscuse de-a lungul carierei, inclusiv numeroși colegi Reuters, pe care voia să-i revadă.
Se pregătea să plece cu stil. Avea o rezervă generoasă de vin care să o însoțească până la capăt.
„Roxana a fost o femeie formidabilă, bună și curajoasă. Unică. A avut o viață trăită din plin”, a spus Alison Mutler, fost șef de birou AP, care a petrecut trei decenii și jumătate la București. „A știut să trăiască și a știut și să moară, iar asta este ceva ce va rămâne cu mine”.
Pe 13 februarie, starea Roxanei s-a agravat brusc și a anulat întâlnirea. De Ziua Îndrăgostiților, conștiința îi aluneca deja, după cum le-a spus prietenilor ei fiica sa vitregă, Andreea Tănăsescu. Ultima conversație adevărată pe care am avut-o cu ea a fost pe 6 februarie, când m-a sunat de pe patul de spital, în timp ce eu mă aflam la un cimitir de război din Belgia.
În timpul discuției a avut brusc un flashback despre fosta colegă de la Reuters, Michela Wrong, venind la București în timpul revoluției. „Michela a apărut într-o elegantă geacă neagră de piele. A aterizat direct de la Paris, unde scria despre modă, la sfârșitul lui decembrie 1989. M-a impresionat asta. Era singura femeie printre «pompierii» Reuters”, a spus Roxana.
Apoi mi-a spus că se împăcase recent cu fostul ei soț, Adrian Dascălu, pe care îl știam cu toții drept unul dintre pilonii biroului nostru din București în acele zile epice ale revoluției. Drept urmare, am reluat legătura cu Adrian.
„În cei 14 ani petrecuți împreună, Roxana a fost o sursă constantă de inspirație și sprijin. Ca jurnalistă, a fost dedicată, pasionată și dispusă să facă un efort suplimentar pentru a obține povestea. Era mereu gata să-și ajute colegii să redacteze un text bun sau să sugereze idei de subiecte. Munca ei a fost apreciată și a câștigat inimile multora prin relatările sale atente și de impact”, a spus Adrian, vorbind din Germania.
„În ultimii ani, Roxana și-a canalizat energia în mișcări civice din România, lucrând neobosit pentru a aduce schimbări pozitive în comunitatea sa. Angajamentul ei pentru justiție socială și optimismul neclintit au fost o sursă de inspirație pentru toți cei care au cunoscut-o. În ciuda bolii, Roxana a rămas un far de speranță și reziliență, mobilizându-i pe cei din jur prin entuziasmul ei contagios și prin viziunea pentru o Românie mai bună. Moștenirea ei va trăi prin nenumăratele vieți pe care le-a atins și prin poveștile pe care le-a spus. Roxana va fi profund regretată de familie, prieteni și colegi, dar amintirea ei va rămâne o parte prețioasă din viețile noastre”, mai spune el.
„În ciuda anilor care au trecut de la despărțirea noastră, îmi este imposibil să accept că nu mai este printre noi… este devastator.”
Popularitatea și prestigiul Roxanei au fost impresionante, atât în țară, cât și în străinătate.
Poetul, eseistul și activistul român Radu Vancu a transmis un mesaj în care a subliniat rolul discret, dar esențial, pe care Roxana Dascălu l-a avut în consolidarea comunităților pro-europene. „Când ne întrebăm cum de România a rezistat până acum asaltului extremist, anti-european, e bine să ne amintim de oameni ca Roxana: ea era o energie care trimitea zeci de telefoane și e-mailuri în fiecare zi pentru a aduna, bob cu bob, energiile pro-europene și democratice”, a spus Vancu.
„Acesta era marele ei dar: forța de a aduna oamenii, de a-i ține împreună, de a-i convinge că nicio luptă pentru o Românie europeană nu este în zadar. Și nu a fost în zadar”, a adăugat el.
„Roxana a fost adesea pe aceleași baricade cu Radu Vancu în lupta pentru democrație, anticorupție, libertate și justiție”, a declarat prietena și sufletul ei pereche, Diana Voicu, care a lucrat pentru Reuters în perioada 1995–1997.
În martie 2025, după ce țara a fost cuprinsă de un val de tendințe pro-ruse și extremiste, alimentate de candidatul prezidențial de extremă dreapta Călin Georgescu, Roxana a mobilizat oameni pentru a respinge aceste curente și a reafirma orientarea pro-europeană a României, a spus Diana.
