Un poliţist din Capitală a luat 10.000 de euro mită pentru eliberarea unui permis de conducere

Foto: INQUAM/Liviu Florin Albei

Victor Daniel Popescu, agent de poliţie judiciară în cadrul Secţiei 21 din Capitală, a fost reţinut de procurorii DNA, după ce a fost prins în timp ce primea 10.000 euro mită de la o femeie, căreia îi promisese că o va ajuta să obţină fraudulos permisul de conducere, anunță Agerpres.ro.

Potrivit DNA, în cursul zilei de marţi, poliţistul ar fi pretins de la o femeie suma de 15.000 de euro, pentru a-şi trafica influenţa pe care pretindea că o are asupra unor funcţionari publici, însărcinaţi cu eliberarea permiselor de conducere, promiţând cu aceeaşi ocazie că îi va determina pe aceştia să faciliteze obţinerea în mod fraudulos, de către aceasta şi fratele ei, a documentelor respective.

A doua zi, poliţistul ar fi primit de la persoana respectivă suma 10.000 euro, reprezentând o primă tranşa din suma pretinsă iniţial, ocazie cu care a fost prins de anchetatori.

El va fi dus joi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Profesor de la Seminarul Teologic Liceal din Baia Mare, demis după ce s-a fotografiat în pat cu eleve, le-ar fi trimis mesaje cu tentă sexuală şi le-ar fi turnat băutură pe gât

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here