La solicitarea Roxanei, Vancu a redactat „Manifest pentru România Europeană”. Documentul a fost semnat de zeci de mii de persoane, a mobilizat 60 de ONG-uri, a declanșat proteste de stradă și a reaprins speranța. „A fost esențial pentru deznodământul alegerilor prezidențiale din mai 2025, când a câștigat Nicusor Dan”, a spus Diana, atribuind o mare parte din merit muncii Roxanei.
Un comunicat al organizației Initiațiva România a descris cei zece ani de implicare ai Roxanei drept „adesea scânteia, însăși ideea de la care pornea totul” și a afirmat: „Roxana ne-a inspirat prin spiritul ei combativ și ne-a fost mentor, prieten, coleg și izvor de energie.”
„Roxana Dascălu a fost o jurnalistă strălucită, cu un talent enorm, o cultură vastă, un reper de onestitate și un suflet minunat”, a spus prietena ei apropiată Lidia Moise, redactor-șef la Econtextmedia.
„Era inteligentă și extrem de bine informată și, împreună cu soțul ei, Adrian, a contribuit enorm la succesul biroului nostru aflat la început de drum în Bucureștiul revoluționar”, a spus veteranul Reuters, Paul Smurthwaite, unul dintre „pompierii” trimiși să acopere revoluția. „Sper doar că idealurile ei jurnalistice nu au fost prea mult alterate de reporterii Reuters trimiși atunci să conducă redacția”, a adăugat el.
„Mă bucur enorm că am putut vorbi cu ea în ultimele luni. A fost martoră și a relatat schimbări epocale”, a spus succesorul meu la conducerea biroului Reuters din București, Peter Bale, din Noua Zeelandă.
Corespondentul Reuters Richard Balmforth, unul dintre primii ajunși la izbucnirea revoluției, a povestit că a întâlnit-o pe Roxana la una sau două zile după execuția lui Ceaușescu, la Hotelul Intercontinental din Bucureștiul revoluționar, în mijlocul acelui vârtej de jurnaliști, spioni, poliție secretă și diplomați. „Johnny Krcmar, din biroul de la Viena, primul corespondent Reuters ajuns la București, îl recrutase deja pe Adrian, iar el a adus-o și pe Roxana”, a spus el. Acolo a fost instalat primul nostru birou.
„A fost o descoperire extraordinară pentru Johnny, pentru mine și pentru ceilalți membri ai echipei Reuters, care s-au perindat în acele zile și săptămâni. Era energică, combativă, dornică să-ți explice ce se întâmpla în jur și să ridice vălul de pe societatea bizară creată de anii cultului Ceaușescu. Și îi plăcea să vorbească. Stătea cu picioarele pe birou și asculta radioul revoluționar local pentru a ne furniza fragmente de știri, uneori chicotind la comentariile adesea naive, care erau difuzate. Mi-a găsit o poveste despre un pianist celebru care se întorcea de la pensie pentru a ‘cânta pentru libertate’ după căderea Ceaușeștilor. Verifica zvonurile pentru noi. Era vioaie, amuzantă, curioasă și atentă – exact ce ne trebuia”, a spus Richard.
„Am plecat acasă la începutul noului an și nu am mai revăzut-o – deși luna trecută am schimbat mesaje despre acele zile dramatice. Mi-a spus că își amintește ‘de toți anglofonii Reuters de la care a învățat atât de mult’. Nu mă surprinde să aflu de la Peter și de la alți colegi că a devenit un pilon al redacției Reuters pentru mulți ani”.
Fostul corespondent Reuters, Paul Holmes, din New York, a descris-o pe Roxana drept un adevărat vârtej. „Roxana era un vârtej absolut — o enciclopedie vie a traumelor produse de Ceaușescu și un ghid al celor mai interesante locuri din București”, a spus el. „Era inteligentă, sofisticată și sigură pe sine. Era limpede încă din acele zile de după revoluție că va avea o valoare mult mai mare pentru fluxul Reuters decât ca simplu fixer, lucru pe care l-a demonstrat într-un deceniu remarcabil alături de ‘Baron’.”
Paul a lucrat cu Roxana în România imediat după revoluție și apoi în alte perioade petrecute la București, inclusiv la primele alegeri de după Ceaușescu. „Este atât de trist că nu și-a văzut împlinită dorința de a avea acea conversație de grup de Ziua Îndrăgostiților”.
Jurnalista și activista civică Roxana Dascălu a murit la vârsta de 69 de ani
